Irina Begu: „Mă simt extrem de prost, faptul că s-a întâmplat să lovesc un copil mă doare foarte mult”

Andrei Năstase | 26 mai 2022

Irina Begu a fost impresionantă de reacția mamei copilului implicat în incidentul de la meciul ei cu Alexandrova. „îi mulțumesc mamei copilului, a fost extraordinară, i-am cerut scuze de mai multe ori. În momentul acela, eram dezamăgită de mine, mi-am cerut scuze și pur și simplu încercam să accept situația; și, în același timp, să văd ce decide arbitrul. A fost un moment foarte stânjenitor, pentru care îmi pare rău.”

Roland Garros este oferit de

Chiar dacă a câștigat două meciuri în aceeași zi la Roland Garros, și unul dintre ele – cel de pe tabloul de simplu – cu o revenire fantastică pe final, Irina Begu a ajuns la conferința de presă vizibil apăsată de întâmplarea din meciul ei cu Alexandrova.

Pentru Irina, care iubește copiii foarte mult, și care rareori are vreo ieșire exagerată pe teren, faptul că a lovit un copil cu racheta – chiar și printr-o întâmplare nefericită – a fost greu de acceptat.

„A fost un moment stânjenitor pentru mine, nu vreau să vorbesc prea mult despre asta. Vreau doar să îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat, sper să nu repet astfel de momente. Îmi cer încă o dată scuze pentru incident. A fost un moment stânjenitor pentru mine”, a repetat ea, emoționată.

Și a continuat:

„Mă simt extrem de prost, iubesc copiii extrem de mult, iar faptul că s-a întâmplat să lovesc un copil mă doare foarte mult. A fost și încă este un moment dificil, pentru că nu am vrut să arunc racheta așa… Arunci racheta în zgură, dar nu te aștepți să ricoșeze așa.”

Întrebată dacă a fost impresionată de intervenția mamei copilului, care a spus supervizorului că cel mic nu are nicio rană, nicio urmă, rugându-l să nu o penalizeze, Irina a spus: „Da, îi mulțumesc mamei copilului, a fost extraordinară, i-am cerut scuze de mai multe ori. În momentul acela, eram dezamăgită de mine, mi-am cerut scuze și pur și simplu încercam să accept situația; și, în același timp, să văd ce decide arbitrul. A fost un moment foarte stânjenitor, pentru care îmi pare rău.”

Consumată de acest episod, Irina a și uitat puțin cum a fost întâlnirea ei cu Alexandrova (pe care a învins-o a patra oară din tot atâtea ocazii). Își amintește, totuși, că „în primul set am avut multe ocazii pe care le-am irosit. Am avut 5-3, am servit la 5-4. Am jucat destul de timid în momentul acela, pur și simplu am așteptat greșeala, nu am fost deloc agresivă în game-ul acela. Trebuia să îmi asum mai multe. Ea este o jucătoare care lovește mingea, nu așteaptă, iar eu în acel moment nu am reușit să iau terenul, să o împing, să o fac să se miște mai mult, variind jocul. Am făcut mult prea multe greșeli neforțate, așa că am pierdut setul. A trebuit să fiu mai agresivă apoi, să fac ce trebuia să fac de la început, și mă bucur că am reușit să câștig într-un final. A fost un meci greu, am luptat mult și cred că asta m-a ajutat în final.”

Poate să identifice momentul-cheie al unei revenirii ei spectaculoase?

„Nu știu, cred că au fost mai multe. Cu siguranță a fost și faptul că după primul set am reușit să mă relaxez și să văd mult mai lucid jocul. Cred că a fost important, în setul 2, că am dat drumul la braț, am reușit să fiu eu cea agresivă, am reușit să variez mai mult și să o pun în postura de a lovi totdeauna de sus. Ulterior, a mai fost momentul de la 4-2 în decisiv, când am reușit să revin și să fac 6-4.”

Irina revenise excelent și pe finalul meciului cu Paolini, în primul tur. Atunci a reușit să preia cu totul controlul – a câștigat meciul atacând. Dar joi, cu mai puternica Alexandrova, Irina a avut nevoie să muncească fantastic de mult în defensivă. De la 2-4 în decisiv, ea a câștigat câteva puncte foarte spectaculoase, mingi la care n-a acceptat să renunțe, deși păreau pierdute.

„Sincer, la 4-2 pentru ea nu mai aveam nimic de pierdut. Dar toate game-urile mi s-au părut strânse în decisiv, nu a a fost un moment în care să ia avantajul și să fie destul de clar jocul. Fiecare game a fost muncit, am stat foarte bine la 4-2, cred că ea a avut și minge de 5-2, dar m-am agățat de fiecare minge. Era important pentru mine să pun în teren o minge în plus, până când am ocazia să fiu eu agresivă și să iau controlul jocului. M-am mișcat foarte bine azi, am luptat, din punctul ăsta de vedere sunt mulțumită.”

Irina a câștigat apoi și la dublu, un meci complicat și el, câștigat în două seturi lungi (6-3, 7-5) de Irina și Camila Osorio, împotriva perechii Chan / Aoyama, favorite 11 aici.

Crede că a fost bine că a avut și meciul de dublu, „pentru că nu am putut să mă gândesc și mai mult la ce s-a întâmplat înainte.”

Irina va căuta acum să lase ziua de azi în spate. Mai ales că vineri joacă iar la dublu, iar sâmbătă o așteaptă viitoarea ei adversară pe tabloul de simplu, surprinzătoarea Leolia Jeanjean (Franța, locul 227 WTA), care a eliminat-o tot joi pe Karolina Pliskova (6-2, 6-2).

Despre ea, Irina spune că nu știe prea multe. De fapt, nu știa cu cine joacă.

„Pentru că am avut meci de dublu și nu am avut timp… Dar nu contează ranking-ul. Va fi un meci dificil, să joci și împotriva publicului francez e întotdeauna dificil. Dar e turul al treilea, mă așteptam la un adversar dificil, așa că voi fi pregătită pentru asta. Voi încerca să dau tot ce pot mai bun, să pregătesc cât mai bine meciul și să fiu puternică mental. Vom vedea sâmbătă ce va fi”, a spus Irina, înainte să adauge:

„Sunt în postura în care nu mai am de ce să îmi fac griji. Azi a fost o lecție pentru mine și sper să o fi învățat. Ce vine, vine. Accept, știu că nu îmi va fi ușor, dar va trebui să mă pregătesc mental foarte bine, să fac vizualizări și să intru în meci pregătită pentru un public numeros.”

Probabil și arțăgos.


View this post on Instagram

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi