Irina Begu își propune lucruri importante: „Îmi doresc cel puțin un sfert de Grand Slam, e un vis pe care sper să-l pot îndeplini”
Adrian Țoca | 18 ianuarie 2023Irina Begu, la cald, despre victoria ei din primul tur de la Melbourne, cum se simte la 32 de ani în poate cea mai bună perioadă a carierei, plus despre constanța româncelor și situația Simonei Halep.
Irina Begu a fost una dintre jucătoarele care au trăit în destule ocazii schimbările de temperatură de la Melbourne – orașul cu patru anotimpuri într-o zi – cât să nu o mai mire. Dar chiar și pentru ea a fost complicat să aștepte atât de mult ca să intre pe teren. „Ieri eram programată ultimul meci, am venit pe la 1.30 și la 9 m-au anunțat că nu joc, iar azi am venit la 9 dimineața și am jucat la 5.” Apoi, condițiile total diferite. Ieri au fost 37-38 de grade, azi, în jur de 16-17. Dar, spune Irina, „lucrurile astea sunt la fel pentru toți sportivii. Am încercat să mă adaptez cât mai bine.”
Nici faptul că Mandlik, o jucătoare ajunsă ca lucky-loser pe tablou, a avut mai multe meciuri în picioare (și mai puține de pierdut), n-a fost un motiv pentru emoțiile trăite azi. „Nu aș spune că asta a fost problema, aveam informațiile necesare despre cum joacă ea. O fi fost un pic mai adaptată cu terenurile, dar și pentru ea a fost prima oară în aceste condiții reci, deci am luat-o de la zero amândouă.”
În schimb, explică Irina, a fost o combinație între presiunea pusă de ea pe ea, stresul debutului de turneu și ajustarea la condițiile mai reci. „Nu-mi plăcea cum simțeam mingea în rachetă. Mingea nu a sărit la fel ca în zilele trecute, mie-mi place să fie mai cald, atunci pot varia mai mult cu spinul meu, deranjez mai mult. Azi simțeam că nu deranjez suficient de mult, devenisem prea pasivă, am stat prea mult în spate și o mișcam mult prea mult.”
Odată ce s-a conectat la meci și a putut face un pas în față în teren, Irinei i-a devenit mai clar ce are de făcut.
În setul al doilea, m-am relaxat, am găsit tactica și am început să simt mai bine jocul, să mă mișc mai bine. La 5-3, meciul era oarecum în mâinile ei, pentru că servea, și nu avea un serviciu rău. Și cred că de la un moment dat n-am mai greșit nimic, cel puțin nu în momentele importante. Am pus-o sub presiune destul de mult, iar de la 3-5 am fost consistentă în joc. I-am deschis prea multe unghiuri la început, iar ei îi plăcea asta; ulterior am jucat lung și tare pe mijloc, n-avea de unde să scoată, s-a panicat, nu avea soluții; asta trebuia, să o fixez într-un loc.
În setul al doilea am reușit să mă uit și la ea, să văd ce nu-i place, pentru că în setul 1 eram prea atentă la mine, la ce nu-mi place mie, vociferam prea mult, și trebuia să mă uit un pic și peste fileu. Și când am putut face asta, și tactic am făcut lucrurile diferite.”
Pe Irina o ajută și baza mare de meciuri în care a întors din situații și mai grele, lucru care-i dă informația că poate face același lucru din nou. „Experiența și-a spus un pic cuvântul, cu siguranță, m-au ajutat meciurile pe care le-am câștigat în trecut, faptul că sunt de atâția ani acolo, dar per total, mă bucur că am reușit în momentele importante să fiu lucidă.”
Au ajutat-o și informațiile primite pe parcursul meciului de la Victor Crivoi, pe care Irina îl nominalizează din nou în fruntea listei oamenilor cărora le dă credit pentru progresul ei din ultimii ani.
„Bineînțeles că am progresat de la an la an, m-am maturizat, bineînțeles că nu mai sunt sportiva de la 25 de ani, acum văd lucrurile diferit. Și sunt oameni care m-au ajutat și îmi sunt alături, pentru mine asta contează foarte mult, am acum echipa pe care mi-am dorit-o întotdeauna, oameni pozitivi, care cred în mine. Unul dintre ei e Victor. Au fost momente când aveam probleme cu tiroida și eram destul de rău, eu personal nu mai credeam în mine și ziceam că ok, cred că asta a fost – nu mai aveam energia, nu că nu-mi doream, ci nu mai puteam. Dar Victor a tras mereu de mine și mi-a zis: eu cred că tu poți mai mult, poți să-ți depășești rezultatele pe care le-ai avut. Și da, e important să ai astfel de oameni lângă tine, care să te susțină și să creadă în tine necondiționat. În momentul de față am echipa pe care mi-am dorit-o mult – Victor, Gabi, Lucian, cu care lucrez. Mă simt bine, puternică fizic. Mai avem mult de muncit, dar îmi dă speranțe. Și când simți că te ajută corpul, asta e cel mai bine.”
Implicit, Irina e încrezătoare pentru acest sezon. „Mă simt bine fizic, am muncit foarte mult în offseason, a trebuit să recuperez pentru că am avut o vacanță mai lungă, forțată, de șapte săptămâni, cea mai lungă pe care am avut-o. Sincer, nu mă așteptam să mă simt atât de bine din prima săptămână, acum mă simt foarte bine fizic, simt că mă mișc bine, trebuie doar să gestionez un pic situația cu mine (zâmbește).”
Își propune rezultate cât mai bune în turneele mari. „Îmi doresc foarte mult să joc bine la turneele de Grand Slam, îmi doresc să fac un minim de sfert de finală de Slam, e obiectivul meu și sper să-l ating. E un vis pe care sper să-l îndeplinesc, pentru că pentru asta muncesc și trag de mine și încerc să mă îmbunătățesc. Și chiar dacă am 32 de ani – poate sportiv e o vârstă mai înaintată -, dar eu mă simt foarte bine acum. O iau turneu cu turneu, deplasare cu deplasare, am învățat să fiu mai relaxată per total, față de cum obișnuiam să fiu înainte, și asta m-a ajutat, pentru că nu mă consum la fel de mult; exceptând meciul de azi.”
„Bineînțeles că-mi pare rău, mi-ar fi plăcut să fim cât mai multe în turul al doilea. Dar cred că generația noastră, eu, Simona, Sorana, Monica am fost constant în prima 100. Și bineînțeles acum sunt Ana, și ea de atâția ani acolo, Jaqueline și Gabriela vin și ele din urmă, cred că am fost toate destul de constante.”
Irina, despre situația Simonei: „Eu sunt 1000 la 100 sigură că nu a luat”
Am întrebat-o ce crede despre momentul traversat de Simona Halep, marea absentă din Australia, iar Irina și-a schimbat imediat tonul, vorbind cu grijă despre buna ei prietenă. „Este o situație grea, bineînțeles, îmi pare extrem de rău pentru ea că trece prin așa ceva. Cel puțin din punctul meu de vedere, pentru noi, ca sportivi, asta e cea mai mare frică: să stai mereu atentă la ce mănânci, ce bei, toate suplimentele să nu fie contaminate, tot timpul ai temerea asta. Nu știu exact ce e acolo și nu.. Am vorbit cu Simona, dar nu în amănunt. Așa că îmi pare rău că trece prin asta, sper să își dovedească nevinovăția cât mai repede. Eu sunt 1000 la 100 sigură că nu a luat, că nu a făcut vreodată intenționat acest lucru, așa că sper să poată să demonstreze cât mai repede asta și să revină pe teren. Și să treacă peste momentul ăsta, pentru că nu e ușor.”
Situația Simonei i-a schimbat și ei atitudinea, făcând-o să fie și mai atentă și mai stresată când vine vorba despre medicamentele sau suplimentele pe care le ia. „Oh, Doamne! M-am operat în septembrie și atât de stresată eram! I-am zis doctorului: puneți-mi exact pe foaie orice chestie cât de mică, să am totul pe hârtie, cu parafă. E o temere constantă pe care o ai.”
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română