În ultimul ei sezon, Danielle Collins face un turneu incredibil la Miami și câștigă cel mai important titlu al carierei

Danielle Collins e noua campioană a turneului de la Miami, după ce a câștigat finala contra Elenei Rybakina, numărul 4 mondial. Collins s-a impus în finală, 7-5, 6-3, reușind astfel să câștige al treilea ei titlu, și cel mai important, după Palermo și San Jose.

Collins își scrie povestea în cel mai frumos mod cu putință, în ceea ce este ultimul ei sezon, americanca urmând să se retragă la finalul anului. La 30 de ani, Collins câștigă primul titlu WTA 1000 și o face în felul ei, dominant, curajos și fără nicio ezitare.

Cu acest deznodământ, Collins rupe seria Big 3-ului (Swiatek – Sabalenka – Rybakina) creat în ultimii ani în WTA. În 2024, cele trei au câștigat cele mai mari titluri (Sabalenka la Australian Open, Rybakina la Abu Dhabi, Swiatek la Doha și Indian Wells).

Finala a fost echilibrată și, până la un punct, a părut că Rybakina va frâna avântul lui Collins și se va strecura și de această dată, precum a făcut-o în întreaga săptămână. În realitate, Collins a fost jucătoarea mai inspirată, mai atentă în momentele mari și, per total, mai bună.

Rybakina a început mai bine finala și tot ea a avut multiple mingi de break – doar că aceste mingi de break au fost apărate formidabil de Collins, care a jucat mai agresiv, atacând cu și mai mult curaj în acele momente.

Aceste ieșiri din tot felul de încercuiri au activat-o pe Collins din ce în ce mai tare, iar când a găsit momentul potrivit să își ia șansele a făcut-o rapid și agresiv: la 6-5, când Rybakina a servit pentru a rămâne în set, Collins a atacat din toate părțile, iar atacurile s-au întețit pe măsură ce acel game s-a prelungit. Collins a câștigat setul în stilul ei, jucând rapid, luând mingea devreme și căutând să fie decisivă încă de la retur sau de la prima minge după serviciu. În fața acestor atacuri dure, împinsă în spatele liniei de fund, Rybakina nu a mai avut același control și confort, a greșit mai des, iar asta a costat-o primul set. Setul doi a continuat în același ritm – s-a jucat dur, s-a lovit puternic și multe game-uri au fost echilibrate -, cu aceeași desfășurare și același deznodământ. Rybakina a avut momente bune de joc, a avut, de asemenea, mingi de break, dar Collins a fost, pur și simplu, mai puternică și a jucat punctele mari cu un curaj nebun și o precizie fantastică.

Collins își duce astfel la capăt o săptămână grozavă, în care și-a dominat adversarele și a părut, pe tot parcursul turneului, jucătoarea greu de atins și întrecut. Rybakina a avut ezitări, s-a chinuit și a avut mult de muncit pentru fiecare victorie în parte. Collins, în schimb, a zburat printre adversare și a arătat o poftă de joc extraordinară. Fix aceste lucruri s-au reflectat și în finală: Rybakina a jucat bine, dar nu suficient cât să facă diferența, a avut sclipiri, dar și multe momente gri, în care a alternat prea mult mingile bune cu cele mai puțin bune. În vreme ce Collins a fost acolo tot timpul și a arătat aceeași îndârjire în absolut fiecare punct.

Parcursul Elenei Rybakina la Miami s-a dovedit a fi, în special pentru ea, o surpriză, pentru că nu se aștepta să ajungă atât de rapid din nou în postura de a juca pentru un titlu important. Înainte să ajungă la Miami, Rybakina s-a retras din cauza unor probleme gastro-intestinale de la Indian Wells, unde era campioana en-titre, nu s-a putut antrena, iar ultimul ei meci oficial în circuit a fost în februarie, la Dubai, în turul doi.

Ajunsă la Miami, unde a jucat de asemenea finala și anul trecut, Rybakina a avut serios de muncit, acesta fiind, probabil, și turneul unde a stat cel mai mult pe teren până acum: peste 12 ore, cu patru meciuri câștigate în trei seturi. De altfel, acesta e turneul unde ea a stabilit și un alt record: e jucătoarea care ajunge la 200 de lovituri câștigătoare (!), cele mai multe generate de vreo jucătoare într-un turneu WTA 1000.

În termeni de formă, Rybakina nu a excelat în niciun meci, dar de fiecare dată când a fost necesar să pluseze, a făcut diferența și a găsit o mică portiță să revină în meci iar apoi să-l câștige. Nu a mai putut face asta și în finală, unde a dat de o adversară care a avut două săptămâni în care a jucat, probabil, cel mai bun tenis al său.

În partea cealaltă, prezența lui Collins în finală parcă e și nu prea e o surpriză. Poate doar în termeni de clasament, dar nu și pe teren, în condițiile în care ea joacă cel mai bun tenis al carierei.

Collins e capabilă de astfel de rezultate și nu are nevoie de mult pentru a se activa într-un turneu. După meciul din primul tur, cu Bernarda Pera, în care a cedat primul set, Collins a fost de neatins până în finală: n-a mai pierdut mai mult de 3 (!) game-uri pe set cu nicio adversară – și n-au fost niște adversare tocmai facile. Americanca le-a mai învins pe Potapova, Avanesyan, Sorana Cîrstea, Caroline Garcia și Ekaterina Alexandrova, cea care a eliminat-o pe Iga Swiatek.

Faptul că Danielle Collins atinge un astfel de rezultat la Miami, un turneu unde iubește să joace, fiind singurul WTA 1000 unde a ajuns cel puțin până în semifinale, chiar la ultima ei participare și ultimul sezon din carieră e remarcabil. La fel de remarcabile sunt și povestea și parcursul ei în tenis – deși scurtă, istoria ei e una impresionantă pentru o jucătoare diferită, care nu a început tenisul cu gândul de a fi o jucătoare profesionistă.

Collins a debutat în tenisul profesionist în 2014, la US Open, chiar într-un meci cu Simona Halep, luându-i un set româncei (ceea ce publicul românesc a considerat atunci o mare problemă), dar abia în 2016 a jucat întregul sezon competițional. Din 2016 până în prezent, Collins a strâns în dreptul ei finale și titluri la toate nivelurile: titlu Palermo (WTA 250), titlu San Jose (WTA 500), titlu Miami (WTA 1000) și finală Australian Open.

A champion’s smile 😁

Danielle Collins | #MiamiOpen pic.twitter.com/2zXAHlfaxZ

— wta (@WTA) March 30, 2024