Înfrângerea Monicăi Niculescu cu Wozniacki, sau cum și de ce este matchup-ul important în tenis

Meciul din turul trei dintre Monica Niculescu și Caroline Wozniacki este un exemplu pentru cât de important este în tenis felul în care se suprapun stilurile de joc ale combatanților. ”The match-up”, cum îi zice atât de concis limba engleză, este mai important uneori și decât forma de moment.

De obicei, jocul Monicăi Niculescu este atât de eficient pentru că bruiază jocul adversarei. În primul rând, felul cum sare mingea de la sliceul de forehand este dificil de gestionat pentru majoritatea jucătoarelor și Monica primește puncte pe greșeli forțate astfel. Apoi, e o diferență considerabilă între viteza cu care mingea vine de pe dreapta ei și viteza (mult mai mare) de pe backhandul plat și agresiv. Observi asta mai cu seamă la meciurile văzute live pe stadion. Jucătoarele sunt atrase și amorțite de sliceuri și apoi destabilizate de mingea rapidă de pe backhand. Urmează alte greșeli forțate. Nu în ultimul rând, Niculescu se mișcă bine și are un simț al terenului foarte bun, folosind unghiurile și adâncimea cu scurte, voleuri și loburi. Jucătoarele de simplu nu sunt obișnuite să fie învârtite pe tot terenul în toate direcțiile, cu excepția meciurilor contra Radwanskăi. Și știm cum se termină acelea, cu o tonă de hot-shoturi care seamănă suspect de mult cu scene din filmele mute ale lui Chaplin. Monica Niculescu este similară ca joc cu Radwanska: nu are, poate, mâinile magice ale Agăi, Aga nu are sliceul de forehand, dar amândouă sunt maestre ale tenisului de guerrillă.

Jocul Monicăi dă dureri de cap multor adversare, nu însă și lui Caroline Wozniacki, care nu a pierdut nici un set contra ei din 14 jucate. Mai mult, niciunul din aceste seturi nu a fost mai strâns de 6-4, și trendul a continuat și azi.

Din start, avantajul lui Wozniacki este că nu o deranjează sliceul. Nu am văzut azi nici măcar o minge lovită greșit de pe sliceul Monicăi și uneori efectul era atât de pronunțat, că mingea o cotea pur și simplu după ce sărea. Caroline a lovit bine, indiferent de traiectoria, înălțimea sau frecvența acestor sliceuri. Arma nr. 1 a Monicăi era dezamorsată. Apoi, nu a fost deranjată nici de arma nr.2, diferența de viteză dintre forehand și backhand. Nu în ultimul rând, arma nr.3, adică scurtele și loburile, iarăși a căzut pe flancul cel mai fortificat al Carolinei: deplasarea. Ce-o definește pe Wozniacki ca jucătoare este constanța: aleargă, pune totul în teren, răspunde la fel tuturor loviturilor. Pe cât de mult rupe ritmul jocul Monicăi, pe atât de mult îl nivelează Wozniacki. Indiferent ce arunci spre ea, Caroline e pe baseline ca trenul pe șine: trebuie un șoc foarte mare ca s-o deraieze. De fapt, este singurul fel în care poate fi bătută: de jucătoare care lovesc fie foarte tare, fie iau mingea repede și o trimit înapoi în terenul gol înainte ca trenulețul Woz să poată să se pună în mișcare.

Wozniacki mai poate fi atacată și la retur, însă a servit deștept pe dreapta Monicăi, unde sliceul iarăși nu poate fi foarte agresiv. Cred că dacă e vreo adversară contra căreia Moni să-și dorească să lovească forehandul drive, Wozniacki e aceea.

E fascinant să urmărești un match-up de genul acesta, în care unul dintre jucători are răspuns la principalele arme ale adversarului. La început, e vorba doar de tenis: fiecare aruncă ce are mai bun în joc. Setul unu a început pe picior de egalitate, cu un schimb de breakuri și cu fiecare spunându-și replicile: Moni tăia, Caro returna, Moni schimba, Caro tot așa. Schimburile, nesurprinzător, au avut în medie opt lovituri când s-a tras linia la sfârșit. S-a alergat foarte mult și pe măsură ce se alerga și balanța se înclina de partea Carolinei, meciul nu mai era doar despre joc, ci despre cap.

Monica Niculescu nu este o jucătoare care să se bată singură. Nu face neforțate, nu dă aiurea, nu alege lovituri neinspirate. Dar tenisul, acest joc atât de inocent în aparență, este foarte parșiv: te face din om neom, mai ales când armele tale sunt una câte una neutralizate. Și ea și Caroline au avut aceleași șanse de break, șapte, însă Monica a convertit doar două, Caroline șase. Sfârșitul setului unu a fost momentul unde s-a jucat și meciul: jocul lui Wozniacki s-a dovedit imposibil de frânt. Setul doi a fost unidirecțional: deși Moni a încercat să varieze, i-a lipsit inspirația. Spre sfârșit, lovea în out mingi neutre, rata cu terenul liber și venea în față pe mingi insuficient pregătite: a terminat meciul cu 29 de neforțate.

Match-upurile nefavorabile sunt implacabile. Berdych pierde mereu la Nadal, Fognini nu-l poate dovedi pe Ferrer, Simon poate pune bețe-n roate oricui, mai puțin lui Murray, h2h-ul Maria – Serena e notoriu. Mai toți jucătorii au kriptonita lor; bănuiesc că tot ce poți face e să te rogi să nu ți-o scoată tabloul în cale. Iar când ți-o scoate, te rogi să aibă o zi mai proastă. Însă Wozniacki, care a avut multe zile proaste (vreo câțiva ani buni) pare să înceapă să depășească perioada nefastă despre care mulți credeau că e definitivă. US Open este Slamul unde a avut cele mai bune rezultate (două finale) și lumea se întreabă deja dacă poate să facă din nou un parcurs bun aici. Nu va fi ușor: în turul următor o va întâlni fie pe Keys, fie pe Osaka, două jucătoare al căror stil este kriptonită pentru ea.

Foto: Jimmie48Photography