Grigor Dimitrov: "Am multe teme pentru 'acasă', multe lucruri de rezolvat în ce privește jocul meu"

În urmă cu doi ani, încă la stadiul de mare speranţă, a vizitat în premieră Bucureştiul. Doar în treacăt. Ocupa locul 85 mondial şi puţini au apucat să-l vadă în meciul pierdut relativ repede, în turul întâi, contra belgianului Xavier Malisse. Eticheta de Baby Federer apărea prea onorantă pentru bulgar. O etichetă veche de câţiva ani, pusă după triumfurile la juniori de la Wimbledon şi US Open, din 2008, de către antrenorul lui de pe-atunci, Peter Lundgren, totodată fost tehnician al lui Federer. Pe-atunci, suedezul nu şi-a dat seama că un presupus compliment avea să se transforme într-o piatră de moară, de care Dimitrov a tot încercat să se debaraseze. În ultimul timp, chiar a reuşit. O arată, nu doar o spune. Şi ne-o va arăta, tragem nădejdea, şi nouă. Nu putem decât să ne bucurăm că, de-acum un star în plină ascensiune al circuitului, a ales, între banii şi punctele de la Barcelona şi o săptămână de relaxare post Monte Carlo acasă, în Bulgaria, Bucureştiul drept bornă în calendarul sezonului pe zgură. 

Cum se explică decizia ta de a solicita un wild-card pentru a juca din nou la Bucureşti?

Prima mea experienţă aici n-a fost tocmai bună; am pierdut în turul inaugural. Dar aici mă simt bine. E un sentiment plăcut să fiu cumva aproape de ţara mea natală. Mă simt din multe puncte de vedere ca acasă. E un turneu bun. E atractiv ca în timpul unui an să ai o asemenea săptămână.

Ce crezi că a determinat progresia ta din ultima perioadă?

Joc ceva mai bine, am rezultate ceva mai bune. Am lucrat pentru acest moment. Am muncit mult în extra-sezon. Aş spune că am avut un început bun de sezon. Poate ar fi trebuit să se întâmple mai repede, dar dat fiind că a trebuit să fac multe lucruri, pe teren şi în afara acestuia, a durat mai mult. Plătesc puţin pentru asta. Am multe „teme pentru acasă” de făcut, având în vedere jocul meu, nivelul meu din punct de vedere fizic. Simt că în prezent sunt într-o etapă justă. Dar nu se termină lumea aici. Îmi fac mult autocritica pentru mai multe lucruri, când mă antrenez niciodată nu încerc să găsesc scurtăturile. Şi de aceea vin şi rezultatele. Aşa funcţionează. Acesta e principiul.

Care sunt aşteptările tale în privinţa sezonului pe zgură?

Am crescut pe zgură. Desigur, prefer hard-ul. Dar, având în vedere că anul trecut am evoluat bine pe zgură, cred că am şanse bune. În orice turneu. Suntem abia la începutul sezonului. Am făcut câteva meciuri care nu m-au mulţumit, dar trebuie pur şi simplu trebuie să ai o imagine generală asupra modului în care vrei să joci. Sezonul de zgură nu e aşa lung cum ar părea şi trebuie să fii pregătit. Nu trebuie să te dai la o parte, chiar dacă asta prespune un mare efort din punct de vedere fizic.

Ce simţi atunci când eşti numit Baby Federer?

E un aspect din trecut. L-am tot auzit pentru o lungă perioadă de timp. E plăcut să nu mai aud vorbindu-se despre asta. Pentru că eu cred că mi-am dovedit mie însumi, nu o dată, nu de două ori. Cel puţin, am fost capabil să şterg această poreclă de pe perete. Şi mă simt bine pentru asta. Era amuzant, diferit, că o auzeam, dar, în acelaşi timp, s-a tot amplificat, iar consecinţele nu erau dintre cele mai bune. Dar acum, e mult mai bine. Totul e din trecut. Şi sunt sigur, aşa cum ştim toţi, că nu mai există.

Ce altceva te-ar caracteriza şi ar putea atrage un alt supranume?

Nu m-am gândit. Cred că, pe măsură ce vor trece anii în circuit, vom găsi un alt nickname. Nu ştiu…Chiar nu am vorbit niciodată despre asta. Sunt rapid… Ca sportiv… Hmm… Inteligent ar fi un bun atribut. Aş spune neînfricat, după modelul Braveheart.

Pe cine din trecut i-ai văzut drept idoli, în primii ani de tenis?

Am crescut urmărindu-i pe Pete Sampras şi Andre Agassi. A fost plăcut să-i urmăresc. Toate bătăliile acelea de la Wimbledon…După o vreme, a apărut Federer. Executa reverul cu o singură mână şi, la un moment dat, cum îl urmăream întotdeauna, l-am luat ca exemplu pe teren şi în afara acestuia. E un mare ambasador. Întotdeauna e o plăcere să-l urmăreşti.

În meciurile directe cu greii Nadal, Federer, Djokovic, doar pe ultimul ai reuşit deocamdată să-l învingi, o singură dată. De ce crezi că ai avea nevoie pentru a-i răpune mai des?

Am ajuns în punctul în care îi pun la încercare. E greu de estimat când îi voi putea şi învinge. Trebuie să fii acolo, pe teren, şi să te prezinţi cât mai bine cu putinţă. Să nu uităm că eu de-abia am atins meciul cu numărul 100, iar aceşti tipi au ajuns la 6-700 de victorii. Aşa că e o diferenţă! Vorbim de experienţă, de vârstă, de turneele pe care le-am jucat, de rutina care s-a format în ceea ce-i priveşte. E ceva ce nu poţi învinge peste noapte. În acest scop, trebuie doar să fii consistent, să-ţi faci loc către acel punct în care să fii acolo pentru a câştiga. Toţi o fac, dar câteodată lipsa încrederii te împiedică să produci cele mai bune lovituri sau să iei cele mai bune decizii. Nu e aşa de complicat. Trebuie să găseşti modalitatea prin care să reuşeşti. Iar după ce o faci, nu mai e aşa greu.

Ce nume din tenisul românesc îţi vin în minte?

O ştiu pe Sorana şi echipa ei. Am jucat la juniori împreună. Îl ştiu pe Marius Copil de exemplu, Horia Tecău, şi aşa mai departe. Sunt acolo. Suntem prieteni şi e plăcut… Cum de am putut să o uit pe Simona Halep! E în primele 5 acum. De fapt chiar o ştiu destul de bine, că am câştigat Campionatele Europene U16 împreună, cred, în Rusia. Ştiam că va deveni o mare jucătoare. Dovedeşte că este una dintre cele mai valoroase din circuit. Are rezultate incredibile şi îi doresc mult succes!

Inclusiv la Stuttgart, chit că e posibilă o întâlnire directă cu Maria Sharapova?

Am văzut. Da… Să câştige cea mai bună!