Irina Begu a dus-o pe Azarenka în decisiv, dar n-a fost suficient. Va fi cap de serie la Paris

Treizecizero | 15 mai 2015

Deși s-a oprit în optimi la Roma, Irina Begu va fi pe lista capilor de serie la Roland Garros, alături de Simona Halep.

Irina Begu a jucat încă o dată bine contra unei jucătoare de top. La fel ca și în precedentele exemple de anul acesta, în meciuri precum cele cu Bouchard, cu Radwanska sau chiar și cu Kvitova, a avut momente excelente, a avut oportunități, ba chiar (azi și cu Genie sau Aga) a împins meciul în decisiv. N-a reușit, însă, sprintul final, pierzând, 6-4, 5-7, 6-1 cu Victoria Azarenka.

Irina a fost condusă cu 5-3 în setul secund, moment în care a devenit mult mai agresivă, și-a asumat și mai multe riscuri și a profitat că Vika a început să joace prea prudent. Begu a făcut foarte bine uz și de drop-shot-ul de rever, cu care a obținut o serie de puncte de efect. A urmat o serie de cinci game-uri consecutive pentru româncă. Irina a egalat la 5 cu un passing în lung de linie, atunci când Vika a servit pentru meci, apoi a făcut alt break ajutată de un netcord norocos. Deși a început bine și setul decisiv, ritmul româncei s-a rupt, iar Azarenka a trecut peste momentul de criză și a îndreptat corabia. După două ore și 17 minute, la o jumătate de oră după miezul nopții la Roma, bielorusa a pus capăt întâlnirii cu un winner în lung de linie. Bilanțul Azarenkăi versus jucătoarele din România este acum la un sonor 19-0.

În ciuda înfrângerii, Irina Begu este asigurată de un loc pe lista capilor de serie la Roland Garros, și dacă niciuna dintre Alex Dulgheru, Christina McHale sau Daria Gavrilova nu câștigă turneul, atunci Begu va intra în premieră în Top 30 de săptămâna viitoare, consecință a unei serii de rezultate relevante pentru ea, pași mărunți, dar bine făcuți.

La rândul ei, Azarenka o va întâlni mâine pe Maria Sharapova în sferturi, episodul 15 al rivalității celor două. Scorul este egal, 7-7. În vreme ce Sharapova trebuie să ajungă în finală și să spere în eliminarea Simonei, ca să poată recupera locul 2, Azarenka are nevoie de victorie pentru a urca în zona capilor de serie 17-24 la Roland Garros, important în perspectiva jucătoarelor pe care le poate evita la Paris în primele tururi.

Programul zilei de vineri începe cu marele meci dintre cele două românce rămase în turneu: Simona Halep și Alexandra Dulgheru joacă de la ora 13:00, ora României, pentru un loc în semifinale. 

 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi