Idei înainte de săptămâna a doua la Wimbledon: cursa pentru titlul masculin rămâne în trei, cea pentru titlul feminin e deschisă

Radu Marina | 7 iulie 2024

În turneul masculin, Novak Djokovic, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner nu dau semne că vor lăsa pe altcineva să se amestece între ei.

Novak Djokovic arată bine

După operația suferită la genunchi imediat după accidentarea de la Roland-Garros, în urmă cu câteva săptămâni, au existat multe incertitudini cu privire la starea fizică a lui Djokovic, inclusiv în legătură cu prezența lui la Wimbledon, turneu pe care l-a câștigat de șapte ori în carieră. Cu toate semnele de întrebare posibile în dreptul său, Djokovic a decis să joace la Londra, semn că se simte capabil să meargă până la capăt – altfel, e greu de crezut că ar fi decis să ia startul.

Pentru Nole, Wimbledon e un loc magic și, momentan, această magie continuă: e din nou în optimi după trei victorii bune, cu două seturi pierdute pe drum. În meciul din turul trei, cu Popyrin, Djokovic a fost testat serios și a răspuns prompt aproape de fiecare dată.

În toate cele trei meciuri jucate până acum, Djokovic nu a arătat niște semne de slăbiciune evidente. S-a deplasat poate mai greu decât o face de obicei, dar per ansamblu, jocul lui a fost curat.

Rămâne de văzut cât și cum va rezista Nole și ce va avea de oferit pentru săptămâna a doua. În optimi, are un test greu, avându-l drept adversar pe Holger Rune, un adversar care l-a mai învins în trecut (3-2 la H2H pentru Djokovic).

Carlos Alcaraz rămâne în picioare

După două meciuri câștigate rapid, fără să piardă set, Carlos Alcaraz a fost la un pas de eliminare în turul trei cu Frances Tiafoe. A avut mult de muncit într-un meci întins pe aproape 4 ore, revenind de la 0-2 la seturi și fiind obligat să apeleze la acel tenis special, intens și coerent, pentru a scăpa de american. Ajuns în decisiv, Carlos e, însă, altceva; recordul lui în meciurile de cinci seturi e tot mai impresionant: 12-1.

În optimi, Alcaraz are, la prima vedere, un adversar relativ abordabil. Spaniolul va juca pentru un loc in sferturile de finală cu Ugo Humbert, cu care nu s-a mai întâlnit niciodată până acum.

Revenirea lui Roberto Bautista Agut

Ajuns la 36 de ani, cu multe probleme fizice și ieșit din afara primilor 100, Roberto Bautista Agut iese din nou la lumină. Semifinalist la Wimbledon în 2019, Agut păstrează vie relația lui specială cu iarba: e din nou în optimi la Londra dupa victorii cu Marterer, Sonego si Fognini, fiind pentru prima dată în ultimul an când leagă trei victorii la rând la același turneu. Următorul adversar pentru Agut va fi Tommy Paul, un jucător de urmărit la această ediție a Wimbledon. Americanul, care a câștigat săptămâna trecută titlul la turneul de la Queens, ajunge acum la 8 victorii pe iarbă.

Jannik Sinner își continuă sezonul extraordinar. Urmează testul cu Ben Shelton

Noul lider mondial al circuitului ATP a trecut rapid peste înfrângerea de la Roland Garros, a câștigat turneul de la Halle, al 4-lea titlu din acest sezon, după Australian Open, Rotterdam și Miami.

La Wimbledon, Sinner a jucat cât trebuie pentru a-și câștiga meciurile fără mari complicații. După trei meciuri în care a avut momente sclipitoare și un tenis curat și agresiv, Sinner e bine poziționat pentru încă un parcurs lung într-un Slam. Urmează, în optimi, un meci care pare dificil la prima vedere: o confruntare cu Ben Shelton, un jucător foarte imprevizibil și creativ, care e capabil să se ridice la înălțimea așteptărilor și poate să-și aducă cel mai bun tenis atunci cand e necesar.

Rybakina pare că se desprinde ca favorită

După retragerea Arynei Sabalenka și o serie de eliminări suferite de capii de serie (Swiatek, Vondrousova, Jabeur, Sakkari, Pegula) sau de cele care se descurcă, în mod tradițional bine pe iarbă (Samsonova, Kasatkina, Garcia, Boulter), turneul feminin rămâne unul deschis.

Dintre jucătoarele de top, doar Gauff, Rybakina și Paolini au rezistat. Dintre ele, se desprinde, categoric, Rybakina, care e de acum favorită pentru un nou trofeu la Wimbledon. Deși pare că încă suferă fizic, Rybakina merge bine și e foarte expeditivă: cu Wozniacki, în turul trei, a pierdut un singur game și a fost cel mai bun meci al ei de la această ediție a Wimbledon.

Dacă partea superioară a tabloului, acolo unde se află Rybakina, pare echilibrată, aici fiind încă jucătoare precum Ostapenko (vs. Putintseva), Krejcikova (vs. Collins) și Svitolina (cea care a reușit s-o scoată pe finalista ultimelor două ediții, Ons Jabeur), partea inferioară e cu adevărat surprinzătoare.

Aici, una dintre Lulu Sun, Emma Raducanu, Paula Badosa și Donna Vekic va putea ajunge în semifinale. E o oportunitate majoră pentru Emma să obțină un nou rezultat important într-un Slam, de altfel aceasta fiind prima ocazie când ea leagă trei victorii consecutive într-un Grand Slam de la titlul câștigat la US Open. Emma a eliminat-o pe Maria Sakkari, revenind în optimi la Wimbledon pentru prima oară de la acel traseu cu care s-a anunțat în lumea tenisului, și crește în încredere de la un meci la altul, ceea ce o face în special periculoasă. Ușurința cu care și-a câștigat cele trei meciuri de până acum (exceptând primul set din turneu) aduce și ea aminte de traseul din 2021.

Ceva mai bine din punct de vedere fizic, Paula Badosa se întoarce și ea în săptămâna a doua a unui Slam, iar Donna Vekic nu poate fi ignorată pe iarbă.

Coco Gauff, favorita a 2-a, are un draw mult mai convenabil după retrageea din turneu a Arynei Sabalenka; americanca a pierdut doar 10 game-uri în primele trei meciuri, dar va avea un prim test mai serios în optimi, unde o va întâlni pe Emma Navarro. De urmărit și Madison Keys, deloc străină de un parcurs lung într-un Slam; Keys va juca cu recenta finalistă de la Paris, Jasmine Paolini.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi