Întrebări după decizia în cazul Sinner, venite dintr-un loc unde încă ne doare

Încercam cu toții să digerăm complicata trecere către o lume a tenisului post-Simona. E o chestiune deloc simplă pentru mulți dintre iubitorii tenisului din România, pentru că-s multe sentimente complexe la mijloc, care au nevoie de timp să se așeze. Iar procesul ăsta tocmai ce a devenit mai dificil odată cu ultimele desfășurări din cazul Sinner. În care, în caz că ți-a scăpat, italianul a ‘acceptat’ o suspendare pe trei luni, drept rezolvare a unui proces care urma să aibă loc la mijlocul lui aprilie, la TAS. Dacă s-ar fi mers înainte în acel proces, o decizie ar fi putut veni cel mai devreme la începutul lui mai. WADA ar fi cerut la TAS o suspendare pe un an sau pe doi; chiar și în scenariul în care TAS ar fi ajuns la concluzia unei suspendări tot pe trei luni, asta ar fi însemnat că Sinner ar fi ratat RG și Wimbledon, sau poate, în funcție de momentul deciziei, chiar ar fi ajuns nepregătit la US Open. Riscul acesta era real, s-a vorbit mult despre el în lumea tenisului.

În această nouă realitate, Sinner va reveni în circuit chiar acasă, la turneul de la Roma, având suficient timp să intre în formă pentru Roland-Garros; cu alte cuvinte nu va rata nicio zi de Slam într-un sezon care i-ar fi putut fugi repede de sub control altminteri.

Cât de convenabil. 

Aici nu e despre a dezbate (ne)vinovăția lui Sinner—subiect pe care decizia de azi nu schimbă lucrurile; mai toată lumea, inclusiv WADA, e de acord că nu a existat intenție în cazul lui. E, însă, despre întreaga desfășurare a lucrurilor.

Și atunci. Sigur, nu știm ce s-ar fi întâmplat la TAS. Dar cum putem să scăpăm de senzația cât se poate de deranjantă, despre care au vorbit azi oameni de tenis și jucători activi, că jucătorul numărul 1 al lumii e suspendat astfel încât suspendarea să-l coste cât mai puțin cu putință? Care mai e sensul pedepsei – ca noțiune – atunci, dacă poate fi amortizată în felul acesta? Cum definim ideea că un jucător de o asemenea importanță are această posibilitate de a bate palma pentru o decizie care vine în mod evident cu avantaje; care-i cuvântul pentru a descrie asta? De ce a mai făcut WADA apel la decizia inițială a tribunalului independent al ITIA—care-l declarase pe Sinner nevinovat și nu îi dăduse nici măcar un minut de suspendare—apel cu care e de presupus că voiau și credeau că vor obține o pedeapsă considerabilă, dacă acum aceeași WADA alege să nu mai meargă la TAS și se mulțumește cu acest compromis? Și cum de Sinner, care în toate comunicările anterioare, spusese de fiecare dată că e complet nevinovat și că e dezamăgit de apelul WADA, acceptă acum această pedeapsă? Ce e diferit acum, în așa fel încât nu își mai apără și la TAS punctul de vedere inițial? Sau cum se face că, deși deja cu suspendarea activă, Sinner s-a putut antrena la turneul de la Doha, în vreme ce alți sportivi nu mai au voie nici să calce în incinta turneelor, odată suspendați?

Dar, mai ales, vechile răni. Cum de desfășurările cazurilor diferă atât de dramatic de la o situație la alta, iar asta e considerat acceptabil? Cum de alți jucători nu au acces la o audiere cât mai rapidă, așa încât, în cazul în care reușesc să-și dovedească nevinovăția, să-și poată salva carierele? De ce e considerat ok ca în aceste cazuri high profile recente să aflăm direct rezultatul, fără să fi știut vreun moment că a existat un caz de dopaj sau că au fost deja efectuate zile sau săptămâni de suspendare provizorie? Cum de tenisul, ca întreg, reușește să se regăsească într-astfel de situații, riscând, dacă nu a făcut-o deja, să-și dinamiteze imaginea și credința fanilor că urmăresc un sport administrat corect? Cum a ajuns tenisul într-un loc în care nu pare că-i mai pasă de cum arată lucrurile, de optics, de lipsa de transparență? Va fi un preț pe care tenisul—aflat într-un moment istoric de vârf al audiențelor—îl va plăti pentru toată această serie parcă nesfârșită de scandaluri? Și e pregătit să o facă? Cum va fi privit Sinner de fani și de lumea tenisului după acest settlement? E cu adevărat scenariul cel mai bun pentru el ca reputație? Va scrie, începând de aici înainte, o parte a presei despre el drept un jucător cu “o moștenire complicată”, așa cum au ținut neapărat să amestece eufemismul ăsta fără sens și fără rost în textele despre retragerea Simonei?

Și nu în cele din urmă, toate astea ne aduc într-un loc care încă doare. Vor înțelege acum și mai mulți oameni ce fel de bătălie a dus Simona? Vor înțelege ce costuri infernale a plătit? Vor aprecia că lupta ei poate că a influențat felul în care situațiile Sinner și Swiatek au fost decise? Și, peste toate. Vor exista oameni care vor plăti pentru aceste diferențe de tratament? Cum este posibil—e atât de greu de uitat asta!— ca decidenții tenisului să se fi uitat la situația ei și să nu clipească nici măcar în ultimul ceas, atunci când efectiv i-a fost ignorată cererea de a-și primi înapoi punctele, când suspendarea redusă la 9 luni, și deja efectuată (ba chiar cu mult peste 9 luni), a înlocuit-o pe cea inițială?

Era o decizie firească, de o minimă decență, o reparație necesară; și totuși a fost refuzată fără nicio logică. Care a fost explicația pentru asta? Punctele alea erau ale ei și i-au fost literalmente luate. Punctele alea poate că ar fi făcut o diferență majoră. I-ar fi dat mai multă liniște, i-ar fi dat mai mult timp să-și pregătească în tihnă revenirea, fără să fie stresată și să forțeze; i-ar fi dat inclusiv mai multă speranță și încredere că o poate reuși. Nu mai trebuie explicat care-i diferența între a reveni de pe locul 54 și a reveni din postura de fără clasament. Așa însă—după mai bine de doi ani în care a luptat pentru a-și salva reputația, ani în care sănătatea ei a fost pe masă, dar în care a trebuit să asculte verdicte date din fotoliu, lecții moralizatoare sau întrebări de genul “dar de ce nu recunoaște, domnule, ca să scape mai ușor” inclusiv de la oameni care, chipurile, îi erau susținători și care azi nu se sfiesc să o ia în brațe—o Simona efectiv epuizată a ales să se retragă, ca să-și recâștige măcar liniștea.

Încercăm cu toții să digerăm complicata trecere către o lume post-Simona. Și încă e greu, dar un lucru e clar. Istoria va fi de partea ei, o va respecta și o va repune complet în drepturi, într-un fel în care nu toți contemporanii ei au făcut-o.

View this post on Instagram

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)