Inspirați de succesul Laver Cup, ITF și ATP se războiesc organizând două competiții similare: Cupa Davis și Cupa Mondială a tenisului
Camelia Butuligă | 22 septembrie 2018Situația e complexă: de unde aveam o singură competiție pe echipe (Cupa Davis), criticată din cauza formatului greu de urmărit pentru fani și obositor pentru jucători, iată-ne acum cu nu mai puțin de trei evenimente pe echipe care se bat pentru locuri în deja aglomeratul calendar competițional.
Laver Cup îmi aduce aminte de filmele ”rat pack” din anii 60 sau de remakurile lor moderne, seria ”Ocean’s Eleven”. E un fel de ”weekend cu băieții”, unde ”băieții” sunt multimilionari, se îmbracă la patru ace și, deși sunt puși pe șotii, totul se termină bine, garantat. Chiar și cei ce sunt învinși câștigă și nimeni nu câștigă mai mult decât publicul, care are ocazia să fie martor al hârjonelilor acestor specimene alfa, scoase din starea lor naturală de ”caută și distruge” de la turneele oficiale.
Ideea lui Roger Federer, Laver Cup este făcută după chipul și asemănarea sa: un eveniment sofisticat, care emană bogăție și distracție relaxată, de la schema de culori a terenului și logo până la evenimentele care îl precedă și sponsori. Succesul la public se datorează în mare măsură prezenței lui Federer și influenței sale printre colegi: și în acest an Laver Cup se bucură de participarea unor nume de seamă din tenisul mondial. Anul trecut, rolul de wingman i-a revenit lui Rafa Nadal, anul acesta este Novak Djokovic. Cele două echipe sunt alcătuite din jucători de top experimentați sau tinere talente, căpitanii sunt foste legende ale tenisului, iar numele competiției este al celui mai bun jucător al anilor 60: australianul Rod Laver. Niciun segment al publicului iubitor de tenis nu este neglijat: tineri sau mai puțin tineri, europeni, americani sau australieni, toată lumea este acoperită.
S-a avansat ideea că succesul fulminant al Laver Cup încă de la prima sa ediție a contribuit la avalanșa de inițiative de a împinge în prim-plan competițiile pe echipe în tenis. Anul acesta am fost martorii controversatei restructurări a Cupei Davis de către ITF și grupul Kosmos (reprezentat de fundașul FC Barcelona, Gerard Pique) și anunțării pentru 2020 a unei Cupe Mondiale organizată de ATP și Federația Australiană de Tenis. Ce crede Federer despre toate inițiative? ”Este posibil (să se datoreze Laver Cup), deși nu asta a fost intenția noastră. Dar da, probabil există o legătură. Cred că eu am jucat mai degrabă rolul de catalizator, omul cu ideea.”
Ca să continuăm comparația cu filmele, atunci când un anumit tip de film are succes, casele de producție se grăbesc să scoată partea a doua, a treia, etc sau alte filme cu profil similar. Laver Cup a arătat că o competiție pe echipe poate avea succes, și acum forurile din tenis (și nu numai) se grăbesc să profite de idee. Să nu uităm însă că esențială pentru succesul Laver Cup a fost nu numai ideea, ci și execuția (e relativ mai ușor să organizezi un eveniment cu doar două echipe pe durata unui weekend) și mai ales faptul că este organizată în jurul unor megastaruri.
Chicago are ocazia să vadă niște tenis de calitate anul acesta, dar Federer, Djokovic și colegii lor nu s-au întâlnit doar pentru a (se) juca. Federer&Friends sunt foarte conștienți de inițiativele ITF și ATP și de felul cum acestea încearcă să schimbe peisajul. Federer a declarat pentru The Telegraph că întâlnirea aceasta le dă ocazia jucătorilor să poarte discuții despre inițiativele concurenței și că speră ca aceste discuții să-i unească pe cei mai influenți patru jucători din tenis pe o poziție comună. ”Rafa nu o să vină în Asia anul acesta, dar o să-l sun. E important să vedem ce cred el, Novak și Andy. Noi ne-am mai unit în trecut când am susținut mărirea premiilor la Slamuri și știm cum să comunicăm. Sunt atâtea aspecte de luat în considerare. Trebuie să ne gândim la binele circuitului, al jucătorilor, al organizatorilor, al fanilor. Nu putem să facem fiecare altceva și apoi, când tragi linia, nimeni nu câștigă.”
Federer are dreptate: situația e complexă. De unde până acum aveam o singură competiție pe echipe (Cupa Davis), care era considerată de multă lume anacronică din punct de vedere al formatului și anevoioasă din punct de vedere al participării jucătorilor, iată-ne acum cu nu mai puțin de trei evenimente pe echipe, care se bat pentru locuri în deja aglomeratul calendar competițional.
***
Să facem o mică trecere în revistă. La ora actuală, războiul dintre Federația Internațională de Tenis (ITF) și ATP este atât de fățiș încât cele două foruri plănuiesc să-și organizeze fiecare competiția proprie pe echipe – ITF (sprijinit de grupul Kosmos) va avea de anul viitor noua versiune a Cupei Davis, iar ATP plănuiește să lanseze împreună cu Federația Australiană de Tenis la începutul lui 2020 o Cupă Mondială a tenisului. După cum sunt anunțate acum, ambele vor fi înghesuite într-un interval de șase săptămâni în toamna-iarna 2019/2020. În mai, Chris Kermode, președintele ATP, a rezumat situația ca fiind o ”nebunie”, dar nu a renunțat la planurile sale.
În aceste condiții, Laver Cup, mai ales poziționarea sa în calendar, devine foarte apetisantă. The Telegraph a anunțat că înainte de US Open, Federer și echipa sa de management ar fi primit o propunere de la ITF/Kosmos ca Laver Cup să facă schimb de locuri cu turneul final al Cupei Davis de la sfârșitul lui noiembrie. Federer ar fi refuzat. ITF/Kosmos ar fi încercat apoi să-l mute în săptămâna următoare după US Open, dar Federația Americană de Tenis s-ar fi opus, nedorind un alt eveniment mare așa de aproape. Așa că ITF/Kosmos vor organiza în acea săptămână după US Open un turneu numit Majesty Cup în care câștigătorul ia tot, adică un premiu de 7,5 milioane de lire sterline.
Dar cum va arăta mai exact Cupa Davis începând cu anul viitor? 28 de echipe vor lua startul, împărțite în trei categorii:
-cele patru echipe semifinaliste din anul anterior sunt în Categoria I și participă automat la turneul final din noiembrie
-cele 12 echipe clasate pe locurile următoare la turneul final al ediției anterioare fac parte din Categoria II
-cele 12 echipe câștigătoare ale celor trei grupe de calificare (șase pentru grupa Euro/Africa, câte trei pentru Asia/Oceania și America) vor constitui Categoria III
Cupa Davis va avea două etape: în prima săptămână din februarie se vor juca calificările pentru turneul final din noiembrie. Turneul de calificare va fi jucat pe vechiul sistem (acasă/deplasare) de către echipele din Categoria II și III. Cele 12 echipe câștigătoare ale întâlnirii vor merge mai departe la turneul final din noiembrie. Acesta va fi alcătuit din 18 echipe: cele 12 echipe calificate în februarie, cele patru semifinaliste din anul anterior și două echipe invitate. Aceste 18 echipe vor fi plasate în șase grupe de câte trei – meciurile din grupe se vor desfășura de luni până joi. Cele șase echipe câștigătoare ale grupelor și cele mai bune două echipe calificate pe locurile secunde merg mai departe în sferturi, desfășurate vineri. Sâmbătă au loc semifinalele și duminică finala. Meciurile vor fi în formatul două seturi din trei.
Modificările propuse Cupei Davis au polarizat lumea tenisului. Pe lângă foști și actuali jucători (Yannick Noah, Pat Cash, Greg Rusedski, Lucas Pouille, Lleyton Hewitt etc) care și-au exprimat reticența, federații mari, ca cea germană, britanică și australiană au votat împotrivă în august. Totuși, cele 210 țări membre (ale căror voturi au valori diferite) au votat pentru schimbare în proporție de 71% (era nevoie de o majoritate de două treimi pentru a câștiga). Nu au lipsit lobby-ul insistent (influența lui Pique a fost folosită la maxim), promisiuni făcute federației spaniole, franceze, ruse și turce că vor fi favorite pentru a găzdui turneul final din 2019 (ITF a anunțat ieri că Lille va fi până la urmă orașul gazdă). S-au făcut manevre de culise, s-au schimbat tabere în ultimul moment. Oponenții proiectului erau destul de siguri de victorie, dar s-au trezit cu doar 69 de voturi europene împotrivă, ceea ce a dus la acuzația că o mare federație europeană ar fi sărit pe ascuns în barca ”pro”. Federațiile din America și Asia au fost unanim în favoarea proiectului. Federația Australiană, care plănuiește împreună cu ATP acea Cupă Mondială a tenisului similară cu Davis Cup, a fost împotrivă de la început. Marile federații europene (Franța, Spania, Italia, Austria, Portugalia) au votat pentru.
ITF a prezentat proiectul ca pe un mare succes. Contractul cu grupul Kosmos promite o sumă de 3 miliarde de dolari eșalonată pe 25 de ani. Totuși, garantați sunt doar primii doi ani (bineînțeles, Kosmos vrea să vadă ce succes are noul format). Acești bani se vor folosi pentru premii substanțiale acordate jucătorilor și federațiilor lor. Echipa câștigătoare va primi 2,4 mil $, iar federația 1 mil. Echipa finalistă 1,75 mil$ și federația 844k$, echipele semifinaliste 1,5 mil $ și federațiile 750k $, echipele sfert-finaliste 1,3 mil $ și federațiile 600K $, iar echipele care nu ies din grupe și federațiile lor vor primi 600k $, respectiv 300k $. David Haggerty, președintele ITF, a explicat că se plănuiesc evenimente și în celelalte două săptămâni pe care Cupa Davis le avea alocate în calendar: în septembrie va avea loc mai sus menționata Majesty Cup, iar în aprilie un turneu cu echipe mixte, gen Hopman Cup.
În august, Federer și-a exprimat reticența în privința asocierii ITF cu grupul Kosmos. După ce ITF a anunțat modificările radicale ce vor fi aduse Cupei Davis, Federer a declarat: ”Trebuie să fim atenți ca Davis Cup să nu devină Pique Cup. Sunt în favoarea inovațiilor globale și sunt de acord că tenisul trebuie să-și lărgească orizonturile. Dar este ca în jocul Jenga: trebuie să fii atent să nu scoți piesa care va dărâma toată construcția.” Nici Novak Djokovic, Președinte al Consiliului Jucătorilor nu e foarte entuziasmat de noua versiune a Cupei Davis.
***
Ce plănuiește ATP și Tennis Australia? O competiție masculină cu 24 de echipe, care va fi organizată începând cu 2020 în prima săptămână din ianuarie în câteva orașe australiene, cu premii totale de 11 milioane de lire sterline, plus puncte în clasament. Cele 24 de echipe vor fi împărțite în trei grupe de câte opt – meciurile fiecărei grupe se vor desfășura într-un oraș diferit. Până acum Perth, Brisbane și Sydney sunt propuse, cu finala la Sydney.
ITF a descris inițiativa ATP ca pe o ”oportunitate ratată” de a colabora. ”ITF a adus Cupei Davis modificările care au fost cerute în 2016 de Consiliul Jucătorilor ATP.” Cu toate acestea ATP a votat pentru organizarea unei competiții separate. Mai mult, noua World Cup se suprapune peste Hopman Cup, turneu demonstrativ organizată de ITF și guvernul australian, competiție al cărei viitor este incert dacă fondurile oferite de autoritățile australiene vor fi redirecționate către proiectul ATP. Federația Australiană a declarat totuși că are contract cu guvernul local pentru organizarea Hopman Cup până în 2022 și plănuiește să onoreze contractul.
Dacă Hopman Cup va fi înlocuită cu World Cup, spectatorii vor pierde componenta feminină a turneului. De-a lungul anilor jucătoare importante, ca Serena Williams, Martina Hingis sau Angelique Kerber, au participat la Hopman Cup ca pregătire pentru Australian Open. Spre deosebire de un turneu obișnuit, formatul competiției garantează jucătorilor două meciuri (unul de simplu și unul de dublu-mixt) și atmosfera relaxată de turneu demonstrativ îi ajută pe aceștia să-și reactiveze fără presiune jocul după intersezon. Anul trecut câștigătoare a fost echipa Elveției, reprezentată de Belinda Bencic și Roger Federer. Acesta din urmă și-a confirmat participarea și anul acesta.
Totuși, în condițiile în care femeile nu apar în niciunul dintre aceste planuri, de ce nu ar fi fost o idee bună un parteneriat ATP & WTA, care să facă această Cupă Mondială mixtă, aducând astfel și femeile la start, și să facă din asta o adevărată sărbătoare a tenisului?
***
Cum se va termina această saga? Deocamdată cruciale par două lucruri: felul cum vor fi organizate aceste două competiții (aici locul în calendar va juca un rol foarte important și câte meciuri vor fi jucătorii obligați să joace) și felul în care vor răspunde jucătorii. Așa cum sunt programate acum, în ultima săptămână din noiembrie și prima din ianuarie, turneul final al Cupei Davis și World Cup reduc intersezonul la doar patru săptămâni. Premiile în bani sunt substanțiale pentru ambele, dar World Cup va oferi și puncte în clasament. În plus, World Cup are avantajul că poate fi folosită ca turneu de pregătire pentru Australian Open, spre deosebire de Davis Cup, care vine la sfârșitul unui sezon lung și greu. Deocamdată, World Cup pare mai bine poziționată pentru atragerea jucătorilor de top, iar acest lucru poate contribui major la atractivitatea pentru public și în ultimă instanță la succesul competiției.
Foto: LaverCup
First set to @RogerFederer & @DjokerNole 7-6(5) over Anderson & Sock. #LaverCup #Fedovic #Djokerer pic.twitter.com/71yhnrBETf
— Laver Cup (@LaverCup) September 22, 2018
.@DjokerNole keeps his eye on the ball. #LaverCup #Fedovic #Djokerer pic.twitter.com/oJnnwB2EHw
— Laver Cup (@LaverCup) September 22, 2018
Well, that explains THAT, then. @RogerFederer @DjokerNole#Fedovic #Djokerer #LaverCup pic.twitter.com/GGxp4qmTkD
— Laver Cup (@LaverCup) September 22, 2018
https://twitter.com/LaverCup/status/1043329896360161280
This match has been the talk of the town since the lineup was announced. #Fedovic? #Djokerer? It's your call. #LaverCup pic.twitter.com/p5BgMxcyas
— Laver Cup (@LaverCup) September 22, 2018
***
Bunătăți din Shop-ul 30-0 de care tu și prietenii tăi ar trebui să știți:
1. Pachetul One e reeditat: după ce tricourile Onederful au fost sold-out, pachetul One revine și e compus acum din tricoul Onederful Tricolor și ediția a doua a albumului foto Simona de Păstrat. Cum Simona se pregătește să încheie un nou sezon pe locul 1 în lume, iată un cadou perfect pentru fanii ei. O combinație de două produse populare, la un preț avantajos.
2. Tricoul „N-o să”. Considerat de mulți dintre voi (și de noi :D) drept cel mai bun tricou făcut de 30-0. „N-o să” vorbește pentru sine. Prinde o mărime aici, cât încă mai poți!
3. Neînvinșii. Cartea colegei Andreea Giuclea e o colecție grozavă de povești motivaționale a unora dintre cei mai buni sportivi români. Merită să le ducem aceste povești mai departe, fie și ca o formă de inspirație pentru viitorii campioni, de care sportul românesc are atâta nevoie.
4. „Povestea Primului Slam”. Unii dintre voi i-ați zis „carte”, alții, „revistă”. Dar cei mai mulți ați descris-o drept o publicație la standardele cele mai înalte, așa cum găsim în străinătate, despre campionii altora. Ei bine, avem și noi campionii noștri world-class. Simona Halep și titlul ei câștigat la Roland Garros sunt în centrul acestei colecții de articole, reportaje, interviuri și texte de opinie, colecție pe care n-o mai găsiți nicăieri în altă parte.
5. Tricoul „Icecream”. Iubim cu toții tenisul de ne topim după el. Ce mod mai bun de a transmite asta decât printr-un tricou cu mesaj? Tennis to melt for.
6. Ești genul care preferă bundle-urile? Iată un super pachet, care cuprinde toate produsele de print scoase vreodată de 30-0, în cea mai avantajoasă ofertă cu putință.
Verifică aici toate produsele din Shop. Bucură-te de oferta specială a acestui weekend: transport gratuit pentru orice comandă de cel puțin 50 de lei! Promoție valabilă până duminică seara, la 23:59.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română