Interviu exclusiv | Tatăl lui Tecău: “Simt că Horia va deveni numărul 1 mondial!”

Faimoasa expresie “numai tată să nu fii” rămâne fără acoperire în cazul lui Tecău senior. Mai greu se împacă familia cu absenţa lui Horia de acasă timp de 11 luni pe an. Însă când dulcea revedere se îmbină cu un asemenea motiv de mândrie şi tu însuţi, ca părinte, ridici în braţe trofeul de campion ATP la Bucureşti, dorul se mai alină. Un timp.

Aveţi un băiat erou aici, la Arenele BNR. Cât de mândru sunteţi de realizarea lui Horia?

Da, într-adevăr. Suntem extraordinar de fericiţi pentru faptul că a obţinut acest titlu după o perioadă în care România n-a mai fost reprezentată într-o finală. În primul rând pentru el, pentru că acest rezultat îl va motiva pentru o performanţă şi mai mare.

Cum e să fii tată şi să tremuri o săptămână în tribune, meci de meci?

Am trăit cu emoţii. Au fost şi perioade în meci în care mi-a fost teamă. Am fost îngrijorat că soarta ar fi putut înclina balanţa în favoarea adversarilor. Dar, cu experienţa şi calitatea jocului prestat, Horia şi partenerul său au izbândit.

Cum aţi comunicat cu el zilele acestea?

A fost mai greu ca de obicei. Înţelegem însă că un jucător de tenis are nevoie de linişte în perioada turneului şi ne-am limitat comunicarea la strictul necesar, la îmbărbătările necesare. Am lăsat restul pentru după competiţie.

Cum reuşiţi, ca părinte, să vă împăcaţi cu absenţa lui din ţară, mai tot anul?

Este foarte greu să fii fără el aproximativ 11 luni pe an, perioadă în care nu-l vezi sau îl vezi numai la televizor. Fratele lui ne mai îndulceşte acest sentiment, legătura este mult mai apropiată între noi. Iubeşte şi el sportul foarte mult. E economist şi lucrează într-un mare trust.

Într-un top al celor mai mari satisfacţii pe care vi le-a produs Horia, titlul de la BRD Năstase Ţiriac Trophy pe ce loc îl plasaţi?

Pot să spun că acum simt că este pe primul loc. Pentru că trăim împreună această bucurie, în România. Un titlu atât de mult dorit! Peste cel de Grand Slam din Australia, la dublu mixt şi finalele de la Wimbledon.

Ce v-aţi mai putea dori pentru Horia, în caz că mai există ceva ce i-ar lipsi?

Lipsesc, în continuare, multe titluri. Pentru că eu cred în el şi sunt sigur că şi pe viitor, cu seriozitate, vor veni rezultatele. Mult mai multe!

Să ne imaginăm ziua în care ar deveni numărul unu mondial la dublu. Ce va face atunci Tecău tatăl?

Aş fi extraordinar de fericit. Simt că va deveni numărul 1 în lume pentru că, în momentul de faţă, îl avantajează foarte mult vârsta. Este printre cei mai tineri din primii 50 din lume. Şi, cred că, nu peste mulţi ani, va atinge această performanţă.

S-a dovedit oare încă o dată, prin acest titlu, faptul că Horia a luat decizia corectă abandonând cariera de simplu şi dedicându-se în exclusivitate jocului de dublu?

E o hotărâre pe care am luat-o împreună. Cred că drumul la simplu ar fi fost extraordinar de lung şi de complicat. Şi, poate, ar fi abandonat la un moment dat, din lipsă de motivaţie. Şi atunci, văzând calităţile lui pentru dublu şi plăcerea acestei probe, am zis: hai să intrăm în prima sută la dublu şi apoi vei fi acceptat pe tablou la orice turneu ATP. În momentul de faţă, chiar nu mai poate juca la simplu. Nici măcar în calificări. Este o chestie de fair-play vizavi de partenerul tău. Ar însemna să ai două meciuri pe zi. Întotdeauna simplu se joacă înainte. Dublul e al doilea ca programare şi vii obosit. Partenerul ar spune: meseria mea e dublul. Tu ce faci? Şi cei mari de la simplu, ca Nadal, se mai înscriu la dublu, dar se duc să-şi facă voleul, iar prin turul al treilea, pleacă.

Robert Lindstedt, din ce ştiţi, cât timp ar mai putea să joace, având ceva probleme fizice şi fiind trecut bine de 30 de ani?

Dacă ar fi să ne luăm după dorinţa lui, ar juca toată viaţa. El trăieşte pentru tenis. Nu ştiu cât îl va mai ajuta fizicul, dar Robert, mental, nici pomeneală să se retragă. Îţi dau un exemplu: are o durere la cot, iar medicii i-au spus că ar trebui să se opereze. Ar însemna să fie trei luni ieşit din circuit. Îţi trebuie alte cinci pentru a reveni unde ai fost. Şi atunci, a spus nu. Le ducem pe picioare!