Fast
Ce crede Chris Evert

Înainte de Australian Open: ,,Simona joacă cel mai bun tenis al ei chiar acum”

Radu Marina | 12 ianuarie 2018

Cum turneul de la Australian Open urmează să înceapă în câteva zile, privirile tuturor se îndreaptă, mai mult sau mai puțin, către Simona Halep. Ea e numărul 1 mondial, favorită principală și cu un început de sezon cum nu se poate mai bun, cu două titluri câștigate (simplu și dublu) la primul turneu al anului. Trofeul câștigat de ea la Shenzhen a adus și o mică premieră: din 2016 nu se mai întâmplase ca o jucătoare să câștige un titlu în calitate de lider mondial. Toate aceste detalii o fac pe Simona, firește, punctul central al tuturor discuțiilor despre AO.

Mai important decât cele 5 victorii la rând sau titlurile câștigate e ce arată acum Simona pe teren, iar aici semnele sunt din nou promițătoare. Concluzia care pare să se contureze e că Simona a ajuns într-o zonă bună exact la momentul potrivit, când intră prima dată în carieră într-un Slam din calitate de favorită 1. “Simt că joacă cel mai bun tenis al ei chiar acum. Cred că a avut o pregătire bună, iar cu fiecare interviu pe care îl văd, de fiecare dată când o văd la TV sau pe Twitter, are un mare zâmbet pe față. Cred că Simona e într-o dispoziție bună. Îi place să fie numărul 1, se bucură de asta, îmbrățișează situația și nu se teme de ea”, a spus Chris Evert despre cum o vede pe Simona în acest început de an.

Simona a răspuns deja numeroaselor întrebări despre cum va gestiona presiunea specifică pe care o aduce locul 1 cu primul turneu câștigat în calitate de lider. Nu dă semne că simte presiunea sau că ar copleși-o. Asta se datorează în special modului în care Simona a început să se raporteze la acest loc 1, spunând franc că după ce l-a atins și a văzut cum e, locul 1 i-a ieșit din cap, iar acum o interesează să câștige meciuri, singurul ei obiectiv fiind să joace bine pe teren. E tipul de atitudine care face bine: când nu te mai gândești la locul 1, nu lași presiunea să pună stăpânire pe tine; în schimb, îți propui să câștigi meciuri, adică exact ceea ce te face să rămâi acolo.

Chris Evert nu numai că o vede pe Simona jucând cel mai bun tenis al ei acum, dar o vede și câștigând la Australian Open. E drept, Chris spune că nu e “100 la 100 convinsă“, Se bazează pe ce a văzut la jocul ei, dar și pe un alt aspect important: rezultatele ei din 2017 la Slamuri, pe care le consideră “dezamăgitoare și dureroase” și crede că Simona e hotărâtă să întoarcă asta acum. “Cred că în 2017 a avut dezamăgire după dezamăgire la Slamuri. Iar acum e cea care joacă cel mai bun tenis, un tenis solid”, spune Evert. Anul trecut primul Slam a început pentru ea cu o accidentare la genunchi care a forțat-o să ia o pauză, apoi a urmat finala grea de la Paris, încă un șoc la Wimbledon, unde a pierdut locul 1 după un meci excelent cu Johanna Konta, Slamurile încheindu-se cu eșecul din primul tur al US Open, cu Maria Sharapova.

Sigur, declarațiile încurajatoare ale numelor grele din tenis (Boris Becker s-a alăturat și el) nu înseamnă că titlul e sigur: Australian Open e unul din cele mai grele turnee de câștigat, iar capcanele sunt la tot pasul; de la căldură la umiditate, temperaturi care scad rapid, ploaie și adversari care își doresc să iasă în față, să se afirme, mai ales acum, când turneele de Slam sunt atât de deschise și oricine poate câștiga.

”Circuitul feminin e complet deschis. Poți avea mai multe jucătoare cu șanse la titlu; toată lumea are cât o poveste, ceea ce face ca lucrurile să fie interesante. Cine va câștiga titlul? Probabil una dintre cele 20 sau 25 de jucătoare care sunt în stare să câștige un Grand Slam”, conchide Evert, care descrie trei scenarii în care tenisul e grozav: când sunt rivalități spectaculoase, când există o jucătoare dominantă și când există o multitudine de jucătoare care pot câștiga un Slam. “Acum suntem în acest al treilea scenariu, e mereu o ghicitoare, dar e foarte captivant”.

***

Nou! Am lansat „Simona de păstrat”, un album foto.

Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. Cu peste 140 de pagini cu cele mai bune imagini din cariera Simonei și drumul ei spre locul 1, „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei și fanii tenisului.

Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți iei un exemplar de aici. 

 


În Shop sunt disponibile și ultimele tricouri din primul set de 30-0 Onederful, 
tricourile care marchează un moment istoric: prima jucătoare din România clasată pe locul 1 în lume! 

Vezi detaliile și cumpără Onederful de AICI 

Vezi detaliile și cumpără Onederful Black de AICI