Cinci teme de discuție înainte de dubla Indian Wells – Miami

La sfârșitul anului trecut am scris niște previziuni pentru 2017, care n-au mai apucat să vadă lumina ecranelor voastre din motive tehnico-tactice. Le-am recitit acum și sincer, nu-mi pare așa rău că nu le-am mai publicat: m-am înșelat destul de amarnic cu majoritatea. Culmea, cel mai aproape de adevăr am fost în cel mai neserios dintre articole, unde am luat complet piciorul de pe accelerație și am băgat o tiradă despre cum ar fi 2017 dacă trendul crazy din 2016 s-ar continua și după Anul Nou. Era decembrie, Petra tocmai fusese înjunghiată în mână de un hoț și Serena își anunțase logodna cu un tocilar publicând o poezie pe reddit, site-ul logodnicului. Simțeam că le-am văzut pe toate, așa că am aruncat globul de cristal pe geam și am scos paharele de tequila: am prezis că anul ăsta Grigor Dimitrov ne va lua pe sus și va câștiga Wimbledonul, iar Roger îl va bate pe Rafa în cinci seturi la Roland Garros (ultima inspirată de Codruț Baciu, care prezisese că cei doi vor ajunge în finală; eu am zis că dacă-i bal, bal să fie și am plusat cu cinci seturi și victoria lui Federer).

Fast-forward câteva săptămâni și Federer îl bate CU ADEVĂRAT pe Rafa într-o finală de Slam în CINCI seturi, iar Dimitrov are un reviriment fantastic, făcând o semifinală extraordinară împotriva lui Nadal la Melbourne și continuând să câștige și după AO. Păi, să mai scrii preview-uri serioase? Se pare că în tenis realitatea și-a făcut un obicei de a bate predicțiile în minim de seturi.

Cel puțin, Australian Open rămâne consecvent și anul acesta în a zgudui cel puțin unul din circuite. Anul trecut a fost WTA, prin victoria lui Kerber asupra Serenei, iar anul acesta ATP, cu victoria Fedalului renăscut asupra necredincioșilor. După așa un chef monstru, e logic că februarie este un fel de mini off-season (mai cu seamă pentru ATP), în care și combatanții și noi ne dregem și încercăm să înțelegem ce înseamnă toate astea. Iată deci câteva dintre dilemele și întrebările pe care le am după Australian Open și înainte de dubla maraton Indian Wells-Miami.

1. Cât de mult va fi influențat restul anului de ce s-a întâmplat la Melbourne?

Sunt surprize la Slamuri, însă unele rămân acolo, iar altele reverberează și continuă să provoace unde de șoc mult timp după aceea. Câștigarea US Open 2014 de către Cilic este din prima categorie, câștigarea AO 2016 de către Kerber este din a doua. Marea întrebare este unde se va încadra Fedalul de la AO și ce impact va avea asupra lui 2017? Marii absenți ai anului 2016 în circuitul masculin și-au făcut revenirea în ce mai spectaculos mod: câștigând meciuri excelente contra unor adversari de calibru și oferind apoi o finală de cinci seturi. Ce înseamnă asta? A fost doar o aliniere norocoasă a planetelor sau începutul unui trend care se va continua tot anul? Dacă e să ne luăm după istoria și declarațiile lor, circuitul ar trebui să se țină bine: ca doi prădători de talie mare ce sunt, si Federer și Nadal știu ce înseamnă să ai un momentum pozitiv de partea ta, și după seceta de anul trecut, îl apreciază ca pe o mană cerească. Chiar învins, Nadal a vorbit deschis la conferința de după finală despre așteptările mari pe care le are de la el anul acesta, cu accent pe sezonul de zgură. În ceea ce-i privește, cred că amândoi vor face tot ce le stă în putință pentru a profita de acest cadou nesperat pe care și l-au făcut la Melbourne. Faptul că restul prădătorilor mari (Djokovic, Murray, Wawrinka) par să treacă printr-o perioadă amestecată nu va face decât să-i ajute. Dacă corpurile lor vor coopera și vor rezista, mă aștept ca cei doi să fie pretendenți la toate titlurile pentru care vor juca.

2. Cum rămâne cu Djokovic? 

Sârbul este în continuare un mister împachetat într-o enigmă, legat cu o fundă mare de anxietate și incertitudine. Dincolo de performanțele sale de anul acesta, atitudinea sa pe teren e departe de a proiecta seninătate. Pe teren, Djokovic mi s-a părut când apatic, când frământat, chinuindu-se să-și țină mintea concentrată la joc. Inițial, frământările au părut a fi de natură personală, însă au devenit deja de natură profesională. Și Murray, și Federer, și alți foști jucători mari au vorbit despre impactul uriaș pe care îl are viața offcourt asupra jocului pe teren. Mai cu seamă în cazul bărbaților, s-a menționat importanța unei vieți de familie echilibrate: nu-i întâmplător că și Federer și Nadal și Murray au partenere stabile de mulți ani, toți amintind în mod repetat rolul femeilor din viața lor în succesul pe care l-au avut pe teren. Să fi fost misterioasele probleme ale lui Novak, despre care presa a tot speculat anul trecut, de natură sentimentală? Oricum ar poza și orice ar declara el la conferințele de presă, judecând după ce arată pe teren, nu pare să și le fi rezolvat cu adevărat. Problema e că a trecut mai mult de jumătate de an de când Nole se frământă și restul jucătorilor nu stau degeaba: observă, se adaptează și prind curaj. Cu cât Djokovic continuă să se zbată în aceste nisipuri mișcătoare și adună ieșiri timpurii de la Slamuri – la două dintre ultimele trei GS-uri nu a trecut de turul al treilea – sau evoluții dubioase pe teren, cu atât îi va fi mai greu să inverseze trendul. Cu siguranță Novak caută soluții, dar nu știu dacă rocada dintre Becker și un guru New Age este răspunsul. Anul acesta nu putem decât să stăm și să observăm dacă și cum va ieși Djokovic din această ceață personală.

3. Cum rămâne cu Andy Murray?  

Murray mi s-a părut marele perdant în Australia, mai mult decât Djokovic sau Wawrinka. Era mai bine situat decât cei doi, și ca formă, și ca momentum: venea după un sfârșit excelent de 2016, era sănătos, era liniștit. Și cu toate astea, a pierdut surprinzător cu Mischa Zverev, un meci în care a fost efectiv deraiat și nu a fost în stare să găsească o soluție la un jucător de pluton cu un singur plan de joc. De obicei, adversarii de genul acesta erau specialitatea lui Murray: îi citea, îi demonta, on to the next one. Nu și acum. Murray nu numai că a ratat o șansă uriașă să câștige un Slam pe care merită să-l câștige mai mult decât orice alt Slam, dar evoluția sa dubioasă a pus o frână avântului pe care îl crease în a doua jumătate a anului trecut.

De obicei, în februarie, Murray are programat un training block serios în Miami, pentru a se pregăti pentru hardul outdoor. Să sperăm că va apărea motivat și resetat pe teren și nu va rata oportunitatea de a-și pune amprenta pe 2017 așa cum a făcut și în 2016. Timpul nu este pierdut.

4. Cum rămâne cu Wawrinka? 

De Stan nu mi-aș face griji. El oricum n-are treabă cu predicțiile și așteptările: mărșăluiește după propriul său ritm. Acest băiat liniștit și muncitor are deja cea mai neconvențională carieră dintre toți marii jucători ai ultimului deceniu. Singura mea îngrijorare în legătură cu el este starea fizică: în ultimul timp a tot avut mici probleme, și are și el o vârstă. Însă nu contează cum a început anul, pentru că Wawrinka oricum nu are nevoie de ajutorul momentumului – el e în stare să apară de niciunde, bate tot două săptămâni și pleacă acasă cu încă un Slam. ORICARE Slam. Să facă vreo nefăcută la Wimbledon, singurul care-i lipsește? Finală Stan-Grigor, cine e pentru?

5. Fetele

În WTA, calendarul post-AO a înșiruit nu mai puțin de trei turnee Premier consecutive. În mod previzibil, principalele candidate și cele cu rezultatele cele mai bune au fost jucătoarele din plutonul secundar. Cu excepția Pliskovei, care a câștigat Doha, partea superioară a top 10 a avut apariții sporadice și neconcludente. Serena e în vacanță, Simona s-a retras de la St Petersburg după un meci ca să-și oblojească mai vechea accidentare la picior, Aga a ieșit timpuriu la ambele turnee organizate de șeici, iar Muguruza se chinuie cu niște mici accidentări care nu-i dau pace și cu găsirea unei forme decente de joc. Singura care e pe val și pare să continue momentul favorabil început în a doua jumătate a lui 2016 este Karolina Pliskova. De asemenea, semne de viață a început să dea și Angelique Kerber: un pic cam bolnavă la Doha, săptămâna aceasta pare să-și fi revenit. A câștigat clar în Dubai contra Monicăi Puig (cea care a învins-o în finala JO), etalând acel joc cu care a surprins tot circuitul anul trecut: agresiv, inventiv și neobosit.

Mă bucură evoluțiile pozitive, și ale lui Angie, și ale Karolinei. E nevoie ca cineva să contrabalanseze monolitul Williams și cu Simona fragilă fizic, Radwanska în pană de idei, iar Garbine și una și alta, lucrurile începeau să fie din nou prea dezechilibrate. De fapt, Kerber mai are nevoie doar de trei victorii ca să-și recapete locul 1 WTA. De asemenea, un parcurs bun în Orientul Mijlociu este crucial pentru că propulsează jucătoarele spre Indian Wells cu încredere și meciuri jucate. Garbine a menționat după retragerea de la Dubai că asta e cea mai mare dezamăgire cu care pleacă de acolo: nu a jucat destule meciuri. Nu numai ea are această problemă dintre jucătoarele de top. Din acest punct de vedere, Indian Wells va fi un pic de loterie, nu vom ști la ce să ne așteptăm de la principalele pretendente: ar putea fi o șansă pentru micile prădătoare (mici la clasament sau la vârstă) să profite și să smulgă unul dintre cele mai mari titluri WTA?

Apropo de predicțiile crazy despre care vorbeam la începutul articolului, dacă vreți să știți cum se terminau ele: Simona va câștiga dubla RG-Wimby, iar Sharapova o va bate pe Serena cu 6-2, 6-2 în finala US Open. Să nu ziceți că nu v-am spus.