Jaqueline Cristian dă o replică bună Svetlanei Kuznetsova, își vede oprit un turneu excelent la St. Petersburg. Idei după (re)apariția lui Jaq

Radu Marina | 19 martie 2021

Tenisul lui Jaqueline are multe elemente promițătoare, iar asta s-a văzut și în înfrângerea cu Svetlana Kuznetsova.

După cel mai bun rezultat al carierei pe un tablou WTA de simplu, Jaqueline va urca până pe locul 141 în clasamentul feminin, un nou career high pentru ea.

Jaqueline Cristian a fost învinsă de Svetlana Kuznetsova, într-un meci de foarte bună calitate, în sferturile de la St. Petersburg: 6-7 (5), 6-3, 6-3.

Turneul de la Sankt Petersburg se încheie pentru Jaqueline Cristian după încă un meci foarte bun, în care a fost eliminată de experimentata și valoroasa Svetlana Kuznetsova, 7-6, 3-6,3-6, deși a condus cu set și break în setul doi. Dar cu câte lucruri pozitive rămâne după această săptămână.

Au fost patru meciuri care trebuie sau ar trebui să îi aducă acele confirmări de care are nevoie. Jaq are acum dovada că are ce trebuie pentru a performa la cel mai înalt nivel și că, totuși, diferențele nu sunt chiar atât de mari față de alte jucătoare valoroase sau chiar foste campioane de Grand Slam – a și învins una dintre ele iar alteia i-a dat o replică puternică. 

*

Tenisul lui Jaq e un tenis pe care se pot construi multe lucruri bune, tocmai pentru că nu e un stil de joc unidimensional, bazat exclusiv pe forță. Fundația e foarte bună, iar jocul are nuanțe cu care poate jongla, în funcție de adversară, de scor, de meci, de moment: servește bine, returnează inteligent, atacă virulent, se apără bine, construiește, vine la fileu, pasează când e de pasat, lovește cu lift când trebuie, apelează la slice, pune scurte.

De aceea, e destul de greu să incluzi stilul de joc al lui Jaqueline într-un tipar anume. E clar că esența e despre agresivitate și dorința de a conduce jocul. Dar are și momente în care încearcă să se folosească de forța venită dinspre adversară, muncește (mai) mult în defensivă, construiește răbdător punctele, când e necesar, știe cum să iasă din defensivă și apoi să se repoziționeze, taie unghiurile și e imprevizibilă cu accelerările. La fel de clar e și faptul că atacă mai bine decât se apără, dar la acest ultim capitol se văd niște îmbunătățiri evidente – și probabil acesta e și motivul pentru care a intrat pe scena mare a tenisului și a început să lege victorii în astfel de turnee. 

În acest moment, tenisul feminin a ajuns la un nivel destul înalt încât oricât de spectaculos ar fi un tip de tenis, dacă jucătoarea nu reușește să țină pur și simplu mingea în teren suficient de mult, sau dacă defensiva ei e slabă, nu are șanse pentru a câștiga mult la acest nivel. Asta se întâmplă, în principal, pentru că în ultimii ani, accentul a fost pus foarte mult pe pregătirea fizică de mai toată lumea. Și poate acest aspect e și explicația pentru care o jucătoare ca Jaqueline, care nu are niște puncte slabe evidente, dacă îi analizăm separat loviturile, a avut mai puțin succes comparativ cu o jucătoare cu un tenis simplu, dar eficient – și am putea da exemplu aici jucătoare că Zarina Dyias, Kurumi Nara, Misaki Doi sau, de ce nu, Yulia Putintseva. 

*

Revenind la meci, deși Kuznetsova nu a mai avut parte de rezultatele din prima parte a carierei sale, ar fi complet greșit să spunem despre ea că nu mai e în prim-planul tenisului feminin. E drept, a ajuns la 35 de ani și a tot fost măcinată de accidentări, dar rusoaica e în continuare relevantă. Și în continuare câștigă meciuri importante, la turnee importante; ultima victimă a făcut-o chiar săptămâna trecută, la Dubai, când a învins-o pe Elina Svitolina, numărul 5 mondial. 

Așadar, din start, această întâlnire nu era una ușoară și e important de știut ce fel de adversară i-a oprit parcursul lui Cristian, fiind vorba de o dublă campioană de Grand Slam, fostă ocupantă a locului 2 mondial în clasamentul WTA și câștigătoare a 18 trofee WTA. 

Primul set a fost echilibrat și a cuprins tot felul de momente peste care n-ai fi zis că Jaq va trece. Sau au fost niște momente care ar fi putut-o afecta, dar în realitate efectul a fost invers, similar cu meciurile anterioare: cu cât Sveta a jucat mai bine și a condus, cu atât și replica lui Cristian a fost mai puternică apoi. De exemplu: rusoaica a început meciul cu break, a urcat la 2-0, dar apoi Cristian a câștigat următoarele trei game-uri. Din acest punct al setului, s-a mers cap la cap, până în tiebreak, unde rusoaica a fost iar în avantaj și a condus cu 5-2. De aici, Jaqueline a revenit, a câștigat alte cinci puncte la rând, toate construite frumos, și și-a trecut în cont primul set. 

Doar că, să o învingi pe Kuznetsova nu e ușor. Nu doar pentru că e foarte experimentată, ci mai ales pentru că are o viziune foarte bună asupra tenisului. Știe ce să facă pentru a câștiga, știe când să fie agresivă și mai știe și la ce să apeleze pentru a reintra în meci. A înțeles asta și Jaq, care s-a văzut rapid întoarsă de la set și break (e drept, a fost un break pentru care Sveta n-a făcut prea multe) iar de acolo, a fost mai mult despre ce face rusoaica și mai puțin despre Cristian. Din momentul în care a egalat în setul doi, Kuznetsova a plusat, a fost o idee mai agresivă și a făcut diferența. Pe când în partea cealaltă, deși nivelul a fost bun, au apărut fluctuațiile, fapt ce a făcut ca revenirea să fie imposibilă. 

Spre deosebire de primul set, în setul doi, Jaqueline a lăsat-o pe Kuznetsova prea des și prea mult să dicteze și să-și gândească atacurile. Iar când asta s-a întâmplat, fie nu a rezistat în defensivă, fie a fost surprinsă de varietatea oferită de Sveta. 

Iar trendul acesta a continuat și în setul decisiv. Jaqueline și-a pierdut puțin reperele, a mai pierdut și din intensitate și energie și a lăsat-o pe rusoaica să impună ritmul, să conducă jocul, să facă și să desfacă.

A fost un meci echilibrat, cu multe puncte frumoase, cu destule șanse pentru Jaqueline în setul doi. Dar per total, jucătoarea mai sigură și mai lucidă în momentele importante a fost, așa cum era și de așteptat să fie, Kuznetsova.

Jaqueline rămâne, la trasul liniei, cu primul sfert de finală WTA la un turneu de categorie WTA 500 venind din calificări, cu o victorie în fața unei câștigătoare de Grand Slam, cu un meci bun făcut în fața unei jucătoare valoroase și cu un tenis greu de descifrat și cu o urcare importantă în clasament (va fi undeva în jurul locului 140-141 de săptămâna viitoare). Sunt pași mari, importanți și necesari. Sunt și confirmări care o vor face să fie mai sigură în execuții și mult mai încrezătoare că e în locul în care trebuie să fie. 

Foto: St. Petersburg Ladies Trophy

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi