Indian Wells, tragerea la sorți | Înapoi în paradis. Patru românce sunt pe un tablou principal mai echilibrat ca oricând

Radu Marina | 8 martie 2022

În lipsa campioanei Australian Open, nicio favorită certă nu se desprinde înainte de startul turneului. Indian Wells revine după doar câteva luni de la precedenta ediție, câștigată în octombrie de Paula Badosa

Indian Wells, al doilea turneu WTA 1000 al sezonului, și-a tras la sorți în această noapte tabloul, acolo unde sunt prezente nouă din cele mai bune zece jucătoare ale lumii. Excepție face Ash Barty, liderul mondial, care a declarat că încă nu e refăcută după Australian Open, și va lipsi de la ambele turnee din Dubla Soarelui, IW și Miami.

Le găsim aici și pe Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Gabriela Ruse. Absentează, din păcate, Jaqueline Cristian, accidentată la genunchi în turneul de la Doha.

Turneul de la Indian Wells aduce și o revenire importantă, Karolina Pliskova întorcându-se în circuit după aproape patru luni de pauză. 

Tabloul

Simona Halep e favorită 24 la Indian Wells și se află pe partea superioară a tabloului, alături de Barbora Krejcikova (favorită 1), Coco Gauff (16) și Sorana Cîrstea (26).

Câștigătoare la Indian Wells în 2015, Simona va începe turneul având bye în primul tur, urmând ca în turul doi să întâlnească învingătoarea meciului Ekaterina Alexandrova- Elvina Kalieva. Dacă Elvina Kalieva, beneficiara unui wild card, e o necunoscută, cu Alexandrova Simona are deja o mică istorie, cele două jucând de patru ori și împărțindu-și victoriile. Ultimul meci dintre ele a avut loc anul trecut, la Stuttgart, cu victoria Simonei. 

În turul trei, Simona s-ar putea vedea cu Coco Gauff (ar fi a doua lor întâlnire, după meciul jucat la Wimbledon în 2019), urmând ca în optimi să se dueleze cu Barbora Krejcikova, favorita principală. 

Krejcikova ar putea juca în turul doi cu Rebecca Petterson (sau o jucătoare din calificări) și cu Sorana Cîrstea în turul trei. Ca asta să se întâmple, Sorana, venită aici după semifinala de la Lyon de săptămâna trecută, trebuie să treacă în turul doi de Ajla Tomljanovic sau Hailey Baptiste, românca având de asemenea bye în primul tur. 

Pe aceeași parte de tablou se mai află Emma Raducanu, favorită 11, care are un tur doi complicat, indiferent de adversară: ar putea juca fie cu Dayana Yastremska, care a primit un wild card după finala jucată în weekend la Lyon, fie cu Caroline Garcia. Mai departe, Răducanu s-ar putea confrunta, dintre capii de serie, cu Tamara Zidansek și, mai apoi, cu Karolina Pliskova sau Liudmila Samsonova. 

Apropo de Pliskova, cehoaica va juca primul ei meci din acest sezon după ce a fost forțată să ia o pauză prelungită din cauza unei accidentări. Pliskova e favorită 7 și va juca în turul doi fie cu Jil Teichmann, fie cu Danka Kovinic. 

E de urmărit, de asemenea, și Iga Swiatek, câștigătoarea de la Doha, care e favorită 3 la Indian Wells și are o parte de tablou relativ accesibilă: Clara Burel/Anhelina Kalinina în turul doi, Tauson/Sofia Kenin în turul trei, Daria Kasatkina/Angelique Kerber în optimi. 

Pe aceeași parte de tablou cu Swiatek se află și Garbine Muguruza, favorită 8. Muguruza ar putea începe cu Alison Riske și se poate duela în turul trei cu Madison Keys (vs. Potapova/Doi). Ca apoi, în optimi, să dea peste Elina Svitolina sau Belinda Bencic, două jucătoare care n-au neapărat cel mai prietenos tablou; Svitolina începe cu Alize Cornet sau Ana Konjuh, Bencic începe cu Kaia Kanepi sau Robin Montgomery. 

Partea inferioară a tabloului o are în prim-plan pe Aryna Sabalenka, care e favorită 2. Sabalenka va juca în turul doi cu Jasmine Paolini sau o jucătoare din calificări, cu Golubic în turul trei și cu Victoria Azarenka sau Elena Rybakina în optimile de finală. Iar dacă capii de serie s-ar respecta, atunci în sferturile de finală ar trebui să o întâlnească pe Maria Sakkari sau Ons Jabeur. 

Un meci care captivează este cel dintre Naomi Osaka și Sloane Stephens, cele două câștigătoare de turnee de Grand Slam nefiind printre capii de serie și întâlnindu-se încă din primul tur al unui turneu atât de mare. 

Câteva jucătoare care trebuie remarcate și pe care le găsim în partea inferioară a tabloului sunt Jelena Ostapenko, care e de urmărit dacă va reuși să-și ducă forma bună mai departe, Leylah Fernandez, care tocmai a câștigat turneul din Mexic, al doilea ei turneu WTA al carierei, și Anett Kontaveit.

Ostapenko e favorită 10 și va juca în turul doi cu Shelby Rogers sau Nuria Diaz Parrizas, Leylah Fernandez se poate duela cu Amanda Anisimova sau Emma Navarro. Iar Anett Kontaveit o poate avea adversară pe Gabriela Ruse, dacă Gabi va trece în primul tur de Kristina Kucova. 

Tot aici este și Irina Begu, care va debuta cu Katerina Siniakova și ar putea să se reîntâlnească mai apoi, în turul al doilea, cu Maria Sakkari, în reeditarea semifinalei superbe de la Moscova, de acum câteva săptămâni. 

Potențiale optimi de finală: Krejcikova – Gauff, Raducanu – Pliskova, Swiatek – Kerber, Svitolina – Kerber; Badosa – Ostapenko; Pegula – Kontaveit; Sakkari – Jabeur; Azarenka – Sabalenka. 

Foto: BNP Paribas Open

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi