Idei la cald după Serena – Simona: ziua în care Simona s-a confirmat drept challenger pentru Serena

1. Înfrângerea pune capăt primului trimestru al sezonului și, deși va mai fi timp de bilanțuri, nu-ți trebuie multe ca să observi că recolta e spectaculoasă și peste orice așteptări. În ceea ce e clar că nu e încă un produs finit, Simona a reușit să adauge mai multă forță în jocul ei și a devenit infinit mai bătăioasă: „Nu mai renunț niciodată” e marele câștig al sezonului de hard. Are al doilea cel mai bun bilanț din WTA la acest moment, după Serena, și s-a apropiat foarte, foarte mult de o dublă pe care doar două jucătoare au mai reușit-o, Indian Wells – Miami, și asta lăsând impresia că poate juca chiar mai bine decât a făcut-o la cele două turnee. Titlul de la Indian Wells nu trebuie trecut pe plan secund, doar pentru că azi Simona a pierdut. E cel mai important trofeu al ei, răspunsul ei la o altă întrebare șoptită mereu obsedant în urechea ei: “Va confirma cu un titlu în turneele mari?”. La acest moment, Simona are în cont finală de Slam, finală de Turneul Campioanelor și are titluri + finale la toate celelalte categorii de turnee. De asemenea, e printre cele mai bune două jucătoare ale momentului (raportat la formă) și în curând va pune o presiune concretă pe locul 2 și în clasament. Era greu ca 2015 să înceapă mai bine de atât, iar dacă ar fi început mai bine, n-ar fi fost în stilul Simonei. Felul în care va continua? Nimeni nu știe, dar putem intui: o cursă în trei Serena – Simona – Maria, și o româncă în stare să câștige orice turneu la care intră. Din acest punct de vedere, ianuarie – martie au însemnat pași uriași în construcția proiectului Halep.

2. Simona a revenit de la set, apoi de la break în decisiv, dar într-un final a pierdut, iar înfrângerea e tot înfrângere, oricum ai întoarce-o. Însă sunt înfrângeri și înfrângeri. Cea de azi are meritul că îi lasă mult spațiu de manevră Simonei pentru viitor. A convins-o că poate să se ducă pe teren și să se bată cu Serena, că poate intra cu ea în prelungiri și că o poate bate.

Roger Federer spunea un lucru deștept după meciul pierdut cu Djokovic la Indian Wells: “Ideea e că în tenis, neavând egaluri, evident că întotdeauna cineva trebuie să câștige, așa că unul arată grozav și e lăudat, iar celălalt trebuie să fie un mediocru și prezentat ca atare”. Federer era ușor sarcastic. Spunând că știe cum se fac articolele după astfel de meciuri, de fapt ironiza tendința jurnaliștilor de a bate monedă pe evidențierea forțată a unor discrepanțe, chiar și atunci când învinsul n-a făcut, de fapt, un meci rău. “El a fost mai bun azi”, spunea Fed despre Nole, subliniind că nu e nimic de analizat mai în adânc de atât: poți să fii extraordinar de bun, dar să dai peste cineva și mai bun în ziua respectivă. Fără ca asta să însemne că data viitoare nu poate fi invers.

Și da, oamenii tind să cadă în extreme judecând doar după scor și nu mai văd atât de clar imaginea de ansamblu sau detaliile. Nu întotdeauna e totul fie alb, fie negru. La un punct, judecăm un matchup după cum evoluează lucrurile într-un meci particular. Apoi, deja nu mai e suficient să analizezi de la meci la meci, ci ai nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru a trage concluzii pertinente; ai nevoie de o perspectivă mai largă. Serena – Simona se îndreaptă în această direcție, iar asta e un compliment pentru Simona. La fel ca și următorul: 

Halep receiving a high compliment: peak Serena

— Louisa Thomas (@louisahthomas) April 3, 2015

3. Asta fiind spusă, replica Simonei de azi are meritul de a fi prima cu adevărat serioasă dată Serenei de o jucătoare din WTA într-o semifinală sau finală de turneu important, de la cele două finale de US Open cu Victoria Azarenka încoace. A fost, pe lângă acele două, și replica extraordinară dată de Caroline Wozniacki în semifinalele din Singapore. În rest, când ajunge în penultimul act, Serena e aproape intangibilă. În special la Miami, turneu pe care se pregătește să-l câștige pentru a opta oară. Simona dă, pentru a doua oară în ultimele trei meciuri directe, o replică puternică Serenei, ocazie cu care pică și teoria conform căreia succesul din grupele Singapore n-ar fi fost relevant sau s-ar fi datorat întâmplării.

E motivul pentru care tot mai multe voci vorbesc despre ziua de azi ca ziua în care Serena și-a descoperit, în sfârșit, un challenger care s-o provoace în continuare. 

4. Meciul de azi stabilește o dinamică interesantă a rivalității celor două. Cele două întâlniri din Singapore au fost prea dezechilibrate. De data asta, ambele au jucat la un nivel mai apropiat, așa că le-am putut vedea împărțindu-și lovituri și rezolvându-și, pe rând, situațiile grele pe care le-au înfruntat în timpul meciului. N-au jucat niciuna cel mai bun tenis al lor tot timpul, dar uneori nu este neapărată nevoie de asta ca meciul să fie bun. Și da, meciul a fost foarte bun, iar turnura pe care a luat-o în partea a doua a lui face ca viitoarele lor întâlniri să intrige deja. Dacă după Singapore, Serena o respecta pe Simo pentru sportivitate și pentru fair-play, acum o respectă și pentru felul în care știe să lupte. Iar despre jocul ei? Deja s-a declarat fan. De partea ei, Simona nu mai are niciun motiv real de a se mai teme vreodată de Serena, ori de vreo altă jucătoare. S-a convins în seara asta că diferența nu e deloc atât de mare. Inclusiv felul în care s-au prezentat cele două la salutul de la fileu spune câte ceva despre respectul consolidat dintre cele două: expresia Serenei lăsa să se înțeleagă cât de greu a fost totul și că apreciază replica primită, în timp ce Simona a venit zâmbind toată, ea și cu racheta ei la braț.

“Serena finally has a contender” a spus Marion Bartoli și sunt de aceeași părere. Faptul că sunt niște rânduri scrise la cald nu le face exagerate: deși va pleca în continuare cu șansa a doua în orice meci vor juca de acum înainte (sau cel puțin până atunci când va lega două victorii), Simona are toate șansele să devină noul și cel mai autorizat challenger al Serenei în lunile care vor urma; iar cele două vor mai avea astfel de street fights, termenul potrivit pentru ce s-a jucat în seara asta, în special seturile doi și trei.

5. Simona a făcut lucruri bune azi, dar cea mai impresionantă parte a întregului ei a fost determinarea și refuzul de a renunța. Practic, a scos cu mult mai mult dintr-un meci pe care mulți începuseră să creadă că se va transforma într-un mic dezastru. În ciuda direcției în care a mers jocul pentru un set și jumătate, Halep a continuat să se agațe cumva de el, ceea ce nu e ușor, și e un mare pas înainte pentru ea; una e să revii cu Jankovic, alta e să revii contra Serenei și încă de două ori; ba mai mult, să nu lipsească atât de mult până la o eventuală victorie. Simona nu a avut meciul în brațe, dar a avut, ce-i drept, o oportunitate mare pentru victorie; a avut șansa de a-i aplica lovitura decisivă Serenei în setul al treilea, când americanca era pe punctul să clacheze. Dar poate că tot răul spre bine. De ce? În toate marile ei victorii, Simona și-a luat singură, nu a așteptat să i se dea un cadou. S-a dus și și-a câștigat meciul. Azi i-a lipsit exact ultimul pas, cel final. Dar insistența ei de a căuta soluția funcțională în orice situație, maniera în care procesează soluțiile în timp real și nou-descoperita ei dorință de a lupta cu toată ființa până când se strigă finalul, acestea sunt trăsăturile care o fac pe Simona specială. Astea, plus curajul. Pentru ca restul pieselor din puzzle să-și găsească locul, răbdarea e cuvântul cheie: timpul le poate rezolva pe toate.

6. Mai e ceva: tot saltul Simonei în elită a fost construit pe un traseu al pașilor mărunți: unde a greșit în primă fază, a venit mai apoi cu adăugiri și cu îmbunătățiri la proxima ocazie. Va învăța și acum, va reveni mai motivată, mai hămesită să câștige, după ce a fost atât de aproape de o dublă istorică. Am mai scris asta și în Singapore. Tot ceea ce face Simona respectă un pattern: mai întâi, face lucrurile basic, ce știe că face bine, apoi adaugă din mers și încearcă să îmbunătățească și să facă ajustări acolo unde a făcut inițial greșeli. Întâi pune fundația, apoi construiește. Așa a făcut încă de la început, pe o paletă largă de aspecte, începând cu jocul ei și continuând cu alegeri strategice.

N-a fost vreodată un pas înapoi din care să nu învețe ceva, nu e niciun motiv să credem că nu va folosi în favoarea ei și această experiență.

7. Negativitatea față de ea, mascată în critici constructive: că a lovit prea mult pe forehand. Că nu și-a deschis unghiuri. Că n-a fost mai ofensivă. Că n-a intrat mai mult în teren. Că nu și-a asumat mai multe riscuri. Că a părut prea timorată. Că n-ar avea psihic. Că nu știe să-și joace șansele. Că n-a făcut aia, că n-a făcut ailaltă. Câteva dintre ele au fost parțial adevărate azi, altele sunt niște exagerări, pentru că trebuie să fim rezonabili și să înțelegem că nu e atât de simplu de executat un plan de joc, în condițiile în care adversara joacă perfect, precum a făcut-o Serena în primul set. Presiunea la care ești supusă de o Serena ultramotivată este imensă și neegalată de nimeni în acest sport. Motivată și înrăită de amintirea Singapore, Serena a intrat pe teren cu atitudinea pe care o are atunci când vrea să regleze niște conturi. A lovit puternic, adânc, a deschis unghiuri excelent și a ținut-o permanent în alergare pe româncă; Simona n-avea cum să facă mai mult în acel moment, în schimb, ar fi putut face mai puțin, adică s-ar fi putut pierde cu firea. Tocmai pentru că Simona a jucat, de fapt, foarte bine încă de la început (remember running forehand-ul din primul game) a fost posibilă revenirea ulterioară. Serena a vrut să transmită un mesaj azi, dar era cât pe ce să cadă victima unui final pe care nu-l avea în plan.

8. Dintre toate lucrurile care i se reproșează la înfrângeri Simonei, partea cu psihicul slab e hilară, și s-a ajuns la momentul în care asta trebuie spusă tare, răspicat și fără menajamente. O jucătoare care a câștigat 14 meciuri la rând, câteva dintre ele cu răsturnări spectaculoase, nu are psihicul slab. O jucătoare care a rezistat într-un segment de sezon atât de greu și de solicitant, câștigând meciuri și turnee în condiții de joc diferite și solicitante, rezolvând match-up-uri dificile, nu are psihicul slab. Iar o jucătoare care relansează, apoi joacă aproape de la egal la egal în setul trei cu Serena Williams, în niște condiții în care oricine s-ar fi pierdut cu firea, nu are psihicul slab. Simona are un mental de fier, punct. Și da, chiar și oamenii cu mental puternic sunt îndrituiți la niște zile teribile din când în când, la căderi de încredere în timpul meciurilor sau, o dată pe an, la o zi în care nu luptă, precum cea cu Makarova. Uite ce a rezultat, de fapt, din acel meci. Creditul trebuie dat, și trebuie dat acum. Fără exagerări în niciuna dintre extreme.

9. Aprecierea meciului. Dacă arunci câteva priviri pe forumurile și pe Social Media din România, focusul alunecă prea ușor pe numărul mare de greșeli neforțate făcute de Serena, aparent singurul mod prin care Simona ar fi intrat înapoi în meci. Sau mai alunecă pe șansele ratate ale Simonei, de unde rezultă că ar fi fost un meci slab, pentru că meciurile cu greșeli sau cu șanse ratate ar fi, prin definiție, meciuri slabe. În realitate, vorbim de unul dintre cele mai bune meciuri din circuitul WTA ale ultimelor (multe) luni, de care ne vom aminti cu plăcere pe măsură ce timpul va trece peste el. Nivelul a fost extrem de înalt din multe puncte de vedere: calitatea cu care s-a lovit în primul set și jumătate. Intensitatea cu care s-a jucat toată seara. Revenirea challengerului în meci și împingerea favoritei până la limite. Drama exterioară terenului. Suspansul din final, toate astea sunt doar câteva argumente. În plus, majoritatea jurnaliștilor de tenis de afară (și nu doar cei foarte vizibili pe Twitter) au apreciat la fel clash-ul dintre numărul 1 și numărul 3.

This is good tennis you should watch because tennis is awesome even when women play it.

— Courtney Nguyen (@FortyDeuceTwits) April 3, 2015

This isn't a tennis match, it's a pulp novel and I love it

— Louisa Thomas (@louisahthomas) April 3, 2015

10. Victor Ioniță. Ar fi păcat dacă folclorul va continua să rețină, în ce-l privește pe Victor, doar filmulețele virale facile cu te miri ce replică a Simonei scoasă în prim-plan, când se vede cu ochiul liber că, ori de câte ori a fost solicitat cu sfaturi, Victor a livrat excelent, comprimându-și sfaturile în funcție de situația din meci. A fost, pe rând, protector (remember meciul cu Gavrilova, primul de la IW, când Simona a fost, singura oară de când e atât de vizibilă, pe punctul de a izbucni emoțional), provocator (“dacă nu vrei, e ok, mai sunt și alte meciuri”), motivațional (faimosul “Du-te și câștigă-ți meciul!”, printre altele) și de fiecare dată răbdător. Pe lângă toate astea, sfaturile tehnice au fost mereu spot-on. Inclusiv azi, când i-a recomandat să încerce să-și păstreze cât mai sus procentajul primului, să-și asume mai multe riscuri, în special în lung de linie, să intre în teren ori de câte ori are ocazia și să nu facă niciun pas în spate. Încă nu am apucat să-i văd și live, dar sentimentul e că parteneriatul celor doi funcționează lejer bine.

Dintr-un transfer de obișnuințe de la fotbal, în România se discută oricum mult prea mult despre antrenori într-un sport precum tenisul, în care prea puține lucruri depind de aceștia, iar focusul e pe adevărata vedetă, jucătorul, cel care are de fapt, pâinea și cuțitul. Ceea ce e ok o vreme, pentru că tenisul, prin Simona, încă e la capitolul de acumulări la noi, marele public încă încearcă să înțeleagă cum merg lucrurile. Tot ca la fotbal, se cer schimbări prea repede. În general, ceea ce poate face antrenorul la acest nivel este să facă ajustări, ori la acest capitol, Ioniță e foarte bine. Prezența lui Darren Cahill a fost, de asemenea, invaluabilă; e un lux ca un antrenor practic inaccesibil să poată fi la îndemâna (presupunând că partea financiară ar fi rezolvabilă, oricum multor jucători și jucătoare le e imposibil să-l aducă în stafful lor). 

Și revenind la Ioniță și la întregul staff, cuvintele frumoase ale rivalilor spun povestea mai bine:

@darren_cahill Simona is improving fast as she has a great Team around her. They will play each other many times in the future. Thanks mate.

— Patrick MOURATOGLOU (@pmouratoglou) April 3, 2015

11. Românii din străinătate. Aici o să fie complicat, pentru că nu vorbim de un public cuantificabil, nu știm clar că X, Y și Z vor fi prezenți la meciul cutare al Simonei. Noțiunea de “public” e prea abstractă, pentru că una e publicul din Miami, altul e publicul de la Montreal și cu totul altul e cel din Singapore.

Așadar, românii care o susțin pe Simona la meciurile din diferite țări sunt super dintr-un motiv simplu: fac cu siguranță un efort uriaș să fie la meciurile ei (biletele nu sunt niciodată prea ieftine, transportul e o problemă pentru mulți, indiferent dacă locuiesc sau nu în zonă, iar timpul e cel mai prețios bun pe care îl avem), iar asta trebuie apreciat. Mai ales că Simona e clar că se bucură de afecțiunea oferită, e clar că o ajută.  DAR. Sunt momente în care ce-i prea mult, strică. Cum a fost azi. Când lucrurile escaladează într-un așa fel încât arbitrul e nevoit să facă intervenții repetate, nu e ok. Când jucătoarea adversă e deranjată într-un asemenea hal, nu e ok deloc, chiar dacă ea e “dușmanul” în clipa cu pricina. Cred că însăși Simona a fost deranjată și încurcată în seara asta, sunt sigur că am văzut-o într-un punct în care a ajuns până lângă margine gesticulând în direcția înaltului tribunelor. La tenis nu e permis chiar orice, nici măcar de dragul Simonei. Respectul nu e o noțiune derizorie, mai ales în momentul în care Simonei încep să i se pună etichete pe afară, în funcție de cum se comportă susținătorii ei. Nu cere nimeni să se stea smirnă, meciurile de tenis au nevoie uneori și de atmosfere mai încinse, chiar și jucătorii apreciază asta și vorbesc deseori despre meciuri pe care le-au întors cu ajutorul fanilor. Dar e ok numai până când începe punctul. E vorba doar de a avea un pic de măsură.

Și se rezumă totul așa: e și reputația Simonei în joc, la urma urmelor.

12. Ce urmează pentru Simona? O binemeritată pauză, atât pentru ea, cât și pentru suflarea de fani de acasă care au urmărit-o meci de meci în China, în Australia, apoi acasă, în România, în Dubai și în Statele Unite. O porție zdravănă de somn pentru toți. Și o foame mare de alte și alte victorii, pe un segment al sezonului de-a dreptul intens, spectaculos, aglomerat și solicitant, zgura. Stuttgart, Madrid, Roma, Roland Garros, următoarele etape ale unui an care are toate șansele să fie istoric.

Simona: „Mă simt grozav pentru că am jucat un tenis bun, dar în același timp e dureros să pierzi un meci așa strâns” http://t.co/J9c3Rjej39

— Treizecizero.ro (@treizecizero) April 3, 2015