Înapoi spre nivelul ei: Jaqueline Cristian și lecțiile celui mai dur an din carieră

„M-am trezit în ianuarie 2023 și eram ceva de genul: eu acum ce fac? Oare mai pot să revin în prima sută, oare pot să revin la nivelul la care jucam atunci când m-am accidentat?”.

După accidentarea gravă (ruptură a ligamentelor încrucișate de la genunchi) care a prăbușit-o, într-o clipită, din elita tenisului, unde ajunsese cu atâta muncă, Jaqueline Cristian a început anul cu multe îndoieli și cu puține certitudini. Prima dintre certitudini: locul 284 în clasament. A doua: că, în paralel cu procesul dureros – și fizic, și psihic – de recuperare, trebuia să o ia de la capăt, din circuitul ITF, cu strângerea de puncte pentru obiectivul de traseu, revenirea în Top100.

„În primul rând, fizic nu eram pregătită pentru WTA. Era încă o diferență foarte mare la genunchi, la coapse, după operație. Aveam nevoie de meciuri, iar eu sunt genul de jucătoare care are nevoie de un ritm alert ca să mă simt în formă, trebuie să stau mult pe teren. Și meciurile din ITF chiar la asta m-au ajutat. Pe de altă parte, condițiile din turneele ITF – fără sală de fitness, fără minimale condiții pentru recuperarea medicală – au tras-o puțin în spate: „pierdusem tonus muscular, să fac exerciții cu elastice nu era suficient după o operație ca a mea”, explică Jaq.

„Am jucat enorm, pentru că circuitul ITF e destul de greu. Deși erau ITF-uri, au fost foarte tari turneele. M-am dus la un 60.000 și am jucat în turul 2 cu Clara Tauson, Top100, sferturi cu Tamara Zidansek, semifinală cu Kristina Kucova, finală cu Oceane Dodin. Au fost efectiv meciuri de nivel WTA, clar, iar acestea m-au băgat în mână”.

Uzura meciurilor a decontat-o la Roland Garros. Ca și cum nu trecuse prin destule probleme, RMN-urile făcute înainte de turneul de la Paris păreau să indice o fisură pe menisc. Pentru că operația sa de sutură de menisc se vede ca o fisură dacă doctorul nu știe cum să interpreteze imaginea. „Vă dați seama, m-a băgat într-o criză cumplită. Mi-a zis doctorul să nu intru pe teren. Păi, dacă nu intru pe teren, m-am dus degeaba la Roland Garros, nici măcar prize money-ul nu-l pot lua. Și uite așa, am jucat cu ditai bandajul pe picior la Roland Garros”, rememorează Jaqueline cel mai dur an din cariera ei, un an pe care cel mai bine îl definesc contrastele sale – o înfrângere la o jucătoare din Top 600, într-un ITF la Praga, 6-7 în decisiv, și primul meci câștigat în carieră pe iarba de la Wimbledon.

Și-apoi, a mai fost și despărțirea de antrenorul său. Pentru cine o cunoaște pe Jaqueline, schimbarea de antrenor nu e un capriciu. „Mie nu-mi place să fac chestia asta, sincer. Sunt genul de om care are nevoie de constanță, de rutină, de o conexiune cu antrenorul ca să mă simt bine. Așa că schimbarea de antrenor a fost o schimbare grea pentru mine”.

„Dar, uneori, o schimbare e binevenită. Ajunsesem într-un punct în care nu mai eram pe aceeași lungime de undă cu antrenorul spaniol. Pe noul antrenor, francezul Hugo Guerreiro, îl știam de vreun an de zile, eram prieteni. Când am rămas fără antrenor, fix atunci s-a despărțit și el de jucătoarea sa, care-și înghețase clasamentul. Și atunci l-am rugat: ‘Vrei să mă antrenezi?’. Sunt cu el de după Wimbledon și am bifat împreună trei sferturi și două semifinale. Cred că îmi prinde bine școala franceză, stilul ăsta de tenis agresiv, dar solid – când ai mingea, să te duci cu ea”.

„Ce pot să zic despre Hugo e că e foarte empatic, foarte implicat. E un antrenor care merge și pe personal, și pe starea ta cu tine, ceea ce pentru mine contează foarte mult. Pentru antrenorii dinainte, dacă veneam la antrenament un pic supărată, era dramă. Aici discutăm. Și eu am nevoia asta, sunt genul care are nevoie de comunicare ca să funcționeze. Mai ales în tot anul ăsta, unde am avut toate frustrările de pe lume, pentru că le-am avut, jur, pe toate!”, se destăinuie Jaqueline. „Chiar s-au legat bine lucrurile cu el și, atunci, clar, schimbarea a fost binevenită”.

Confirmarea că lucrurile au reintrat pe drumul bun a venit, ca un reminder, chiar într-una din diminețile de dinaintea debutului la Transylvania Open 2023. „Sunt fericită că, tocmai azi dimineață, m-am trezit în prima sută, pe locul 97. Deci, da, cred că am avut un an foarte bun, cu toate că, per total, a fost foarte greu. Mi-am depășit limitele pentru că, sincer, a fost o revenire foarte grea atât fizic, cât și mental”.

Dar cum îți înfrângi îndoielile cu care te trezești pe 1 ianuarie? Când se produce declicul, iar curajul și încrederea iau locul dilemelor? „Declicul îl faci la antrenament. Tot timpul am spus chestia asta. Declicul ține de felul în care lucrezi și de procesul pe care îl faci de zi cu zi. Poți să pierzi meciuri, uite, la jucătoare de Top 600, dar felul în care te duci înapoi la antrenament și cum muncești va face, la un moment dat, diferența. E vorba de muncă, de disciplină, de rutină și de atitudine. Și, după aia, vin meciuri bune, acelea în care simți că îți împingi fiecare limită doar pentru că vrei să câștigi. De la zi la zi mai pui o cărămidă, mai pui o cărămidă și ele se tot adună”.

Cu obiectivul deja bifat pentru acest an, Jaqueline rămâne cu mândria revenirii în elita WTA, dar și cu convingerea faptului că mai are multe lucruri de îmbunătățit. „Foarte multe lucruri! Și asta mă face să fiu foarte pozitivă. Simt că pot să îmbunătățesc cel puțin 3 clase tot ce face parte din joc – mișcare, tehnică, tactică”. Și mai rămâne cu lecția suferinței, care te schimbă ca om: „Din tot procesul ăsta, ieși mai puternic ca om, ai altă perspectivă și asupra tenisului, pentru că te gândești: ‘Stai un pic, e posibil ca de mâine să nu mai poți să joci’. Și atunci ai o altă abordare față de tenis, te bucuri un pic altfel atunci când simți că poți să zbori”.

JAQUELINE DESPRE…

Noua ei abordare în meciuri

„Încerc să mă focusez mai mult pe mine și pe ce am eu de făcut, nu neapărat pe cine e în partea cealaltă de fileu. Vreau să știu că îmi fac eu lucrurile bune și la final sunt destul de sigură că e rezultatul pozitiv. Și dacă nu e, înseamnă că cealaltă a fost mai bună, deci înapoi la muncă. Simplu!”.

Celine Naef, prima adversară de la Transylvania Open

„Am învins-o recent la Rouen. Din punctul meu de vedere e un avantaj, pentru că știi la ce să te aștepți. Pe de altă parte, poți să te gândești și că ea e motivată să își ia revanșa. Și eu aș fi în aceeași situație. Dacă aș pierde de la cineva astăzi, mâine normal că aș vrea să îmi iau revanșa”.

Planurile pentru 2024

„Nu vreau să pun o limită. Bineînțeles că mi-ar plăcea să termin anul în primele 50, cum mi-am propus și prima dată când am intrat în primele 100, ceea ce nu e ușor, pentru că trebuie să îți aperi și punctele de Top100 și trebuie să mai pui încă pe atât. Dar atunci când ai nivelul și simți că faci parte din WTA și ai jocul să te bați cu cele mai bune jucătoare din lume, asta e realizabil”.