Interviu 30-0 | Sven Groeneveld, antrenorul Soranei Cîrstea: „Tenisul românesc are istorie. De aceea e grozav să vezi un turneu ca acesta, pentru că vrei să păstrezi rădăcinile”

Unul dintre cei mai experimentați antrenori din circuit, Sven Groeneveld e prezent zilele acestea la Transylvania Open, alături de Sorana Cîrstea, cu care a început să colaboreze de câteva luni. Fost jucător, olandezul în vârstă de 59 de ani a antrenat în ultimii 30 de ani, atât în circuitul feminin, cât și cel masculin, nume precum Monica Seleș, Arantxa Sánchez Vicario, Mary Pierce, Ana Ivanovic, Caroline Wozniacki, Maria Sharapova, Bianca Andreescu, dar și pe Greg Rusedski, Nicolas Kiefer, Tommy Haas, Mario Ančić și, cel mai recent, pe Botic van de Zandschulp.

La Cluj, Sven ne-a vorbit despre cariera și filosofia sa de antrenorat, despre colaborarea cu Sorana, cum vede schimbările din tenisul modern și istoria tenisului românesc.

Sunteți pentru prima oară în România, cum vi se pare turneul de la Cluj?

Da, și sunt foarte impresionat de infrastructură și de atenția la detalii, de la modul în care am fost luați de la aeroport până la hotel. E aproape de arenă, mâncarea, comoditatea, chiar și lounge-ul jucătoarelor, micile detalii. Este minunat, se simte ca un turneu mai mare. Îmi place cum e arena împărțită în două și faptul că auzi că au loc două meciuri în același timp. Terenul de antrenament e foarte bun, sala, la fel, și sunt sigur că pentru jucătoarele românce e bine că sunt acasă. 

Cum a început colaborarea cu Sorana?

E interesant. De fapt, Darren Cahill a luat legătura cu mine. Sorana lucrase cu el în programul Adidas, și eu am lucrat cu ea în acel program în 2009, când a ajuns în sferturile de finală la Roland Garros. Sunt mereu în legătură cu Darren și m-a întrebat dacă aș fi disponibil și dispus să vorbesc cu Sorana. Așa că am decis să ne întâlnim, am petrecut cinci zile cu ea în Dubai, și-a exprimat dorința de a munci mult și dorința de a lucra cu mine, dar și de a lucra la ea însăși și de a deveni mai bună, așa că a fost o decizie destul de rapidă. Trebuie să ne cunoaștem mai bine, trebuie să petrecem ceva timp pentru a afla ce este important pentru ea, ce este important pentru mine, dar pentru că ne cunoaștem deja destul de bine, putem ajunge mai direct la acea conversație.

Ce vă propuneți, ce obiective v-ați setat?

În mod evident, ea revine după o operație. Vrem să avem cât mai multe meciuri, deoarece competiția este ceva ce nu poți antrena, te poți pregăti cât vrei, dar nu există înlocuitor pentru meciuri. Așa că obiectivul nostru este să încercăm să avem cât mai multe meciuri cu putință, pentru a o ajuta să ajungă la cel mai bun tenis al ei. Și apoi, de acolo, ne vom stabili niște obiective. 

Pentru moment, este despre a ne asigura că rămâne sănătoasă, că are suficiente meciuri, are un fizioterapeut grozav, Andrei Cristofor, au lucrat în ultimele șase luni la recuperarea ei și a fost foarte bine. Ca atlet, când revii după o accidentare pui presiune pe tine și te aștepți ca lucrurile să vină mai ușor și mai repede, și uneori pot veni, dar obiectivul este să rămâi sănătos, pentru că ea mereu va merge pe teren și va vrea să câștige fiecare meci. 

Care credeți că sunt punctele ei puternice?

Abilitatea ei de a accelera lovitura. Cunosc foarte puțini jucători care au acest tip de viteză în execuțiile lor. Iar ca antrenor, trebuie să te adaptezi la capacitatea ei de accelerare. Cred că în trecut unii au încercat să o facă mai consistentă, ceea ce poate nu a fost abordarea corectă. Constanța ei poate veni, de fapt, din viteza rachetei și din mentalitate. De asemenea, cred că fizicul și explozivitatea sunt și ele printre punctele ei forte, dar și abilitatea de a lua mingea devreme și de a lua astfel timp de la adversar, pentru că trebuie să ai o coordonare ochi-mână foarte bună. La asta lucrăm și noi.

A menționat că acesta ar putea fi ultimul ei an, influențează acest lucru colaborarea voastră sau așteptările pe care le aveți? 

Anul acesta împlinesc 60 de ani, așa că și eu mă aflu într-o etapă în care mă întreb câți ani vreau să mai călătoresc. Amândoi am spus că ne vom implica și angaja unul față de celălalt și ne vom implica pe deplin, 100%, fără nicio limită de timp. Ar putea fi ultimul ei an, ar putea fi de asemenea doar un început grozav. Este important ca jucătoarea să știe că nu există o linie de sosire. Și asta este ceva despre care vorbim: „Hai să lucrăm la procesul de a-ți maximiza abilitățile”. Linia de sosire există doar dacă tu o pui acolo.

Aveți o carieră impresionantă ca antrenor, ce vă aduce cea mai mare împlinire în acest rol?

În primul rând, trebuie să simt că pot aduce o valoare jucătorului, ăsta e numărul unu; iar numărul doi este dacă jucătorul mă poate învăța și el ceva. Când lucrez cu o jucătoare cum e Sorana, care are ani și ani de experiență, are rutina ei, nu este vorba deloc despre mine, ci mai mult despre ea. Depinde de jucătorul cu care lucrezi să găsești acea conexiune necesară pentru a optimiza relația, astfel încât să își poată atinge potențialul. 

„Eu cred că empatia și smerenia sunt caracteristici foarte importante ale marilor campioni”

Asta mă motivează, și există momente mici, cum ar fi astăzi, la antrenament, când a fost un game în care i-am spus că în sfârșit, ai primit o recompensă pentru că ai spus cu voce tare ceea ce voiai să faci și ai făcut-o. Iar acesta este poate un succes foarte mic, dar asta este ceea ce cauți; și poate dura săptămâni, dar odată ce se întâmplă, acestea sunt momentele pe care le prețuiești, când o vezi aplicând ceva la care lucrăm, de fapt ceva ce vrea să obțină în interiorul ei. Pentru că ea trebuie să lovească mingea, ea trebuie să joace, ea trebuie să experimenteze, pentru mine e doar ceva vizual, nu este ceva fizic. Pentru mine e ceva din exterior, iar pentru ea este din interior, așa că atunci când am observat că între cele două e o conexiune, atunci când se întâmplă această combinație, atunci apare magia. Atunci începe dansul. Așa că noi căutăm acea magie.

Cum vă definiți stilul de antrenorat?

Mă văd ca un Google Maps, ca și cum aș avea mai mulți sateliți care se uită în jos și oferă îndrumare pentru a merge de la A la B. Cel mai important, de fapt, e să localizezi unde te afli. Dacă poți localiza unde te afli, este mai ușor să ajungi acolo unde vrei să ajungi decât dacă nu știi unde te afli. Deci acesta este rolul meu și văd din ce în ce mai clar unde se află ea și despre asta vorbim și apoi lucrăm împreună pentru a ajunge unde ne dorim.

Cred în abordarea GPS a modului în care mă uit la un jucător și pe baza acesteia construiesc un plan, ca în arhitectură. Uneori îmi place să mă numesc un arhitect al tenisului. Și cred că există încă o mansardă unde Sorana poate ajunge, poate și o terasă frumoasă pe acoperiș. Folosesc o mulțime de metafore în felul în care antrenez.

Care credeți că sunt principalele caracteristici ale unui campion?

Vor mereu să se îmbunătățească, nu sunt niciodată mulțumiți, niciodată. Asta îi diferențiază cu adevărat. Apoi, e important să rămâi modest, oricât de mult succes ai avea. Cred că empatia în viață este importantă. Să înțelegi luptele cuiva, și asta nu are nimic de-a face cu tenisul, are de-a face cu viața și cu a fi o ființă umană. Așa că eu cred că empatia și smerenia sunt caracteristici foarte importante ale marilor campioni.

Știu că sunt multe, dar dacă ar fi să alegeți trei momente definitorii din cariera dumneavoastră, la care v-ați duce? 

Sunt cu siguranță mai multe decât trei, dar m-aș gândi la cum am început cu Monica Seleș, în 1991, apoi turneul de Grand Slam cu Maria Sharapova, în 2014, când a câștigat, și colaborarea cu Esther Vergeer, o jucătoare de tenis în scaun rulant cu care am lucrat timp de trei ani, în perioada în care se pregătea pentru a patra medalie de aur la Jocurile Paralimpice. Era neînvinsă când s-a oprit, a fost neînvinsă timp de 470 de meciuri. 10 ani fără înfrângere. Am învățat multe de la ea și mi-a confirmat multe despre smerenie, empatie și ascultarea sportivului.

Cum vedeți schimbările din tenis de-a lungul anilor – din punct de vedere al tehnologiei, al coaching-ului pe teren, al calendarului?

Cred că tenisul a evoluat. Dar ceva ce am spus și WTA-ului e că dacă ai antrenori bărbați care le spun jucătoarelor ce să facă nu e bine pentru tenisul feminin. Întotdeauna am încurajat implicarea mai multor antrenoare. Am două organizații în direcția asta, am creat o organizație privată de găsire de locuri de muncă pentru antrenori din întreaga lume, OrangeCoach. Apoi, acum 12 ani, am înființat Asociația Antrenorilor Profesioniști de Tenis, unde lucrăm foarte strâns cu Asociația Antrenorilor de Tenis Feminin, pentru că avem nevoie de mai multe antrenoare femei în jocul feminin. 

Care credeți că sunt principalele bariere pentru ele?

Poate că și jucătoarele privesc mai mult spre antrenorii bărbați, este parte din cultură, avem tendința de a ne concentra mai mult pe liderii bărbați în societate, nu doar în sport. Poate că nu este ceva conștient, e la nivel inconștient, de aceea trebuie să încercăm să schimbăm asta, iar WTA are acum un program pentru antrenoare. De multe ori, se poate și ca jucătoarele să-și dorească un antrenor cu care se poate și antrena. Eu încă mai lovesc uneori cu Sorana, dar nu este cel mai bun antrenament pe care îl va primi. Poate unele se gândesc că au un anumit buget și le-ar ajuta mai mult dacă ar putea să se și antreneze uneori cu antrenorul. Dar nu este vorba doar de jucătoare, ci și de părinți sau de agenți. E nevoie de timp, dar cu siguranță lucrurile se îmbunătățesc. Tennis Australia, de exemplu, a făcut o treabă grozavă dedicând mult timp acestui aspect, Nicole Pratt a fost liderul în acest sens. Cred că din ce în ce mai multe antrenoare vin în circuit, vezi foste campioane care își asumă acest rol, asta este ceea ce trebuie să se întâmple și cu siguranță s-a îmbunătățit, din ceea ce am văzut.

Vă lipsește partea romantică a sportului, vremurile când sportivii călătoreau cu echipe mai puțin numeroase și interacționau mai mult?

Nu, pentru că mă gândesc dacă pot să mă adaptez la asta în acest moment – și pot. Am păreri despre multe lucruri care privesc circuitul. Cred, și aceasta este părerea mea, că atât ATP cât și WTA sunt concentrate prea mult pe propriul lor interes, nici măcar al turneelor și categoric nu pe cel al jucătorilor – și îmi lipsește asta. Simt că jucătorii nu sunt pe deplin reprezentați și nici turneele, și cred că trebuie să existe o organizație a turneelor și trebuie să existe o organizație a jucătorilor, iar circuitul trebuie să învețe să vorbească cu ambele, nu să le controleze pe amândouă. Sunt prea mari acum și sportul a trecut mai departe. De aceea, când mă întrebi dacă îmi lipsește asta, răspunsul e nu, pentru că e o perioadă diferită în ceea ce privește economia și modul în care lucrurile evoluează și trebuie să abordezi tenisul diferit.

Referitor la calendar, nu vi se pare prea încărcat?

Aș vrea, de exemplu, ca Australian Open să nu înceapă în a doua sau a treia săptămână a anului. Este extrem de devreme și cred că e o pierdere pentru tenis. Este un moment bun, dar împinge-l una sau două săptămâni. Acești jucători abia ce au terminat un sezon și încearcă să atingă vârful de formă pentru un Grand Slam, dar și să se pregătească pentru un an întreg, așa că încearcă să nu se accidenteze, pentru că sezonul este lung. Așa că doar distribuția turneelor ar trebui ajustată.

Credeți că există o schimbare generațională în ceea ce privește personalitatea jucătorilor, profilul lor, atenția de care au poate nevoie? 

Da, dar este la fel ca în viață, cred eu. Vedem generația tânără fiind total absorbită (de tehnologie), având memorie pe termen scurt sau deficit de atenție. Vedem asta și în tenis și cred că e mai greu pentru ei să fie consecvenți, e mai greu pentru ei să rămână sănătoși. Dar asta e ceva constant, noi ca umanitate încă evoluăm și cred că asta e frumusețea vieții: continuăm să ne dezvoltăm. Și, din nou, nu poți compara anumite momente, este imposibil.

Cum vedeți tenisul românesc, ce ați observat de-a lungul timpului?

Evident, jucătoarele au reprezentat întotdeauna o forță. Virginia Ruzici, care pentru mine e o doamnă foarte specială, și Ilie Năstase. Îmi amintesc când am fost copil de mingi la unul din meciurile lui și i-am cerut prosopul, iar el mi-a răspus: „Nu ai prosop acasă?”, cu acel sarcasm al său. Așa că, pentru mine, tenisul românesc are multă istorie și de aceea este atât de grozav să vezi un turneu de genul acesta, pentru că vrei să păstrezi această istorie vie, vrei să păstrezi rădăcinile. 

De multe ori, este dificil să creezi o cultură a tenisului. De exemplu, în China: nu este atât de ușor să faci asta într-o țară care nu are o istorie a tenisului. Așa că eu cred că trebuie să construiți în jurul acestei istorii, să o protejați. Și, evident, ceea ce au făcut Simona Halep și Sorana, dar și unii dintre jucătorii bărbați care au performat la un nivel foarte înalt. Deci aveți o cultură puternică, aveți o dezvoltare excelentă, evident.

Senzația de aici e că nu avem neapărat un sistem bine pus la punct, ci eforturi individuale care au dus la succes individual.

Nu cred neapărat că există un sistem în sporturile individuale. Cred că trebuie să nu-ți uiți trecutul și să înveți din el. Ce l-a făcut pe domnul Țiriac persoana de succes care este? Ce l-a motivat? Cu toții sunt personalități puternice, cred că asta e ceea ce poate face tenisul, și dacă vrei să fii cu adevărat excepțional trebuie să-ți îmbrățișezi propria personalitate. Ai aceste exemple și nu înseamnă că trebuie să fii la fel, dar trebuie să iei ceea ce a funcționat pentru ei, și anume dedicarea, dar și jovialitatea și pasiunea. Și cred că asta e important, nu rezultatul, ci pasiunea.

Simona s-a retras, iar Sorana se apropie de final de carieră – ambele au fost atât de influente în tenisul românesc, cum vedeți moștenirea lor?

Sper ca ele să continue să inspire tinerii și să împărtășească din experiențele lor. Și sper ca tenisul românesc să le țină aproape și să le încurajeze să se implice și să ajute sportul să continue să progreseze. Ele trebuie să rămână implicate, sunt sigur că vor fi ambasadoare ale sportului, dar asta e o discuție pe care trebuie să o ai cu ele. Eu cu siguranță le-aș încuraja să rămână aproape de tenis, au atât de multe de oferit înapoi!

Fotografii: Transylvania Open