În transă | Fabuloasa zi a lui Lukas Rosol: cehul l-a eliminat pe Rafa Nadal în turul doi la Wimbledon!

L-am văzut pe Lukas Rosol la București, acum ceva vreme. Atitudine tipică cehilor sau nemților, seriozitate, lovituri curate, dar absolut nimic ieșit din comun. Cu imaginea aceea în cap, mărturisesc că, în momentul în care, previzibil, Nadal a făcut break la 2-2 în primul set, l-am salutat pe Rafa din mers și am schimbat la meciul lui Tsonga, care avea ceva probleme cu Garcia-Lopez exact în același moment. 

La urma urmelor, ce se putea întâmpla? Primul obstacol serios pentru Rafa urma să fie Kohlschreiber, în turul 3, analiștii, cunoscătorii, fanii lui Rafa, fanii adversarilor lui Rafa ajunseseră cu toții la aceeași concluzie, iar șansele ca tocmai Rosol să strice planul erau ridicol de mici. 

Rosol și Nadal au amândoi 26 de ani, dar, până la meciul de joi, asta era singura similitudine dintre cei doi. În vreme ce Rafa are 11 titluri de Slam în buzunar și, per total, 50 de trofee ATP, Rosol n-a ajuns nici măcar într-o finală, dar să mai și câștige vreuna. Nadal are cinci finale la Wimbledon, câștigând două; Rosol a câștigat primul lui meci pe iarba de la Wimbledon abia în această săptămână, în turul 1; în precedentele cinci apariții, pierduse în calificări.

Cifrele pot însă să înșele atât de mult. În fapt, ele o fac aproape mereu, în special în tenis. Este unul dintre motivele pentru care spun întotdeauna că palmaresul direct, precedentele sau alte statistici contează mult mai puțin, în estimările unui meci de tenis, comparativ cu contextul în care se joacă acesta. Într-o anumită zi, așa cum ambii jucători aveau să spună, cu cuvinte diferite, la conferința de presă, oricine poate să bată pe oricine. În această zi, de exemplu, exact așa s-a și întâmplat: un “oricine”, un anonim perfect, numărul 100 mondial Lukas Rosol l-a învins, în turul 2 la Wimbledon 2012 pe Rafael Nadal, 6-7 (9), 6-4, 6-4, 2-6, 6-4.

Am revenit, așadar, la Rosol – Nadal, câteva minute mai târziu, intrigat de break-back-ul făcut imediat de ceh. Tsonga trecuse în control și nu se mai întâmpla nimic cel puțin interesant pe vreun alt teren, așa că, de ce nu?  

O suită de game-uri confortabile, cu serviciul, de ambele părți, și am ajuns cu Nadal servind ca să rămână în set, la 5-6. De la 40-15, Nadal a ajuns în postură de a salva o minge de set, ceea ce a și făcut. Un accident, no? Toată lumea trebuie că și-a spus același lucru. În tie-break, însă, semnele ciudate au început să se înmulțească. Nadal a părut tot mai nesigur, limbajul corpului trăda o oarecare neliniște, iar execuțiile au fost, adesea, prea temperate, dacă nu cumva ezitante. În schimb, Rosol a crescut în încredere, preluând inițiativa și începând să-și facă punctele și nu oricum, ci cu tot mai multă lejeritate. Așa și-a creat outsiderul alte două mingi de set. Când le-a ratat, apoi, cu un forehand trimis cu năduf în plasa fileului, i-a pus pe tavă setul lui Nadal, cu 11-9 în tiebreak, m-am gândit, ca orice om normal, că joaca s-a terminat și, cum se întâmplă în astfel de situații, jucătorul mai bun câștigă chiar și când e într-o zi mai proastă, iar odată depășit momentul delicat, Rafa va defila în următoarele două seturi.

În plus, goana după explicații prin ungherele Internetului, executată rapid, între seturi, a reliefat o curiozitate nadalesciană: numărul 2 mondial are o predilecție către a-și face meciuri foarte grele în turul 2 la Wimbledon: meciuri adesea câștigate greu sau foarte greu, în patru sau cinci seturi. Din aceeași fază data și cea mai timpurie eliminare a sa într-un Slam: 2005, turul 2, tot la Wimbledon, cu Gilles Muller.

E posibil, însă, ca nici Rafa în varianta lui din 2005, aceea nesigură și lipsită de experiență pe iarbă, să nu fi fost în stare de un game atât de prost precum cel de debut al setului secund. Aproape confuz, Nadal și-a pierdut serviciul la 0, exact medicamentul de care avea nevoie Rosol pentru a trece peste pierderea descumpănitoare a primului set.  Ca un bonus, cehul a salvat o minge de break în game-ul imediat următor, desprinzându-se la 2-0. A fost momentul din care încrederea lui Rosol s-a dopat parcă, ajungând până la cotele supreme din decisiv.

Tot mai solid pe propriul serviciu, deschizându-și unghiurile cu forehandul și ținându-l mereu în alergare pe Nadal, Rosol a început să amintească, întâi timid, apoi tot mai puternic, de jocul făcut de Soderling la French Open 2009. Setul a intrat în contul cehului aproape firesc, în condițiile în a ce se juca, iar Nadal, în continuare agitat, a greșit mult cu dreapta.

Nadal s-a plâns că e deranjat de mișcările și zgomotele lui Rosol

Dar e doar un set, nu? Iar Rosol o să se taie, corect? Greșit, pentru a doua, treia, patra oară deja. La 1-1 în setul 3, Rosol a prins trei retururi de poveste, făcându-și rost de alte mingi de break, concretizate la un alt forehand greșit de Nadal. A fost momentul în care spaniolul s-a dus să se plângă la arbitru, total necaracteristic lui, acuzând mișcările făcute de Rosol la primire, precum și sunetul emis de respirația cehului. Sunt fapte confirmate inclusiv de ziariștii prezenți la meci, precum și de Rosol însuși. Câteva momente mai târziu, Nadal a mai dat o dovadă a tensiunii enorme în care era prins: la un schimb de terenuri, l-a ‘ciocnit’ pe adversarul său care se oprise pentru a-l lăsa să treacă, într-o replică la scară mai mică a momentului Spîrlea – Venus Williams. 

Un pic eliberat de cele două răbufniri, Nadal a început să joace mai bine, dar insuficient cât să-l poată pună în pericol pe Rosol, care a servit și acest al treilea set. Îmbunătățirea din jocul spaniolului a devenit însă, evidentă, minute mai târziu, și concretizată pe tabelă, odată cu setul 4. 

La 2-2, a intervenit un alt moment crucial. Având, în mod evident, momentul de partea sa, Rafa a părut deranjat de decizia luată de organizatori, aceea de a întrerupe meciul pentru închiderea acoperișului. Ulterior, Nadal a lăsat să se înțeleagă că n-a știut că această posibilitate există. Cum oficialii au decis că meciul va fi terminat în aceeași seară, iar lumina naturală era pe cale de dispariție, s-a purces la închiderea acoperișului. Meciul s-a reluat după o pauză de 42 de minute, timp în care jucătorii au avut voie să discute cu antrenorii lor.

 

Dacă s-a mai gândit cineva că Rosol va claca sub importanța momentului, iar experiența lui Rafa va fi hotărâtoare, orice gând de felul acesta a fost rapid spulberat imediat după reînceperea meciului. Rosol a pornit ca din pușcă, obținând un punct de break, convertit apoi la fileu, când cehul a ales să tragă în direcția lui Nadal, în loc de partea liberă a terenului. 

Cu un break avantaj, întrebarea a fost dacă Rosol va reuși să-și țină serviciul. Și, Doamne, cum l-a ținut! Dacă Rafa și-a făcut mai mult sau mai puțin ușor serviciul, Rosol a făcut, în cele ce a urmat, setul vieții. Setul vieții în meciul vieții.

Cu o siguranță fantastică, cehul a împrăștiat, fără să-i pese de riscuri, combinații uluitoare serviciu-groundstroke, forehanduri cu viteze net superioare celor ale lui Nadal (media: 77 mile/oră), câteva smulgând rumoare din tribune, sau servicii impecabile. Toate acestea nu i-au dat spațiu de manevră lui Nadal. Practic, Rosol a lovit prin Nadal. La 5-4, 40-0 și trei mingi de meci, Rosol a închis, emfatic, meciul, cu încă un as. Nimic de făcut. Victoria vieții, surpriza turneului, și nu doar atât. Una dintre cele mai mari surprize ale ultimului deceniu.

La conferință, Nadal a filosofat un pic, explicând că înfrângerea nu e o dramă, că viața nu se sfârșește aici. A mai spus, în termeni ceva mai pragmatici, că închiderea acoperișului l-a defavorizat evident, și că astfel de rezultate se întâmplă atunci când adversarul e capabil să lovească atât de tare mingea, fără să simtă presiunea, fără “să gândească”.  A admis că a jucat prost în primele trei seturi, iar că Rosol a făcut un set cinci “fantastic”.

E adevărat, Rosol a dat în minge lăsând impresia că e “in the zone”, că nu-i pasă de nimeni și de nimic. Cum spunea cineva pe Twitter, avea un aer de invicibilitate comparabil cu starea de început de beție. Beția puterii l-a condus bine pe ceh, iar aburii victoriei nu-l părăsiseră încă nici la conferință. A vorbit frumos de Nadal, și a explicat, foarte inocent, starea din setul 5: “N-am simțit nimic. Am fost în transă. Niciodată nu am simțit un astfel de nivel de adrenalină”. A mai spus și că Nadal i-a cerut scuze “de trei ori” pentru incidentul amintit mai sus, despre care a spus că “m-a surprins, dar e unul normal”. Și a recunoscut că, înainte de meci, tot ce și-a propus e să nu “iau bătaie cu 6-0, 6-1, 6-1, să fac trei seturi bune”. A făcut, ce-i drept, nu trei, ci patru seturi foarte bune.

În fapt, Rosol a făcut, în loc de concluzie, tot ce trebuie făcut ca să-l bați pe Rafa, reușind să evidențieze cât de vulnerabil poate deveni Nadal atunci când adversarul joacă mai repede, prea repede, atât de repede încât spaniolul, al cărui succes e fundamentat pe zgură, pe pauze și pe un stil de joc diametral opus, mai lent, nu-i mai poate ține ritmul, iar faimoasa lui defensivă poate fi spartă. Preț de o seară, Rosol a fost o îmbinare de calități ale lui Del Potro, Soderling, Tsonga sau Dodig, ca să numim câțiva jucători care l-au învins, în meciuri faimoase, pe Rafa. De văzut dacă Rosol, devenit peste noapte un superstar mondial, va mai rămâne “in the zone” măcar vreme de încă un tur.