Jaqueline Cristian, oprită de Madison Keys în turul al doilea de la Australian Open

Treizecizero | 19 ianuarie 2022

Jaqueline Cristian pierde cu Madison Keys, 6-2, 7-5, se vede eliminată în turul secund la AO 2022, la prima ei apariție pe tabloul principal al unui Grand Slam.

Jaqueline Cristian a fost învinsă de Madison Keys, 6-2, 7-5, văzându-se astfel eliminată în turul secund la AO 2022. Dar Jaq va avea cu siguranță sentimentul că n-a fost prea departe de nivelul lui Keys, una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului, ajunsă acum la 7 victorii consecutive.

Pentru Jaqueline (23 de ani), acesta a fost unul dintre cele mai importante meciuri ale carierei ei de până acum. Prima oară pe un tablou principal la un Grand Slam, Jaq a întâlnit o fostă finalistă de GS, o jucătoare care se simte foarte bine pe terenurile de la AO. Keys are aici în palmares o semifinală (2015) și un sfert de finală (2018) și nu a pierdut mai devreme de turul 3 la Melbourne tocmai din 2014.

Chiar dacă anul trecut n-a fost deloc grozav pentru ea, Keys (26 de ani) și-a revenit în acest start de sezon: a câștigat titlul de la Adelaide, săptămâna trecută (al șaselea trofeu al carierei), iar în primul tur de la AO a eliminat-o pe Sofia Kenin, campioana din 2020, cu 7-6, 7-5, meci în care a servit 15 ași.

Și serviciul, dar parcă mai ales returul a ajutat-o azi, în fața lui Jaqueline, care-n primul set a câștigat doar opt mingi cu propria repunere (3 din 13 pe primul serviciu). Dincolo, n-au mai fost mulți ași, dar Keys a servit bine în momentele importante: a salvat cinci mingi de break în primele ei două game-uri de serviciu, or asta nu i-a dat doar încredere, dar a ajutat-o să înceapă cu un 4-0 care te poate înșela: în teren, diferența n-a fost atât de mare ca pe tabelă.

Și chiar dacă primul set s-a dus repede, iar Keys l-a deschis cu break și pe al doilea, Jaqueline a reușit – odată ce s-a obișnuit cu viteza mingilor adverse – să-și facă loc în meci. Ea a egalat la 2, a salvat foarte bine game-ul al cincilea, în care a apărat trei mingi de break, și a avut două șanse mari să facă break-ul pentru 4-2.

Ambele au trecut repede, însă a fost cea mai bună perioadă pentru Jaq.

Românca a dat drumul la braț, cum se spune pe teren, a început să adune mingi direct câștigătoare de pe dreapta și, la fel de important, a reușit să-i ceară lui Keys o lovitură în plus.

Din păcate pentru Jaqueline, experiența americancei s-a văzut exact la timp. Keys a simțit pericolul, s-a încurajat tot mai vocal și s-a repliat în spatele armelor ei principale: serviciul și agresivitatea de pe mingea a doua. Acestea i-au fost suficiente pentru a evita prelungirea unui meci de care Jaqueline, în ascensiunea ei, avea probabil nevoie.

În final, Jaqueline Cristian va rămâne cu senzația că putea lua și mai multe din acest set al doilea. Și asta trebuie să o motiveze în continuare.

https://twitter.com/AustralianOpen/status/1483648596314828800?s=20

Tot azi dimineață, dar ceva mai devreme, am avut două românce pe tabloul de dublu: Raluca Olaru și Anna-Lena Friedsam au trecut de Cornet și Parry, 6-4, 6-4, însă Irina Begu și Nina Stojanovic au cedat în decisiv (6-2, 3-6, 5-7) în fața perechii Peterson/Potapova.

Raluca Olaru și Anna-Lena Friedsam vor juca mai departe cu favoritele 14, chinezoiacele Xu și Yang.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi