„Înainte să-ți împlinești visele, o să treci prin 2 operații, 3 ani fără tenis și multe dezamăgiri. O să înveți și câteva lecții despre viață.”

Poate urmărești de curând tenisul, poate o urmărești de curând pe Mihaela Buzărnescu sau poate nu ai imaginea completă a drumului ei atât de neobișnuit către elită, acolo unde a ajuns acum oficial, devenind a cincea jucătoare din România ajunsă vreodată în Top 20 WTA.

Dacă nu ai citit pe Lead.ro „Scrisoare pentru tânăra Miki”, povestită Andreei Giuclea chiar de Mihaela Buzărnescu, suntem aici ca să-ți aducem articolul în atenție:

 

„Scrisoare pentru tânăra Miki,

Aveai un an prima oară când ai fost pe un teren de tenis. Nu-ți mai amintești, dar părinții ți-au povestit cum s-au cunoscut jucând tenis și cum te luau cu ei pe teren, în Complexul Tineretului din București, pentru că nu aveau cu cine să te lase. Nu te-au obligat, tu ai vrut să joci. La patru ani, ai luat racheta în mână și te-au trimis să lovești într-un zid. Pe la patru ani și jumătate, loveai cu tata la perete și peste fileu și te întreba des: „Îți place, îți place?”. „Da”, ziceai. „Vrei să joci?”. „Da, da”, răspundeai. „Dar o să fie greu,” îți spunea.

Nu știai atunci cât de greu.

La opt ani și jumătate, te-a întrebat din nou dacă vrei să continui. Începuseși să câștigi concursuri și ți-a spus să te gândești bine, pentru că o să faci multe sacrificii pentru performanță, o să ai mai multe antrenamente, o să lipsești de la școală. Ai spus că da, că vrei, că îți place.

Nici atunci nu-ți imaginai cât de greu va fi.

Din clasele primare ai început să faci câte două antrenamente pe zi. Mai lipseai de la ore când plecai la concursuri, mai întârziai, dar profesorii au înțeles. Tata, care te-a antrenat dintotdeauna, îți spunea mereu: „Dai cu stânga o dată, dai cu dreapta o dată și o să vezi că mai încolo o să fie bine, n-o să trebuiască să muncești toată viața, să mergi la birou, să stai nu știu câte ore pe scaun. E mai ușor pe teren, doar dai cu stânga o dată și cu dreapta o dată.”

Dar nu-ți imaginai câte ore de muncă însemna asta.

La 14 ani, după ce ai câștigat Eddie Herr, turneul de juniori de la Academia lui Nick Bollettieri, ai declarat că visul tău e să ajungi în Top 20 mondial. Îți scriu acum să-ți spun că și la 30 de ani, tot asta o să visezi. Și o să fii mai aproape ca nicicând. Dar să ajungi acolo o să fie mult mai greu decât credeai pe când loveai cu tata la perete, lângă Ștrandul Tineretului. O să fie momente în care o să fii aproape să renunți. Să n-o faci.

*

Ai jucat bine în perioada junioratului. Ai fost campioană națională și europeană, ai câștigat US Open la dublu, ai fost pe locul patru mondial, ai învins jucătoare ca Agnieszka Radwanska, care a ajuns a doua în lume. La 18 ani erai pe 240 în clasamentul mondial de senioare.

Dar atunci au început problemele de sănătate. Întâi, la umăr. Chiar după ce ai câștigat US Open la junioare, cu Raluca Olaru, ai avut dureri la umărul stâng, pe care l-ai forțat cel mai mult, fiind stângace. Șase luni n-ai putut juca și ți-ai pierdut sponsorii: Adidas, care îți ofereau echipamente, și Wilson, care-ți dădeau rachete. Ai mai primit sponsorizări punctuale de la câteva firme, dar de atunci ai fost pe cont propriu.

Când ai revenit, la 19 ani, ți-au fost alături doar familia, câțiva prieteni apropiați, preparatorul fizic cu care lucrai de la 14 ani și psihologul. Cu tatăl tău, antrenor și fost jucător de tenis, ai petrecut zi de zi. Cu el te-ai antrenat, cu el ai mers la turnee – când vă permiteați să mergeți amândoi –, cu el ai împărțit avioane și camere de hotel. N-a fost mereu ușor, dar ai înțeles că el știe cel mai bine ce ai nevoie și ce îți lipsește și că e singurul care o să dea totul pentru tine și pentru visul tău. Ai ținut minte mereu sfatul lui, „Trebuie să fii mai rea pe teren”, deși nu ți-a ieșit mereu. Și la 30 de ani o să lucrezi la asta, să joci mai agresiv.

La 21 de ani te-ai oprit din nou câteva luni, din cauza unor dureri de spate. Când ai revenit ai mers singură la cele mai multe turnee, pentru că era mai ieftin. Fără antrenor, fără preparator fizic, fără sparring partner, cum au jucătoarele de top. Ai intrat pentru prima oară în Top 200 la 23 de ani. Când ai ajuns pe 140, ai simțit că te apropii, încet, de visul cu care ai început.

Atunci s-a cam oprit totul.”

 

Citește povestea completă pe Lead.ro și ia-ți de aici un exemplar din Neînvinșii – colecția întreagă de povești inspiraționale de la 15 sportivi români.

***

Ia-ți un sticker de sărbătoare pentru Miky!

Believe the Buzz e cel mai nou sticker din colecția 30-0. E disponibil aici. 

Nou de la 30-0: Icecream Tee! 

Vara asta, răcorește-te cu un tricou cu un design fresh! Tennis to melt for înseamnă acel tenis suprem, pentru care ai trece munții ca să-l poți vedea, trăi, respira. Înseamnă pasiune pentru tenis. Înseamnă și optimism, zâmbet și relaxare.

Mai înseamnă și că te topești după Simona ta, după Federerul tău, după Nadalul tău, după Djokoviciul tău, după tot ce te face să simți că trăiești. Și că e soare și bine.

Vara asta, topește-te după tenis cu acest nou tricou de la 30-0!

Comenzi de pe stoc AICI.