Fast
Kevin, ce surpriză!

Imens rezultat pentru Kevin Anderson! Revine de la 0-2 la seturi și îl elimină în sferturi pe Federer cu 13-11 în decisiv

Treizecizero | 11 iulie 2018

Tenisul și-a arătat încă o dată elementul de imprevizibil; dovada că niciun meci nu e niciodată câștigat până nu e gata a venit din nou în cele mai neobișnuite circumstanțe. Roger Federer, favoritul principal al turneului, a fost eliminat de Kevin Anderson după ce câștigase primele două seturi, 6-2, 7-6 și a avut o minge de meci în al treilea, la 5-4. Dar sud-africanul, cândva considerat unul dintre jucătorii de top cu un mental slab, a răspuns excelent, apoi a crescut nivelul, l-a menținut acolo și a dat drumul oportunității să-i scape; Kevin a performat extraordinar în setul 4 și, mai apoi, în decisiv.

Într-un set cinci intrat în prelungiri, Anderson și-a protejat foarte bine serviciul și a salvat în câteva ocazii situații de 0-30 sau deuce pe serviciul său. Mai important, sud-africanul a servit cu succes de 6 ori ca să rămână în meci.

La 11-11, Federer a ezitat și a făcut prima lui dublă greșeală din meci, oferind o șansă de break, de care Anderson a profitat imediat. Kevin, finalist anul trecut la US Open, a dus apoi treaba la capăt, servind cu succes pentru meci și pentru victoria carierei sale. Kevin e al 5-lea jucător, după Hewitt, Nalbandian, Tsonga și Djokovic, care îl învinge pe Federer după ce pierduse primele două seturi. Elvețianul 

În semifinale, el îl va întâlni pe învingătorul dintre Milos Raonic și John Isner. Novak Djokovic, la rândul său, l-a învins în patru seturi pe Kei Nishikori și îl așteaptă pe învingătorul dintre Rafael Nadal și Juan Martin Del Potro.

„Mi-am zis mereu că astăzi este ziua mea”, a spus Kevin, la interviul pentru BBC, în vreme ce Federer a spus, la conferința la care a venit imediat după meci, că nu a putut să-și ridice cu adevărat nivelul când a contat și că Anderson a meritat victoria. Elvețianul a spus că a avut perioade și perioade în joc, când unele în care s-a simțit grozav, când altele când nu s-a mișcat bine. Nu a fost negativ, doar că a fost una din situațiile în care nu poți trece de un meci doar cu un nivel „mediu”. Federer a spus că are de gând să revină la anul la Wimbledon.

Anderson a explicat după meci schimbarea pe care a făcut-o în abordarea meciului de azi contra lui Federer. Pe larg, în cronica zilei, în articolul de aici.

Foto: AELTC