Interviu exclusiv | Horia Tecău, despre noul său drum: „Mi-am dat seama imediat că e o mare lecție acolo de învățat”

Horia Tecău se pregătește de meciul său de retragere, găzduit de Sports Festival, iar înainte de acest meci reflectă la cum a început deja noua sa carieră, cea de căpitan nejucător al echipei feminine a României.

Cum a trăit fostul jucător prima experiență ca antrenor, pe banca echipei de Billie Jean King a României, ce vrea să aducă în echipă, cum vede jucătoarele din noua generație și ce-și propune în noul rol.

Înaintea ultimului său meci din cariera de jucător, jucat cu echipa de Cupa Davis contra Spaniei, la Marbella, când se prezentau echipele și se cânta imnul, Horia Tecău și-a amintit de toate celelalte meciuri jucate în tricoul României, câștigate sau pierdute – unele dramatic – cu partenerii său de dublu, Florin Mergea, Andrei Pavel sau Marius Copil: „Oare când o sa mai trăiesc eu momentul ăsta, să mi se cânte imnul?”, s-a întrebat atunci.

O lună mai târziu, era din nou lângă teren, ascultând imnul înaintea unui meci al României. De data aceasta nu avea să joace, ci să stea pe bancă, în noul său rol de căpitan nejucător al echipei Billie Jean King. O primă etapă din noua carieră a fostului câștigător de Grand Slam și vicecampion olimpic. 

A primit propunerea imediat după meciul cu Spania și a simțit că nimic nu e întâmplător. Știa că își dorește ca în viitor să aibă un loc unde să lucreze cu copiiiși că pentru asta trebuie să-și dezvolte un spectru larg de cunoștințe: de la antrenorat la a colabora cu mai multe tipuri de jucători, cu personalități și stiluri diferite. „Am simțit-o ca pe o oportunitate bună de a mai adăuga niște experiență. Mi-am dat seama imediat că e o mare lecție acolo de învățat, exact prin comunicarea asta, prin adaptarea la personalitatea fiecăreia, prin motivarea, prin a le cunoaște și a le oferi detaliile potrivite ca să joace la o performanță înaltă.”

Și-a dorit să se implice și pentru că le cunoștea bine pe fete, jucând alături de ele atâția ani. „Cu Simona la fel, ne știm de când eram copii, și acum uitându-ne la noi cum am crescut și evoluat, jucăm pe cele mai mari terenuri și ne realizăm visurile. Mi-ar plăcea să trăim asta împreună acum.”

I s-a părut motivant și faptul că România are o generație talentată de jucătoare tinere, cu potențialul de a face pasul spre primele 30-20. Și i-a plăcut ideea de a ajuta în continuare echipa României, care a jucat o parte importantă din cariera sa de jucător. „E presiune mare să joci pentru România, la nivelul ăsta, și îmi place, asta mi-a plăcut tot timpul la echipa de Cupa Davis.”

Ce și-a dorit încă de la îneput să aducă în echipă din experiența sa de jucător ține de atitudine, de încredere și de bucuria de a fi acolo.„E încrederea că poți câștiga orice meci, atitudinea de a visa sus, de a-ți dori mult. Pentru cariera mea a fost foarte importantă. Și în același timp și de a te bucura de momentul prezent, de antrenamente, de călătorii, de echipa din jur, de colegii tăi, de meciuri; de a învăța din meciurile pierdute, de a te bucura cu adevarăt la victorii. Simt că mulți jucători își dezvoltă jocul, tehnici și forma fizică și mai puțin partea asta, care ajută enorm. În primul rând ca bucurie și ca experiență de viață. Și după, bineînțeles că un jucător mai vesel, mai efervescent, mai intens, va deveni un jucător mai bun, va performa mai bine.”

Prima experiență pe bancă

Primul meci în noul rol nu a fost lipsit de provocări, pentru că mai multe jucătoare titulare au avut probleme de sănătate și s-au retras pe ultima sută de metri. „A trebuit să ne adaptăm repede, să chemăm alte jucătoare, care erau la alte turnee, jucau altă suprafatță. O experiență provocatoare, dar și atunci mi-am dat seama că nu e momentul de a blama vreo situație, ci de a găsi soluții și de a lucra cu ce aveam atunci.”

În momentul în care s-a așezat echipa, a descoperit că partea de organizare a programului și antrenamentelor, discuțiile cu fetele și pregătirea meciurilor i-a plăcut. La fel cum i-a plăcut și să stea pe bancă, chiar dacă „nu e chiar confortabil să antrenezi în momentul ăsta împotriva Igăi. Acolo nu mi-am găsit locul, dar m-am concentrat mai mult pe jocul fetelor noastre.”

A fost mulțumit de felul în care jucătoarele au reacționat, chiar dacă rezultatul confruntării n-a fost unul favorabil României (a pierdut cu 0-4). „Ca și căpitan, când vezi că te ascultă, își pregătesc meciul foarte bine și la meci au atitudinea buna și se luptă până la final și caută soluții, pentru mine e un mare câștig și e motivant să ai parte de asta pe teren, când ești pe bancă, ceea ce a fost o experiență inedită pentru mine și una pentru care am avut ceva emoții.”

I-a plăcut mai ales atitudinea Andreei Prisăcariu, tânăra jucătoare care a privit confruntarea cu Swiatek ca un meci cu o jucătoare pe care o știa din perioada junioratului, pe care o apreciază pentru nivelul la care a ajuns, dar cu care își dorește să câștige. „Și e mare lucru. Ok, a pierdut meciul, dar ca atitudine e un plus și asta e de recunoscut și de crescut. Pentru că trebuie să ai un pic de curaj din ăsta și să crezi, indiferent cu cine joci.” 

De pe bancă, ar fi vrut să le poată oferi informații care să le ajute mai mult, să schimbe ceva. „De ajutat am făcut tot ce-am putut să le ajut, poate n-am găsit niște soluții mai potrivite. Dar pe bancă cam asta e starea, cauți soluții și ce poți aduce în meci să fie mai bine. Și când nu e, fără dezamăgire sau alte sentimente de genul ăsta, te gândești: ce aș fi putut face mai bine sau spune mai bine?”

Ce lecții a învățat despre ce putea face mai bine? „Cred că partea de organizare și comunicare, aici mă refer la a organiza mai din timp pregătirea acestor meciuri și a pregăti un grup mai mare de jucătoare. Și în modul în care se poate, să am o confirmare mai devreme din partea jucătoarelor că vor participa. Mereu pot interveni accidentări, de data asta au fost două accidentări, două cazuri de Covid în echipă din cele 5 titulare. La următorul meci m-aș gândi să comunic și să pregătesc 7-8 jucătoare, nu 5. Ca să am rezerve pe care le pot accesa rapid.”

Următorul meci va fi în noiembrie, playoff-ul de menținere în Grupa Mondială. „Contează mult pentru noi unde jucăm, acasă sau în deplasare. Programul fetelor e încărcat, meciul ar fi în noiembrie, la final de an. În momentul în care știm cu cine jucăm și unde, atunci mă voi implica în a forma echipa cât mai devreme, cât mai bine, de a pregăti și motiva fetele să fie prezente acolo. Ele deja au programul stabilit până la sfârșitul anului și e important să reușim ca echipă să prioritizăm meciul în calendarul lor și ce au nevoie ele.”

„Să fii un model pentru generațiile următoare”

Pentru că vrea ca jucătoarele să vină cu plăcere la echipă, crede că e important să existe o continuitate în programul și pregătirea lor, astfel că ține legătura cu echipele și antrenorii lor și în restul anului. „Mi-aș dori foarte mult să instalez sentimentul ăsta de a veni cu plăcere la echipă și de a dori să fii acolo. Nu numai că vii și joci un meci pentru România, dar ai parte de o echipă de specialiști lângă tine de la care poți învăța în acea săptămână, să ai o continuitate în programul tău competițional. Nu vii la echipă și deodată antrenamentele sunt grele, e diferit de ce faci de obicei, te dă peste cap. Nu, e o continuitate, pentru că noi cunoaștem ce se întâmplă în echipa lor, comunicăm. Partea de recuperare e foarte bună, partea medicală e foarte bună. Ne dorim să integreze meciurile astea în calendarul lor și să vină acolo cu drag și să plece pregătite pentru ce urmează și să aibă încrederea că asta se întâmplă. Asta probabil se construiește și în timp.”

De asemenea, își dorește și să cultive dorința de a fi un model pentru tinerele generații, care privesc cu interes meciurile pe echipe, motiv pentru care le consideră încă relevante, chiar și într-un calendar în care prioritare sunt turneele mari. „Sunt competiții pe care le joci tot anul. Turnee de Grand Slam ai patru pe an și știu cum sunt, sunt totul, fiecare turneu de Grand Slam e cel mai important. Dar pe lângă asta, aceste meciuri pe care le joci în echipă pentru România sunt speciale și unice. Și pentru fani, și pentru tenisul românesc înseamnă enorm. Sunt urmărite, tinerii jucători sunt foarte atenți la meciurile astea, vor să ajungă și ei acolo.”  

Pentru Horia, meciurile de Cupa Davis au fost mereu importante și ar vrea ca fiecare jucător sau jucătoare să vadă prezența în echipa României ca o etapă importantă în carieră și cât mai aproape de prioritățile lor. „Să se creeze sentimentul că vrei să vii la echipă, vrei să împărtășești din experiența ta, vrei să fie un moment în care România se uită la tine și tinerii jucători vor fi motivați să ajungă și ei acolo. Să fii un model pentru generațiile următoare. Și tu ca sportiv să simți o mare împlinire când joci pentru România la nivelul ăla, pentru că este.” 

„Și dacă cumva asta s-a pierdut între timp, sau s-a trăit deja pentru multe dintre ele, eu mi-aș dori să mai poată reveni pentru câteva meciuri, cât mai au în carieră. Dar și cele tinere să vină și să crească cu sentimentul ăsta si de a vedea în Simona, Irina, Monica modele, care își doresc să fie acolo, prezente pentru România în astfel de meciuri.”

„Nu poți să te gândești mai jos decât a câștiga”

Acest mix de jucătoare cu experiență și jucătoare în ascensiune e un plus pentru echipă, iar Horia vede mult potențial de îmbunătățire și de-a urca în clasament pentru jucătoare ca Gabriela Ruse sau Jaqueline Cristian.

„Deja cu ce-au arătat pana acum, le văd în primele 30. Cu evoluție constantă și cu îmbunătățire a jocului, a fi prezent săptămână de săptămână acolo cu atitudinea bună și cu jocul pe care-l au, le văd sus. Și după aceea, e vorba de niște detalii, de încredere, de serviciu, de echipă, de cât de mult își doresc și cât de dispuse sunt să aibă grijă de detaliile astea. Dar amândouă au calități. Gabriela (Ruse) a trecut prin niște provocări medicale după circuitul din America, acum am văzut că e bine, joacă din nou. E o jucătoare tânără, ambițioasă, are arme, consider că are înca loc mult de a-și îmbunătăți jocul, pe toate planurile, și poate să se ducă sus.

Jaqueline (Cristian) la fel, a avut un sfârșit de an fantastic și cred că ar fi fost un an incredibil pentru ea. Mereu e deranjant să vină accidentările astea, dar o simt motivată să își facă recuperarea cât mai repede, să revină și să joace la nivelul pe care l-a avut. Sper să nu mai aibă probleme de sănătate și să-și revină destul de repede ca joc, ca încredere, ca ritm. Andreea Prisăcariu, la fel, e o fată foarte talentată și are multe calități și poate să joace la un nivel înalt, la cum am văzut-o în Polonia abordând antrenamentele, și de tenis și de pregătire, a fost impecabilă la pregătire. Și la meci a încercat totul, chiar a avut o atitudine bună până la final. Și cu siguranță dacă menține ritmul ăla de pregătire și de atitudine vor apărea și rezultatele și urcarea în clasament.”  

O echipă completă a României poate avea ambiția de a câștiga într-o zi competiția pe echipe, crede Horia. „Deja, când o ai pe Simona în echipă schimbă toata dinamica. E o jucătoare cu mare experiență, care poate oricând să învingă orice jucătoare, pe orice suprafață, acasă sau în deplasare. Având-o acolo, automat moralul echipei e crescut, se simte asta, aportul ei e foarte important. Simona, Irina, Monica au experiență enormă de circuit, de FedCup și de a juca împreună, ca echipă. Sorana, la fel, are o carieră impresionantă în FedCup, chiar dacă n-a jucat ultimii ani, eu în continuare o s-o sun la fiecare meci, pentru că îmi doresc să fie cea mai bună echipă a României acolo.” 

Pentru un jucător care și-a trăit cariera setându-și obiective și căutând soluții pentru a le îndeplini, să câștige cu echipa României e o nouă ambiție: „Da, automat, îmi doresc să câștig orice meci, indiferent cine vine, și să-l pregătesc cât mai bine. Există și ambiția și dorința de a avea cea mai bună echipă și de a trage la victorie de fiecare dată. Să ai o echipă cu Simona, Sorana, Irina, Monica și Gabi, Jaqueline, nu poți să te gândești mai jos decât a câștiga. Ar fi o neîncredere în ele.” 

Fotografii: Ramona Toderaș | 30-0