După o săptămână excelentă în circuit, tenisul își mută atenția către Dubai, acolo unde Simona Halep e cap de serie 1, iar Kim Clijsters își face revenirea în tenis
Februarie are o reputație un pic nedreaptă. E o lună fărâmițată, în care calendarul de turnee capătă o dinamică oarecum ciudată: sezonul de tenis începe direct cu agitația și veselia Australian Open, apoi se prăbușește brusc, toată acea atenție căpătată la început de an risipindu-se într-o mulțime de direcții, la turnee mici și foarte mici, în vreme ce jucătorii de top devin scumpi la vedere. Nu puțini au sugerat că (nu doar din acest motiv) ar trebui o oarecare reformă în calendar.
Însă, dacă te uiți atent, februarie e oricum, numai plictisitor nu. Săptămâna aceasta au fost turnee multe, meciuri tari și oportunități de titluri pentru sportivi buni și foarte buni.
La St. Petersburg, de exemplu, turneul cu cea mai spectaculoasă (și spectaculos de nenecesară) ceremonie de premiere din tot circuitul, a câștigat din nou Kiki Bertens, care a gestionat cel mai bine un tablou foarte tare. Olandeza a învins-o în finală pe Elena Rybakina care a făcut o altă săptămână excelentă; e deja a treia ei finală a anului, din patru turnee și are cele mai multe victorii din circuit, 15. Rybakina e absolut the real deal și nu ar trebui să ne mire dacă va câștiga un titlu de Grand Slam în următoarele 8-10 turnee. Când e on, e aproape imposibil de apărat, și partea cea mai tare e că săptămâna asta nici n-a părut să joace vreun moment aproape de capacitatea maximă.
Impresionează nu doar prin lovituri (contrar aparențelor, nu e unidimensională), ci și prin felul în care rezistă la situațiile dificile; nu se pierde cu firea prea ușor și pare să aibă o atitudine sănătoasă, sărbătorind victoriile cu multă rezervă. Cu Dodin a scăpat setul întâi din mână și era să piardă și meciul, dar a salvat două mingi de meci și a întors. Cu Sakkari, într-un meci remarcabil de urmărit pentru felul în care s-au purtat bătălia tactică și schimburile de momentum, Rybakina a găsit iar o cale, deși multă vreme a fost deranjată și dereglată de tactica grecoaicei. Paranteză, credit lui Sakkari care era aproape să facă finală într-un turneu jucat în condiții pe care nu a părut să le agreeze și pe care putea (trebuia?) să-l părăsească din turul întîi, în care s-a salvat dintr-o situație aproape imposibilă în primul tur, revenind de la 2-5 și mingi de meci în decisiv cu Diatchenko.
Alt storyline aici a fost continuarea ascensiunii Ekaterinei Alexandrova, o veritabilă forță la ora această indoor: a câștigat 32 din ultimele 38 de meciuri jucate pe această suprafață. Totuși, Alexandrova a spus că a venit cam stoarsă după Fed Cup-ul de la Cluj și a trecut de Kasatkina și de Vekic mai mult din energia pe care ți-o dau victoriile în serie. Apoi a beneficiat de retragerea Petrei Kvitova, stoarsă de meciul cu Alison Van Uytvanck, altă forță neobservată pe indoor; cele două au avut două game-uri care au durat împreună aproape o jumătate de oră. Kvitova a avut o tragere brutală, cu Van Uytvanck și Alexandrova una după alta.
Într-un final, de toate astea a beneficiat Bertens, care a venit cu o falcă în cer și una în pământ după o înfrângere brutală în Fed Cup, competiția asta care are tot felul de efecte nebănuite și neobservate printre jucătoare. Kiki a jucat toată săptămâna ca o jucătoare de Top 10 care știe să câștige trofee și a ajuns la al 11-lea al carierei, prima oară când își apără un titlu. La final, olandeza a fost neobișnuit de emoționată, tremurând vizibil secunde bune după finalul meciului.
La Rotterdam, principalul turneu al săptămânii în ATP, am urmărit un tablou de asemenea împânzit cu jucători mai în formă decât primesc, de fapt, credit. Daniil Medvedev și Stefanos Tsitsipas au ieșit amândoi devreme (în primul, respectiv al doilea tur), și deja se scrie despre criza lor de formă într-un început de an care, pentru ei, nu seamănă cu cum s-a derulat precedentul. Dar și unul și altul au pierdut la jucători competenți și în formă. Pe Medvedev l-a bătut Vasek Pospisil, care câștigă mult și bine de câteva luni încoace; pe Tsitsipas l-a scos slovenul Bedene, metamorfozat subtil într-un jucător specialist de indoor, grație unui serviciu mult îmbunătățit. David Goffin a fost și el scos de Jannik Sinner, italianul care e creditat de mulți drept un Next Gen mai bun decât mulți dintre actualii Next Gen de top, dacă nu cumva mai bun chiar ca toți. Pentru ca Sinner să fie scos, mai apoi, într-o luptă pe cinste în sferturile de finală, cu mingi de meci salvate de ambele părți, de Pablo Carreno Busta.
Alt sfert tare a fost între Andrey Rublev, care aproape că nu mai știa să piardă anul acesta, și Filip Krajinovic, poate cel mai puțin cunoscut specialist indoor al momentului. A câștigat sârbul, care-l oprește temporar pe Rublev, însă rusul e în misiune, și e interesant de urmărit cât de departe va ajunge anul acesta. Krajinovic a sfârșit prin a fi eliminat al doilea turneu la rând în semifinale de către Monfils.
Gael s-a dovedit, în cele din urmă, premiantul acestui grup de jucători în formă, gestionând săptămâna exemplar. Similar cu Bertens, Monfils se găsește la momentul actual în zona aceea în care ajung jucătorii de top când pur și simplu știu ce au de făcut ca să câștige turnee, nu doar meciuri tari pe ici, pe colo. De aceea, ambele finale – și cea de la St.Petersburg și cea de la Rotterdam – au fost așa expeditive, pentru că au avut o structură similară: un jucător matur și motivat, versus un newcomer. Oponentul lui Monf a fost Felix Auger Aliassime, la rându-i cu o săptămână excelentă, în care i-a învins, pe rând, pe Struff, Dimitrov, Bedene și Carreno-Busta. FAA intrase într-un con de umbră, iar această finală (e cel mai tânăr finalist din istorie la Rotterdam) vine la momentul potrivit; a pierdut și acum (are 0-4 în finale), dar, vorba clișeului, mai are mult timp la dispoziție pentru o sumedenie de titluri.
Monfils știe foarte bine cum e să ai un scor complet disproporționat în finale. Anterior acestor două săptămâni, bilanțul lui în finale era 8-21. Cu două titluri consecutive, la Montpellier și acum la Rotterdam, Gael ajunge la un total mult mai respectabil și mai în ton cu potențialul lui imens. Monfils e într-un loc bun acum, atât ca joc, cât și ca maturitate, și e auzit vorbind destul de des despre obiective mai mari de atât. Să fie acesta anul în care ne surprinde masiv pe toți?
Între timp, la Buenos Aires, pe zgura îndepărtată dintr-un Golden Swing mai puțin golden ca în alți ani, să notăm una dintre acele partide dramatice care fac deliciul unor astfel de luni. În sferturi, Diego Schwartzman și Pablo Cuevas s-au bătut trei ore și jumătate pe o zgură despre care Guido Pella a spus că e „cel mai lent teren din lume”; s-au ratat mingi de meci și oportunități mari, Diego a sfârșit accidentat, dar a reușit cumva să câștige. A trebuit să se retragă apoi din turneu, consecință a ceea ce este prima lui accidentare din carieră, iar în finală au ajuns Casper Ruud, un alt jucător din noul val, și Pedro Sousa, un lucky-loser la prima lui finală, norvegianul câștigând și devenind astfel cel mai bine clasat jucător din țara sa, depășind recordul tatălui său.
Dubai, așadar. Într-un turneu pe tabloul căruia e mai greu, anul acesta, să ajungi decât pe tabloul unor competiții mai mari, nu e de mirare că meciurile tari încep încă din primul tur. Calificările, acolo unde Sorana Cîrstea și Ana Bogdan au reușit, pe rând, victorii excelente [later update: după trei victorii cu Gasparyan, Goerges și Suarez-Navarro, Sorana s-a calificat pe tablou], au fost atât de concentrate (trei tururi de calificare, multe jucătoare cu clasament foarte ridicat) din cauza anulării in extremis a turneului indoor de la Budapesta. Asta a făcut ca WTA să adauge un număr de locuri în calificări la Dubai, pentru a oferi oportunități jucătoarelor înscrise anterior la Budapesta.
Un prim cap de afiș va fi reîntoarcerea lui Kim Clijsters, care își va face mult-așteptatul debut la Dubai, mai devreme decât planul inițial. Kim trebuia să joace inițial cu Kiki Bertens, într-o tragere care a produs rumoare, dar campioana de la St. Petersburg s-a retras, iar tabloul a fost reașezat. Clijsters va juca acum, într-un meci nu mai puțin sclipitor, cu Garbine Muguruza, finalista de la Australian Open.
Toată lumea va fi curioasă să vadă care e nivelul real al lui Kim. Mai multe jucătoare, în frunte cu Simona Halep, care s-a antrenat cu legenda belgiană în preziua startului, au lăudat jocul acesteia; Clijsters, la rându-i, i-a întors înzecit complimentele Simonei. Dar trebuie că meciul acesta nu e câtuși de puțin comod de jucat pentru Garbine, care are numai de pierdut, mai ales că e prima ei apariție post-finala de la Australian Open. O înfrângere i-ar deregla, probabil, începutul bun de an, pentru că nimănui nu i-ar pica bine să piardă contra unei jucătoare care revine după opt ani de pauză; o victorie ar fi privită ca pe ceva absolut normal, de aceeea e de așteptat ca Muguruza să joace cu o presiune aparte pe umeri.
Simona Halep va fi, așadar, cap de serie 1 și așteaptă învingătoarea dintre Alison Riske și Ons Jabeur, pentru primul ei meci post-Melbourne. De altfel, e un potențial șir de reîntâlniri cu adversare relativ recente: Mertens, Sabalenka sau Muguruza sunt toate pe traseul Simonei.
Pe lângă menționatul Clijsters – Muguruza, celălalt meci de văzut al primului tur este cel dintre Sofia Kenin și Elena Rybakina, presupunând că Elena mai are resurse după finala de la St. Petersburg. E exact testul de care amândouă au nevoie acum: Kenin, pentru a vedea cum reacționează după primul Slam, Rybakina, pentru a-și testa ascensiunea valorică împotriva unei jucătoare care a devenit deja o țintă pentru tot circuitul.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
