Iată de ce tenisul trebuie să devină mainstream în România

Proba 1

Simona Halep – Top 10 WTA

 

Proba 2

Monica Niculescu – Top 10 WTA Road To Singapore

Proba 3

Florin Mergea – Top 10 ATP Road to London

 

Unul, doi, trei. Avem trei jucători români (!) într-un Top 10 mondial în această săptămână. Este vorba de jucători seniori, prezenți între primii zece din lume într-un clasament oficial ATP și WTA. Nu anchete, nu promisiuni, nu te miri ce top. Sunt ierarhiile oficiale, actualizate azi. E o situație rarisimă. De când urmăresc tenisul nu-mi amintesc să se mai fi întâmplat vreodată așa ceva. În fapt, prezențele românești în primii zece de-a lungul istoriei sunt de numărat pe degete. De aici și sentimentul complet neobișnuit pe care l-am avut realizând ineditul situației.

Ce-i drept, Road to London & Road to Singapore sunt clasamente intermediare. Ele măsoară doar performanța pe 2014, nu pe ultimele 52 de săptămâni, iar 2014 e încă abia la început. Pe de altă parte, salturile făcute de Monica și Florin la dublu nu-s câtuși de puțin întâmplătoare. Monica, polivalentă și adaptabilă, a câștigat două titluri anul acesta. Florin, care vine de undeva de departe, a câștigat și el un titlu și joacă mai liber și mai detașat ca oricând.

Simona, care și-a început azi a treia săptămână între primele zece jucătoare din WTA și are toate șansele să rămână acolo și după Doha, este vasul-amiral, dar nu-s semne că Monica și Florin ar fi doar un foc de paie. E clar că sunt planuri de mai mult. Oliver Marach, partenerul lui Mergea, vorbea după titlul de la Vina del Mar despre cât de frumos ar fi ca “Florin să ajungă la Londra. Dacă suntem constanți și jucăm la același nivel, avem o șansă”.

Dincolo, în WTA, Turneul Campioanelor își extinde din acest an formatul de dublu, trecând de la patru echipe la un tablou de opt. Adică mai multe șanse de calificare pentru Monica.

Iar cei trei nu-s singurii: Horia Tecău dă semne de reviriment și nu e departe de Top 10 în Road to London, acum pe 13. Sorana Cîrstea se învârte, la rându-i, în preajma Top 20. În total, cinci jucători în elită, și alți câțiva aproape de ea.

Judy Murray, printre altele căpitanul nejucător al Marii Britanii, spunea zilele trecute că România e un fel de model pentru echipa sa: “Formează o echipă superputernică, e ceea ce ne dorim să construim și noi. Nu doar că au patru jucătoare excelente, dar mai au alte trei care își așteaptă rândul și care sunt foarte promițătoare. Aceasta este o poziție în care ne-am dori și noi să ne găsim”.

Nu știu exact care sunt cele trei jucătoare la care s-a referit Judy, deși nu e greu de ghicit dacă arunci o privire pe numerosul lot de românce care așteaptă dincolo de locul 100 în clasamentul mondial. Dar mama lui Andy este o cunoscătoare excelentă a tenisului feminin și se păcălește rar. Declarația ei, care setează România ca model pentru echipa Marii Britanii, e măgulitoare (dar n-ar fi prima oară când străinii îi apreciază pe ai noștri mai mult decât o fac cei de acasă) și surprinde flatant momentul notabil al tenisului românesc.

Și Simona începe să fie apreciată de tot mai mulți străini (apropo de teoria mioritică, potrivit căreia e ignorată de presa de afară doar pentru că nu este într-atât de ușor marketabilă precum rivalele din generația ei). Site-ul oficial al WTA publică azi o altă perspectivă despre româncă, una ceva mai detaliată, mai cuprinzătoare. Mark Hodgkinson și-a dat interesul să vadă dincolo de rezultate și a petrecut ceva timp alături de Simona. Scriitorul englez observă și scoate în față insistența cu care vorbește Simona despre “plăcerea de a juca”, atitudine care i-a și asigurat saltul nemaipomenit de anul trecut: “E important să te simți bine pe teren”.

Articolul înțelege și “perioada de transformare” din viața jucătoarei, despre care am mai scris și noi în multe rânduri. În fapt, au fost două metamorfoze. Atât transformarea care a ajutat-o să câștige anul trecut, trecerea de la frica de rezultat la descătușarea arătată în partea a doua a anului (“Eram îngrozită. Jucam prea defensiv, puneam prea multă presiune pe mine. Dacă simți prea multă presiune pe teren, trebuie să înveți să te bucuri de joc, și nu de rezultate. Când ești mai relaxat poți să joci cel mai bun tenis al tău”). Cât și transformarea de acum, când Simona devine mult mai cunoscută publicului larg, este o țintă pentru fani, pentru presă, și mai ales pentru celelalte jucătoare.

Așa că, da, cu atâtea evenimente notabile în ultimul an, tenisul românesc începe să își ceară dreptul la popularitate. Nu că mediatizarea nu ar fi crescut, în ultima perioadă. Se scrie mai mult, se transmite mai mult, se comentează mai mult. Nu întotdeauna și mai bine, dar asta contează mai puțin. Nu toate-s perfecte, face parte din regula jocului. Important e că avem ce ne-am dorit cu toții, mai multă expunere. Prima condiție ca lucrurile să se schimbe în bine e captarea atenției. Întâi a publicului, apoi a celor în stare să pună lucrurile în mișcare. Fie inspirați de rezultatele în sine ale jucătorilor, fie împinși din spate de forța publicului.

Urmează o primăvară și o vară cu multe potențiale surse de bucurii. Și, apropo de public, n-ar fi nimic mai frumos decât un meci de baraj în Fed Cup jucat acasă, cu un public cald, care să le susțină pe fete așa cum merită. Iar după Fed Cup, imediat vine turneul ATP de la București. Apoi cel feminin. Da, timpuri interesante.

***

Citește pe Treizecizero.ro, în zilele următoare, continuarea serialului dedicat juniorilor români.

Episodul 2 – Cum arată tenisul juvenil în România, de la copiii care n-au împlinit încă zece ani și până la juniorii mari?