Interviu-eveniment cu Darren Cahill: „Simona s-a expus mereu așa cum e, cu bune și cu rele. A încercat mereu să devină o persoană mai bună”
Adrian Țoca | 12 noiembrie 2018
În iunie, imediat după ce Simona Halep a câștigat primul titlu de Grand Slam al carierei, Darren Cahill a acordat un interviu extins pentru Treizecizero, în exclusivitate pentru publicația editată de noi în vară, „Simona. Povestea Primului Slam”.
Publicăm acum întregul interviu, în contextul în care Darren a anunțat că a decis să întrerupă parteneriatul cu Simona; textul apare pentru prima dată în întregime în online. Conținutul interviului a fost păstrat neschimbat, introducerea a fost editată și condensată.
Dacă vrei să ai acasă povestea printată a Primului Slam câștigat de Simona, comandă-ți exemplarul de aici, sau la pachet, împreună cu albumul foto dedicat carierei Simonei (care cuprinde un întreg capitol „Darren”), dar și cu alte publicații de print 30-0; bundle-ul e aici.
***
Când Darren Cahill a fost anunțat oficial drept antrenorul Simonei Halep, la sfârșitul lui 2015, după o perioadă în care a petrecut mai mult timp cu ea în calitate de consultant Adidas, aproape că nu mi-a venit să cred. Credeam, firește; de fapt intuisem acest deznodământ, dar șocul pozitiv era atât de mare, încât aproape că m-am blocat. Importanța acestei achiziții îmi părea imensă pentru Halep, care, deși atinsese deja locul 2 în lume, nu impunea încă în lumea tenisului respectul pe care-l generează azi.
Era o lovitură de proporții, un pas uriaș făcut de Simona și de managementul ei. Jucătoarea își asigura serviciile unui antrenor „world-class“, unul dintre cei mai buni din lume, și-și arăta în mod clar intențiile pentru următorii ani ai carierei ei. Astfel de antrenori ajung foarte rar să-și pună amprenta direct în sportul de la noi. În discursul public din România, ocazia a fost apreciată, salutată, dar nu și înțeleasă pe deplin.
În Darren, Simona găsea un partener ideal pentru călătoria la care avea să se înhame. Australianul avea o experiență incomparabilă, aducea pedigree de campion, un palmares de top și o reputație stelară în lumea tenisului, întărită și de colaborarea cu ESPN, care l-a propulsat și printre cei mai buni analiști din lume.
Cahill era atât de căutat încât însuși Roger Federer și-a dorit, la un moment dat, să-l numească antrenor, dar negocierile s-au blocat undeva pe drum, timingul fiind prost pentru australian, care își dorea mai mult timp cu familia.
Darren e, de asemenea, și un antrenor scump, pe măsura plus-valorii pe care o aduce. Unele dintre cele mai absurde critici pe care le-a primit Simona în 2015, anul în care luna ei de miere cu publicul român a fost rapid oprită de cele câteva momente mai grele (absența de la Fed Cup din Canada, eliminările de la Roland Garros și Wimbledon), a fost că ar refuza să investească în cariera ei.
Mutarea cu Darren a arătat nu doar că teoria aceea era un mit urban greșit, ci arăta cât de departe se gândea deja Simona. Nu-l angajezi pe Cahill pentru că vrei să te menții în Top 10, îl angajezi pentru că vrei să câștigi Slamuri. Și nu unul, ci mai multe. Simona avea nevoie de cineva super calificat care să o ajute să sară acele ultime obstacole pe care le tot lovea. Iar în Cahill găsea nu doar un antrenor excelent, ci și un caracter rotund, un prieten de nădejde și un fin cunoscător al psihicului uman. Australianul a înțeles-o mai repede decât mulți dintre români și a ajutat-o să se deschidă în timp, să capete curaj și să-și înfrunte propriile defecte.
Nu le-a fost mereu ușor. Înainte să fie bine, inevitabil, avea să fie un pic greu. Anul 2016 a fost perceput de mulți fani români drept un regres, deși Simona continua să fie acolo sus, iar 2017 a fost anul unei serii parcă interminabile de momente incredibil de emoționale. Sezonul a început cu o accidentare care i-a stricat Simonei primele trei luni, apoi a venit faimosul moment Miami, în care relația celor doi a încasat, în direct la televizor, câțiva pumni serioși. A fost momentul când Darren a mizat multe pe cartea unui „power-play“ mult-discutat și analizat ulterior.
Prin acea mutare, în care a anunțat-o pe Simona că renunță și că, eventual, „vom vorbi după Paris”, Darren și-a asumat un risc, e drept, dar a fost asumat, pentru că intuia că e momentul potrivit pentru o astfel de terapie de șoc și că și-ar putea produce efectele pe care și le dorea. Și-apoi, chiar și dacă lucrurile nu s-ar fi sfârșit bine pentru el, Darren era convins că îi face un bine Simonei, că își face datoria de antrenor astfel. Timingul din sezon, imediat după Miami, cu o perioadă fără turnee la orizont, era, de asemenea, grozav. După Fed Cup și Stuttgart, deja Cahill văzuse destul, iar semnele pe care le dădea Simona erau cât se poate de încurajatoare.
Nu-l angajezi pe Cahill pentru că vrei să te menții în Top 10, îl angajezi pentru că vrei să câștigi Slamuri. În Darren, Simona primea nu doar un antrenor excelent, ci și un caracter rotund, un prieten de nădejde și un fin cunoscător al psihicului uman.
Au urmat momentele French Open, sau Wimbledon, sau Cincinnati, toate cu șanse ratate în mod dureros, iar eliminarea din turul 1 de la US Open amenința să fie iarăși un moment periculos pentru formula celor doi. Dar în pofida scânteilor care mai ieșeau ocazional în sesiunile lor de „on-court-coaching“, relația dintre Simona și Darren creștea în forță, devenea tot mai trainică. „Trebuie să vă așteptați la un parteneriat de lungă durată între Simona și Darren”, ne spunea Virginia Ruzici în 2016, ea cunoscându-i perfect pe amândoi.
Australianul a făcut totul pentru ca Simona să nu lase nicio piatră neîntoarsă, servindu-i ca antrenor, confident, life-coach, psiholog, prieten și, în unele direcții, a luat și un rol în partea de business. Când competențele lui pe plan mental au avut nevoie de un ajutor profesionist, tot el i-a recomandat-o pe Alexis Castorri, o mutare care urma să se dovedească de o utilitate maximă. A elevat-o pe Simona și i-a rotunjit nu doar tenisul, ci și personalitatea. La rândul ei, Simona a primit toată această informație „ca un burete”, cum spune Darren, simțind cum recuperează cu pași mari toate lipsurile sau neajunsurile din perioada de formare.
„Simona s-a schimbat mult de când lucrează cu Darren. Nu doar că e mai relaxată, dar și interesele ei s-au lărgit”, ne-au spus mai multe surse. E de înțeles atunci de ce Simo, nu tocmai o fană a vorbelor mari fără acoperire, și-a arătat dorința de a lucra cu Darren până la finalul carierei ei.
O dovadă pentru această lărgire a intereselor ei este indiciul lăsat în interviul de mai jos de Cahill, care confirmă că Simona se pregătește să își dedice o parte din energie unei Fundații care (probabil) îi va purta numele. Simona intră astfel în rândul marilor sportivi nu doar prin performanțe, ci și cu grija pentru moștenirea ei dincolo de sport.
În toate aceste momente grele, foarte grele, sau foarte frumoase, Darren a fost acolo pentru Simona. A fost acolo și pentru fanii români, cărora le răspunde adesea cu modestie pe Twitter, deși nu e ceva ce oamenii din tenisul mare fac de obicei. Însă decența e una dintre calitățile principale ale australianului care s-a investit emoțional în acest proiect și care ne spune acum, după ce împreună au câștigat primul lor titlu de Grand Slam, că a fost cel mai frumos moment al carierei sale în tenis, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Vorbim de același Cahill care i-a dus pe locul 1 pe Lleyton Hewitt, un conațional, și pe Andre Agassi, o legendă vie a acestui sport.
În Simona, Darren are nu doar al treilea său lider din carieră. Are o persoană care-i reflectă valorile. Iar împreună mai au multe de făcut, de câștigat și de schimbat în bine.
***
30-0: Darren, cum ați sărbătorit victoria?
Darren Cahill: Sărbătorirea a fost într-un stil tipic Simonei. A fost o seară discretă, cu simplitate, dar o seară foarte frumoasă. S-a înconjurat cu familia ei, cu prieteni, și am avut o cină plăcută într-un restaurant din Paris, înainte să ne retragem la hotel în jurul miezului nopții. Sunt sigur că a trăit multe emoții în acea seară și cred că eram cu toții epuizați la final de zi.
Ce ați simțit când ultima minge a fost lovită, iar Simona era campioana Roland Garros?
Momentul în care a câștigat acel ultim punct și conștientizarea că a câștigat a fost un amestec de euforie, mândrie pentru realizarea ei și pentru personalitatea ei, dar și ușurare, toate devenind un singur sentiment. A fost pentru prima dată când mi-au dat lacrimile de când sunt în tenis, fie ca jucător, fie ca antrenor. Drumul ei până aici și acel moment au însemnat totul pentru mine.
Puteți să elaborați ce înseamnă, mai exact, acest trofeu pentru Simona? Asta, în contextul în care ați spus, la un moment dat, că „Simona vine dintr-o cultură diferită, e pusă o presiune enormă pe umerii ei ca să aibă succes”.
Cred că românii sunt foarte asemănători cu australienii, din multe puncte de vedere. Nici unii, nici alții nu suntem o nație mare, dar suntem incredibil de pasionați în ce privește sportul și sportivii noștri. În multe aspecte, și unii, și alții au trebuit să o scoată la capăt pe drumul cel greu, chiar dacă în moduri diferite. Australia e atât de departe de restul lumii încât a trebuit să învățăm să facem totul împreună: să călătorim împreună, să ne susținem unii pe alții. Așa că atunci când plecăm din țară, lucrăm împreună ca o echipă și avem această mentalitate care ne motivează, de tipul „noi versus ei”.
Văd același lucru cu jucătoarele din România, tot timpul. La voi nu există un sistem de finanțare la nivel național, sau facilități și condiții de antrenament pentru jucători, așa că ei trebuie să muncească și să se lupte pentru orice. Nu există gratuități, nu există wildcard-uri, nu există vreo recompensă specială pentru sportivii români din circuit, spre deosebire de cei din alte țări, așa că aceștia se ajută cum pot unii pe alții, muncesc din greu, se motivează și se susțin reciproc.
Faptul că sunt 6 jucătoare din România în primele 60 din lume, iar numărul 1 e din România este o dovadă incontestabilă a dorinței extraordinare și a puterii mentale pe care aceste fete o au. Singura diferență, în linii mari, pe care o văd este că australieni trec imediat peste ceva negativ. Când facem o greșeală, ne torturăm în interior ca orice alt om, dar depășim repede momentul, trecem la următorul. Ne spunem că data viitoare vom fi mai buni, vom reacționa mai bine, așa că ne întoarcem la ce făceam și ne luptăm mai departe ca nebunii. De aici vine acea vorbă pe care o au australienii, „no worries mate” și, oricât de ciudat ar suna, încă trăim după acest motto, la bine și la rău.
Simona a avut o istorie de momente în care s-a agățat prea mult de episoadele negative și asta vine parțial din faptul că își dorește atât de mult perfecțiunea, o caută tot timpul. E un punct forte, dar și o slăbiciune, așa că să găsești un echilibru aici va fi mereu foarte important pentru ea.
Această victorie este un exemplu despre cineva care a putut depăși dezamăgiri imense, a mers mai departe, și-a propus și a încercat să devină o versiune mai bună a ei, a continuat să ceară mai mult de la ea și a continuat să se provoace să facă mai mult, mai mult. Toate astea le-a făcut în timp ce a cărat pe umeri greutatea unei presiuni imense și a învățat să gestioneze această presiune într-un mod pozitiv.
În acest moment, Simona este cineva care ocupă locul 1 în lume, care și-a reprezentat țara în Fed Cup, care a încheiat un sezon ca lider mondial și care a câștigat un titlu de Grand Slam. Sunt patru obiective la care fiecare tânăr jucător de tenis visează! Are acum o carieră la nivel de Hall of Fame și are abia 26 de ani. Ar trebui să fie al naiba de mândră de ce a realizat până acum. Știu că noi suntem cu toții foarte mândri de ea. Și știu că și întreaga Românie este, de asemenea, pentru că văd cum o tratați ca sportivă și ca persoană. La fel cum ne tratăm și noi, australienii, sportivii care ajung la cel mai înalt nivel în sportul mondial.
După finală, Simona ne-a spus că mesajul dumneavoastră pentru ea a fost diferit de data asta, comparativ cu alte finale de Slam. I-ați spus că „o să mergi pe teren și o să știi că vei câștiga meciul ăsta. O să îți iei singură victoria, nu o să aștepți să ți se dea.” Cum ați pregătit o finală de Slam jucată într-un context atât de aparte, precum a fost contextul Simonei la acel moment? Ce ați schimbat față de celelalte?
Da, e adevărat că am ales o abordare un pic diferită în zilele care au precedat meciul, dar și exact înainte de meci, pentru că Simona era pregătită să audă acele cuvinte. Poate nu a fost în precedentele meciuri foarte mari, dar de data asta ochii ei erau larg deschiși, era captivată și a absorbit acele cuvinte ca un burete. Era pregătită și de aceea le-a crezut. Călătoria ei până aici a făcut-o mai tare și mai puternică mental, așa că din punctul meu de vedere acesta era momentul ei, oportunitatea ei de a străluci.
Cum spunea Billie Jean King, „presiunea este un privilegiu”. Noi avem șansa să facem ceva ce iubim, ceva la care aspirăm zilnic. E perfect normal să simți o mare presiune în ziua unei finale, dar în același timp, în realitate, nu există un alt loc pe Pământ unde ne-am dori să fim decât acela unde suntem, adică pe teren, într-o finală.
Așa că a fost important ca Simona să îmbrățișeze acel moment, să îmbrățișeze presiunea, să știe că oponenta ei simte exact aceleași lucruri ca și ea. Și că trebuie să iasă pe teren, unde trebuie să fie mai bună decât o singură jucătoare, nu mai multe. Simona a muncit incredibil de mult să se aducă în poziția asta și am simțit că are o încredere diferită în ea, de astă dată.
Oricare ar fi fost rezultatul final, trebuia să poată ieși de pe teren fără regrete, iar singurul lucru ca să poți face asta e să stai calm, să muncești din plin, să dai tot ce ai de dat, iar când momentul vine și vezi linia de sosire, să îl ataci cu încredere și cu agresivitate. Simona a servit primul ei as din meci în acel ultim game pe serviciu, ceea ce sumarizează toate lucrurile pentru care s-a pregătit la antrenamente. A avut și am avut o abordare și o mentalitate diferite față de alte meciuri importante, la care Simo a încercat să se relaxeze și să îndepărteze din presiune înainte de a intra pe teren. De data asta, pusă în fața unei alte jucătoare care a făcut un meci minunat, ea a găsit o soluție, o cale de a obține victoria. Și a făcut asta în felul ei.
Anul trecut, la minute după finala cu Ostapenko, spuneați că Simona trebuie să se caute de răspunsuri în interior, să muncească greu și să se întoarcă mai puternică pentru o altă oportunitate. Cum a fost întregul proces al acestui an, între Roland Garros 2017 și Roland Garros 2018, ca experiență de echipă, munca de zi cu zi, creșterea ei ca persoană, dubiile ei, îngrijorările dumneavoastră?
Anul trecut a fost cu siguranță un episod care putea frânge sufletul oricui, cu siguranță. Dar acel meci, precum și alte câteva, a contribuit la victoria de acum și a făcut-o mai puternică. Cum am spus, uneori cele mai frumoase destinații sunt cele la care ajungi cel mai greu. Călătoria ei a fost bine documentată, iar pe tot parcursul ei, Simona s-a expus mereu așa cum e, cu bune și cu rele, și a încercat mereu să devină o persoană mai bună, să muncească mai bine, s-a îndemnat pe sine. Cred foarte mult că lucrurile bune se întâmplă persoanelor bune, iar Simona e una dintre cele mai bune persoane. Nu numai că și-a câștigat dreptul la această victorie, dar cred cu adevărat că a meritat-o.
I-ați recomandat să lucreze cu Alexis Castorri. A fost dificil să o convingeți, a fost greu ca acest parteneriat să pornească?
Întâi de toate, Alexis este un adevărat star rock când vine vorba de mintea unui sportiv, când își propune să scoată tot ce e mai bun din sportivii și clienții cu care lucrează. A avut un succes foarte mare cu mulți jucători și înțelege foarte bine tenisul. Cunoaște foarte bine cum funcționează mintea unui tenisman, care poate avea căi foarte complicate uneori. Noi, cei din tenis, avem abilitatea de a face lucruri simple să pară foarte dificile, în vreme ce atunci când lucrurile merg bine jucăm pe autopilot, ca și cum totul e foarte simplu. Dar trebuie să muncești din greu din punct de vedere mental ca să ajungi în acel spațiu în care totul îți e simplu.
Simo știa că are nevoie de ajutor suplimentar în acest departament, și cu siguranță că lucrul cu Alexis a ajutat-o foarte mult în ultimele 12 luni. Alexis o ajută să-și controleze emoțiile, să le direcționeze într-o manieră mult mai constructivă, și face asta fără să trebuiască să renunțe la acel foc care arde în acel sânge românesc al ei. Dacă te investești în această muncă și crezi în ea, crezi în procesul în sine, atunci poate fi ceva foarte folositor pentru oricine, nu doar pentru sportivi. Dacă faci asta doar ca să-i faci pe plac unui antrenor, atunci n-o să funcționeze niciodată.
Așa că, da, poate că eu i-am făcut introducerea, dar ce a urmat a fost cu totul și cu totul alegerea Simonei. Nu am forțat-o câtuși de puțin să lucreze pe acest plan, pentru că trebuia să vină de la ea. Și credit ei pentru că s-a ținut de acest proces.
Ați avut o abordare diferită în acest an, în linia dreaptă către Roland Garros? Pentru că a părut incredibil de concentrată și de motivată tot turneul.
Nu cred că a fost neapărat o abordare diferită, cât mai degrabă o evoluție a tuturor lucrurilor la care ea a muncit în acești ultimi doi ani. A fost un proces în care a încercat să devină o jucătoare mai bună, cu mai multe opțiuni la dispoziție, ca să poată avea multiple moduri de a câștiga un meci de tenis, în loc să fie dependentă de un singur stil de joc.
În ultimele 12 luni a petrecut mai mult timp pe terenul de antrenament decât în orice perioadă din trecut, și asta deoarece a devenit mai capabilă și poate gestiona un volum mai mare de muncă. Asta cu siguranță că a ajutat-o în finală la Roland Garros, unde am simțit că mai poate juca la acel nivel alte vreo două ceasuri.
Mult credit aici pentru Teo Cercel. El lucrează cu ea de mulți ani și a făcut o treabă incredibilă pregătind-o pentru viața riguroasă din tur. În plus, îi e ca un al doilea frate, și de genul acesta de relații ai nevoie când petreci 35-40 de săptămâni pe an departe de casă.
De asemenea, venirea lui Andrei Pavel în echipa noastră a fost foarte importantă pentru Simona. A venit cu o voce proaspătă, cu idei noi, cu tehnici diferite de antrenament, ceea ce a fost excelent pentru noi toți. Iar cu Andrei Cristofor având grijă de corpul ei, avem o echipă excelentă, cu care Simona se simte în siguranță și în care are încredere.
Faptul că a putut reveni într-o nouă finală la Paris e lucru mare. Dar doar prezența în finală nu însemna automat că o să și câștige cu Sloane Stephens. La trasul liniei, ce a făcut diferența pentru ea de data asta?
A avut ceva mai multă încredere și a executat mai bine în momentele importante. De asemenea, când s-a desprins la startul setului al treilea și-a păstrat concentrarea intactă și nu a lăsat niciun strop de frustrare sau de îngrijorare să o cuprindă pe măsură ce linia de sosire s-a apropiat. Cu toate că a fost, probabil, cel mai mare meci al carierei ei, cu atâtea lucuri pe masă, a tratat setul al treilea ca și cum ar fi fost un meci de tenis ca toate meciurile de tenis și a jucat fiecare punct cu multă dedicație.
E ceva ce nu s-a întâmplat mereu în meciurile ei foarte importante de-a lungul timpului și arată cât de mult s-a maturizat Simona în ultimii doi ani. Sunt sigur că inima îi bătea rău de tot în ultimul game, dar a stat foarte calmă și și-a luat timpul necesar între puncte. E o experiență incomparabilă, pe care o să se sprijine în multe situații de aici înainte.
Indiferent de unde te uiți, fie că ești român sau nu, fan al ei sau nu, aceasta a fost o situație fantastică: a pierdut finala Roland Garros din 2017, apoi a pierdut finala la Australian Open, și ce turneu a avut acolo. Două înfrângeri incredibil de greu de depășit. Cum gestionează cineva doi pumni atât de greu de încasat și de acceptat?
Înfrângerea de la Australian Open a fost, totuși, complet diferită. Și-a putut ține capul sus și a putut pleca de acolo mândră de ea, pentru că a făcut tot ce a fost omenește posibil în tot turneul și a lăsat tot ce-a avut pe teren. Am fost cu toții incredibil de mândri de ea și de eforturile ei. Nivelul tenisului în acel meci cu Caroline a fost foarte înalt.
Dar ai dreptate, era foarte la îndemână ca Simona să cadă pradă gândurilor cum că n-o să-i mai vină niciodată vremea, să-și plângă de milă. Sunt mulți jucători a căror traiectorie a luat-o la vale după ce au încasat niște înfrângeri grele, deci această posibilitate exista. Dar a fost de asemenea important să țină lucrurile în perspectivă și să accepte cu onestitate ce s-a întâmplat acolo.
Cred că echipa a fost cu adevărat importantă pentru ea în acel moment. I-am dat cu toții un feedback onest și, deși au fost momente în care nu a fost tocmai încântată de ce a auzit, are încredere că ceea ce aude de la noi este adevărul, că este ceea ce simțim cu adevărat. Așa că… atunci când am îmbrățișat-o cu toții după ce a pierdut acea finală de Australian Open și i-am spus că am fost cu toții mândri de ea, și că vremea ei va veni, cred că în adâncul sufletului ei a crezut că acesta e adevărul, ceea ce a ajutat-o să își țină promisiunea de a-și urmări toate acele visuri.
Finala aceasta a fost o situație foarte rară, în care practic întreaga lume a tenisului a ținut cu Simona. De ce credeți că s-a întâmplat așa? A ajutat-o?
Da, a fost într-adevăr un feeling remarcabil în stadion. Fanii francezi iubesc tenisul, cunosc bine tenisul și știu perfect ce s-a întâmplat anul trecut, când au văzut-o de asemenea pe Simona pe același traseu. Au văzut cât de mult se investește ea în fiecare punct și mi s-a părut că au fost alături de ea tot timpul, în special în acel set decisiv. De asemenea, mesajele venite după meci de la jucătoare și de la legendele sportului cu siguranță că îți încălzesc inima, pentru că astfel de lucruri sunt mai importante decât orice altceva.
A fost o victorie foarte populară în vestiar și asta pentru că Simona a tratat fiecare jucătoare cu respect și cu eleganță, indiferent dacă câștigă sau pierde. Este, probabil, lucrul pe care-l admir cel mai mult la ea.
Discursul de finalistă al Simonei la ceremonia de premiere de anul trecut de la Roland Garros a fost unul dintre cele mai elegante discursuri pe care l-am auzit vreodată, în special luând în calcul cum s-o fi simțit în sinea ei în acele clipe. Asta spune totul despre ea. Asta-i Simona. Sunt fericit că oamenii au putut să vadă și să aprecieze o parte a ei pe care noi o vedem în fiecare zi.
Aveați deja o carieră impresionantă înainte de această reușită. Cât de diferită, sau specială, este această realizare pentru dumneavoastră?
Victoria Simonei de la Roland Garros este cel mai special moment al carierei mele, atât ca jucător, cât și ca antrenor, fără doar și poate. Nu există niciun fel de dubiu în privința asta. Și e atât de special datorită călătoriei către acest prim Slam, datorită obstacolelor pe care le-am întâmpinat pe drum, datorită faptului că persoana cu care lucrez e de o calitate extraordinară. Să văd ce a însemnat acest titlu pentru ea, pentru părinții ei, pentru echipa noastră, pentru fani… asta a făcut totul special. Soția și fiica mea erau în lacrimi, după meci, acasă în Australia; a însemnat mult pentru noi toți, iar Simona se simte ca făcând parte din familia noastră, de asemenea.
Ce urmează pentru Simo acum? Există acel sindrom al Primului Slam care-i uneori dificil de gestionat. E, într-adevăr, o problemă frumoasă de avut, dar sunteți îngrijorat în ce o privește, vă preocupă felul în care va gestiona următoarele câteva luni?
E ok. Așa cum ai spus și tu, e o problemă pe care să o tot ai. Dar Simona este o profesionistă desăvârșită când vine vorba de cariera ei. Ne vom asigura că avem grijă de corpul ei, astfel încât să nu aibă de suferit pentru că ar juca prea mult; dar atâta timp cât o pui pe Simona pe terenul de tenis, ea dă mereu 100 la 100, așa că motivația nu va fi o problemă pentru ea. Și-a setat obiective să obțină rezultate bune în restul turneelor mari din acest an și să încerce să își apere postura de locul 1 la final de sezon. Pas cu pas și turneu cu turneu, așa vom merge și în continuare. Nimic nu se schimbă, de fapt, pentru noi, oricum lucram deja cu o campioană și înainte.
Sunteți la curent cu popularitatea imensă pe care o aveți printre fanii români? Aveți, indirect, și rolul neoficial de life-coach pentru mulți dintre ei.
Hahaha, trebuie să-i spui Simonei asta și poate atunci o să mă asculte ceva mai mult! Glumesc. Vă iubesc, oameni buni. Cum am spus, sunteți foarte similari cu australienii mei și întotdeauna mă bucur de timpul petrecut în România. E o țară grozavă, cu oameni grozavi și cu multă energie. Doar limba mă cam încurcă, pentru că lucrez de mai bine de trei ani cu Simona și tot ce-am putut învăța sunt vreo patru cuvinte. Bine, asta e ce-i spun ei. Dacă sunt cinstit, sunt de fapt fluent în română și înțeleg fiecare cuvânt pe care-l zice; dar nu-i spune asta, pentru că îmi place să știu ce zice, de fapt, despre mine, când lucurile nu merg cum trebuie pe teren!
E amuzant dacă te gândești că, pentru o persoană care se poate înfuria atât de mult pe teren că-i ies aburi prin urechi, Simona nu înjură niciodată, nu spune nici măcar un cuvânt urât. Nu-s foarte sigur că înțeleg cum reușește asta. Clar n-a învățat-o de la mine, eu-s exact opusul, ceea ce, evident, înseamnă că e meritul părinților ei și a felului în care au educat-o.
Am recitit de câteva ori interviul pe care ni l-ați dat ultima oară, după evenimentele din vara trecută, la Wimbledon 2017. Sunt acolo o sumedenie de lucruri care s-au dovedit foarte iute a fi adevărate. Ați avut vreodată îndoieli în ce privește acest proces?
Nu, am crezut în Simona și cred și acum. De aceea am acceptat această provocare acum mai bine de trei ani și de aceea am avut și niște obstacole de-a lungul acestui drum, pentru că am împins-o destul de tare în multe domenii și în multe feluri. Și de aceea încă mai lucrăm împreună, într-o perioadă în care astfel de parteneriate long-term sunt destul de rare.
Întotdeauna am putut să văd potențialul din jocul ei, lucrurile de care e capabilă. Însă uneori e nevoie de ceva timp ca să scoți la iveală aceste lucruri dintr-un sportiv. Îl înveți, îl antrenezi, îl asculți, îl inspiri, îl provoci, îl motivezi și încerci să conduci un sportiv pe calea corectă, dar niciun antrenor nu are mereu dreptate, și probabil că sunt lucruri pe care acum le-aș face diferit dacă am lua-o de la capăt. Încă învățăm unul de la celălalt.
Simona e acum numărul 1 în lume și e campioană de Grand Slam. E o situație nouă pentru ea. Care-i The Big Picture acum? Care-s noile ținte?
Tenisul va fi mereu imaginea de ansamblu și lumea ei, dar munca Simonei în România cu copiii și fundația pe care și-a propus-o (vom avea mai multe vești în această direcție curând) vor juca de asemenea un rol important de aici înainte. Simona are o oportunitate să se ridice dincolo de sport și să-și folosească influența pentru a ajuta viitoare generații, și acesta este lucrul de care este într-adevăr foarte pasionată. Tenisul poate fi folosit ca modalitate de a schimba viețile celorlalți, în special a celor care nu au fost atât de norocoși. Iar lucrul acesta poate, la rândul lui, să aducă un suflu nou într-o carieră, pentru că ai pasiunea și ai și un scop suplimentar să te duci pe teren și să câștigi meciuri de tenis.
„Darren a făcut posibil ca eu să ajung pe 1, în opinia mea. Mi-a zis acum câteva zile, <când am început erai pe locul 2>. I-am zis, <da, dar de la locul 2 la locul 1 este o cale foarte lungă>. Eu cred că asta s-a putut întâmpla datorită lui și personalități sale; e foarte relaxat și m-a făcut și pe mine la fel. M-a făcut să accept mai ușor presiunea, emoțiile și să mă înțeleg mai bine. De aceea am fost capabilă să obțin toate aceste rezultate bune și să ajung pe locul 1. Este o persoană grozavă și cel mai bun antrenor.” – Simona Halep
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
