Incredibila Simona câștigă pentru prima dată cu Serena Williams!

Serena nu mai pierduse un set la zero de anul trecut, de la Madrid. A fost abia a opta oară în cariera Serenei când aceasta pierde un set la zero. Mai mult, ceea ce face această victorie istorică este faptul că s-a întâmplat o singură dată ca Serena să piardă un meci în care să nu câștige mai mult de două game-uri: se întâmpla acum 16 ani, pe când americanca avea 16 ani! În plus, victoria Simonei i-a întrerupt Serenei o serie de 16 victorii consecutive la Turneul Campioanelor.

Calificarea Simonei în semifinale nu este încă matematică, dar e aproape imposibil ca ea să nu se producă. Următorul meci al Simonei, vineri, cu Ana Ivanovic, va decide mai degrabă locul pe care îl va ocupa Simona în clasamentul final al Grupei Roșii. În celălalt meci din grupă, Ana Ivanovic a învins-o pe Eugenie Bouchard cu 6-1, 6-3.

Serena: „Simona a făcut meciul vieții. Abia aștept să ne reîntâlnim!”

„Cred că ea a jucat foarte bine, să fiu sinceră. Personal, n-am văzut-o niciodată jucând așa. Niciodată. Dar, evident, n-a avut nimic de pierdut așa că a lovit fiecare minge. A făcut un meci foarte, foarte bune. M-am pregătit foarte bine pentru azi, dar nu am jucat nici pe departe la fel de bine precum am lovit la antrenamente. Ea a servit mult mai bine azi decât o văzusem. Am văzut-o de multe ori jucând, dar nu ca azi. Bune servicii, și pe primul, și pe al doilea. A lovit lovituri direct câștigătoare, ceea ce nu-i jocul ei obișnuit, dar trebuie să te ridici la înălțimea momentului, ceea ce ea a făcut, eu nu.

Serviciul meu a fost la nivel de juniori azi. Cam rușinos. Rușinos e un cuvânt care descrie cel mai bine. Forehandul a lipsit cu desăvârșire, cred că și-a luat vacanță mai devreme. Dumnezeu știe unde mi-o fi serviciul.  

M-am simțit bine fizic, cred că m-am deplasat ok. Nu sunt la 100 la 100, dar n-are nicio legătură cum mă simt eu cu meciul de azi. Cred că Simona a făcut cel mai bun meci al carierei ei și ca să fiu sinceră, abia aștept să ne revedem, mă uit cu nerăbdare către următorul nostru meci, pentru că m-a făcut să-mi doresc să mă duc acasă și să mă pregătesc din greu și în mod special să mă pregătesc pentru ea„.

Toate declarațiile făcute de Simona Halep după meci sunt în articolul de aici.

 

Când, peste ani, ne vom apuca să facem bilanțuri și recapitulări de peste timp, victoria obținută de Simona în fața Serenei Williams va fi selectată printre momentele cheie a ceea ce se va fi dovedit, între timp, a fi o carieră remarcabilă, onestă, muncită și clădită pe propriile valori, condiții și idei. Tot așa, 2014 va rămâne anul bornelor: Top 10, Top 5, prima finală de Slam și, acum, prima victorie cu Serena Williams.

Este un rezultat istoric nu doar pentru că noi suntem un popor setos, de fapt aproape disperat după performanțe sportive re-le-van-te. Un popor căruia îi plac metaforele și hiperbolele, și deseori cade în păcatul de a amplifica lucruri care nu merită amplificate, și invers. Dar cel de azi chiar e istoric. Nimeni, până la Simona, n-a bătut-o pe Serena Williams așa. Nimeni. Există acel 6-1, 6-1 pe când Serena avea 16 ani, dar între timp Serena a câștigat sute și sute de meciuri, zeci de turnee, s-a luptat cu generații întregi de campioane de toate felurile, a revenit de câteva ori în frunte și și-a depus candidatura autorizată la titlul de cea mai bună jucătoare din toate timpurile. Supremația ei din ultimii ani a fost indiscutabilă și aproape că a sugrumat WTA-ul, pentru că ani buni nu s-a găsit o rivală competentă pentru Serena. În tot acest timp, Serena a mai pierdut meciuri, bineînțeles, dar niciodată ca azi. Nu multe, atenție, motiv pentru care înfrângerile ei sunt mereu știri: din 2011 încoace are mai multe turnee câștigate decât înfrângeri – unul dintre cele mai mind-blowing stats pe care le-am văzut vreodată. A mai pierdut în diverse conjuncturi, la jucătoare care au surprins-o într-un moment prost, care au făcut meciul vieții, care au profitat de un context sau care au fost mai bune în ziua respectivă. Mai bune într-o luptă. Dar nu-mi amintesc să fi fost vreodată cazul ca Serena să fie dominată într-un asemenea hal. De fapt, nu dominată e cuvântul bun, pentru că oricine poate prinde o zi bună în care să fie dominant într-un meci de tenis. Ci controlată. De aceea e, de fapt, istoric. Serena a fost controlată de Simona, a fost potolită, i s-a dictat ritmul și i s-au impus niște condiții ca la un război în care oastea învingătoare decide termenii în care se semnează pacea. A fost ca și cum raportul de experiență și de Slamuri ar fi fost fix invers față de cum este, de fapt. Nu degeaba a făcut Serena declarația pe care a făcut-o: e o formă de validare indirectă. Simona i-a captat atenția Serenei, și asta se va simți, probabil, la următorul meci direct. Despre care dați-mi voie să cred, chiar dacă se va termina cu victoria Serenei, că va fi un thriller și o luptă pe măsură.

Am zis mai sus de contexte favorabile. Se poate face un caz din jocul derutant de slab al Serenei. Da, Williams a fost de nerecunoscut în primul set, haotică și dezmembrată. Toată lumea care a văzut meciul a sesizat numărul de unforced, dublele și așa mai departe. Pe de altă parte, dacă ar avea tenisul românesc câte o școală de tenis pentru fiecare din meciurile pe care le-a întors Serena din situații perfect identice, probabil că alte câteva Simone ar urma să apară în anii următori. Serena are o abilitate fantastică de a întoarce meciuri din situații imposibile pentru altele. E ceea ce eu am admirat întotdeauna la ea. Revenirile ei sunt diferite de cele ale Sharapovei. Maria revine pentru că nu acceptă să cedeze sau să renunțe. Face orice e nevoie pentru asta, trece la munca de jos cu aceeași dexteritate cu care zâmbește strălucitor la conferințele de prezentare și se menține detașat în postura de cel mai bun om de vânzări pe care l-ar putea visa tenisul feminin. Într-un final, după ore întregi de tăvăleală, adversarul cedează exasperat. Serena face lucrurile altfel. Odată trezită din amorțeală sau orice altceva o distrage, se transformă în cel mai înspăimântător animal de pradă din sport. Maria ain’t got nothing on her. Serena vine ca un tăvălug, se asigură că o vezi și trece peste tine ca și cum nu exiști. În fapt, nici n-ai existat. Serena nu e doar puternică fizic, ci e o extraordinar de bună jucătoare de tenis. Așa, simplu spus. Se pricepe la tenis. Însă ceea ce o face fatală e combinația între abilitățile ei tehnice, alura impozantă, frica pe care o bagă în oasele adversarelor și mentalul remarcabil.

A spune că Simona a profitat prompt de un context favorabil e o copilărie care îi face nedreptate nu doar Simonei, ci și Serenei, care și-a asumat clar bătaia, declarând-o prompt “rușinoasă”. Setul doi spune, de fapt, povestea meciului. Mai strâns decât arată scorul, foarte intens pe alocuri, el a oferit nenumărate oportunități Serenei de a reintra în cărți. Trebuie reurmărit, că merită. Patru game-uri consecutive în care Simona a avut de salvat mingi de break, tot atâtea ocazii în care românca și-a arătat clasa, rezolvând de fiecare dată aceste probleme prin aceeași manieră: a dictat ritmul, a făcut punctul, a sufocat-o pe Serena. De fiecare dată, ea a fost jucătoarea în control. Un munte de calm, exact ce avea nevoie ca să-și poată impune și asuma planul de joc, Simona a construit cu multă răbdare plasa în care a prins-o pe Serena. A păstrat mingile lungi și curate, greșelile ei ieftine numărându-se pe degete. A variat extraordinar stânga-dreapta, iar când a greșit ultima minge, a luat-o de la capăt. S-a deplasat cum numai ea știe. M-a furat, la un moment dat, jocul ei de picioare, și am pierdut mingea din vedere, n-am înțeles nimic din vreo două puncte legate. A servit dumnezeiește în momentele-cheie. A refuzat să se dea bătută, să se dea înapoi, când Serena a început să-și forțeze, precum e obișnuită, intrarea în meci. Când Serena a urlat, literalmente, în direcția Simonei, fata noastră nu s-a făcut mică-mică, ba dimpotrivă. A rămas tare pe poziții, ba chiar a gesticulat discret înapoi către Serena, ca și cum ar fi vrut să spună că “eu de aici nu plec, nu mă panichez”. A acceptat scorul, nu s-a șocat la 6-0, 2-0; apoi a acceptat lupta și, când clipa a venit, a sărit la jugulară, cu killer-instinctul unui campion autentic. Pentru că Simona a închis singură meciul, nu i s-a făcut cadou nimic. Una-i să iei un set, chiar și cu o raritate de 6-0, cu totul alta e să duci treaba la bun sfârșit.

Rumoarea din tribune e un alt element care indică spre ce s-a întâmplat, de fapt, azi. Publicul înțelege primul ce se întâmplă: rumoarea și, treptat, încurajările tot mai zgomotoase îndreptate spre Simona reprezintă accepțiunea publicului că jos, în arenă, se face un prim pas către ceva mare. Se dădea o luptă între doi heavyweights, dar liderul, Alfa-ul circutului, era dezmembrat și nu se putea apăra. Mereu de partea noului și a outsiderului, publicul s-a lăsat docil la picioarele câștigătorului, cucerit de simplitatea și de naturalețea acestuia.

Limpezimea din jocul Simonei a derutat-o și mai rău pe Serena, care, dincolo de glumele de la conferință (“Mă rugam la un moment dat să ajung măcar la trei game-uri!”), trebuie că se aștepta ca scutul Simonei să primească o fisură.

Serena are multe semnale pe care le transmite voluntar sau involuntar, de cele mai multe ori însă perfect conștientă. Grunt-ul ei e unul dintre ele. Pe final de meci, urletele Serenei erau o combinație de frustrare, spaimă, furie, gustul rece al înfrângerii iminente, tentativă de intimidare, încercare de automotivare și de trezire și sentimentul neplăcut pe care îl ai când nu mai depinde de tine. Când lucrurile ți-au scăpat de sub control. Simona îi luase uneltele din mână și conducea, neintimidată, jocurile. A făcut-o până la final.

Make no mistake, cum ar zice colegii americani din Press Center. Aceasta n-a fost o întâmplare. Dacă se vor mai întâlni, Simona va mai pierde, probabil, la Serena. Dar ceva s-a schimbat definitiv și irevocabil astăzi, în Singapore. Acceptând înfrângerea, Serena, căreia i se pot reproșa multe, dar nu sportivitatea la înfrângeri, i-a deschis ușa printre numele grele. Ce înseamnă, de fapt, aceste “nume grele” de care tot auzim? Înseamnă cele care merită și obțin respectul.

Respectul ar trebui să îl primească, de acum, din partea noastră, a tuturor, dacă mai erau dubii. M-am uitat cum a intrat, singurică pe teren, ea și cu zâmbetul ei, în acel spectaculos entry pregătit de organizatori care e de natură să îți dea fiori și când stai confortabil pe scaun. La doi pași de ea, Serena gesticula amenințător la încălzire, sfredelind-o strategic cu privirea. Paradoxal, azi Serena mi s-a părut remarcabil de energică înainte de meci, în contradicție cu alte ocazii în care abia trece prin încălzire. Apoi a dat un as la primul punct și lucrurile păreau grave. A fost ultimul moment în care a mai fost intimidantă, pentru că de acolo a fost ținută în control.

Scorul e elementul senzaționalist al acestui meci, eticheta cu care el va ieși din rând. Dar victoria a respectat niște pattern-uri ale Simonei, fidelă principiilor ei până la capăt. Tot ceea ce face Simona respectă un plan: fac întâi ce știu că fac bine, ce mă pricep, apoi adaug din mers și încerc să îmbunătățesc. Întâi pune fundația, apoi construiește. Așa a făcut cu strategia turneelor alese anul trecut, cu învățarea limbii engleze, cu dezvoltarea jocului, cu alegerea antrenorilor și așa mai departe. Toate semnalele dinspre ea arată că planul e făcut și e făcut pe termen lung. “Vreau să mă resetez, că vor mai urma multe astfel de meciuri” și “Cariera mea nu stă într-un meci” sunt indiciile cuminți ale Simonei. Acceptând și noi că nu vor fi mereu zile cu soare, cred că e cazul să așteptăm cu mult interes orice și oricine va veni în calea Simonei și să o urmărim la treabă din poziții privilegiate. Inclusiv pe Serena, pentru că vor mai fi meciuri mari între ele; ar fi păcat să nu fie. Inclusiv pe Sharapova, pe care, personal, mi-aș dori-o adversară în fazele finale. Contrar unor păreri prea ușor scrise, Sharapova nu e un coșmar pentru Simona. E o altă problemă care va fi rezolvată.

Să ne bucurăm, așadar, pentru Simona și pentru cea mai sonoră victorie a ei. Și să zâmbim două zile, ca și ea. Apoi să ne dăm și noi reset. Deși o semifinală la Turneul Campioanelor e iminentă, implicit, o nouă performanță excelentă, sentimentul e că pregătirea pentru noul sezon a și început.