Ia-ți “Simona, Al Doilea Slam. Povestea de la Wimbledon”. Comandă în Shopul 30-0 în săptămâna turneelor din Canada și câștigă unul dintre premii!
Treizecizero | 6 august 2019Avem premii interesante, atât garantate, cât și prin tragere la sorți, pentru aceia dintre voi care vor plasa o comandă în Shop pe perioada turneului din Canada (adică între 5-11 august).
Tenisul mare se întoarce odată cu turneele din Canada, așa că după o perioadă în care ne-am tras cu toții un pic sufletul, ne întoarcem la marile competiții. Iar odată cu asta, vă aducem și o campanie nouă.
Și asta pentru că nu avem doar tenis nou, ci și produse noi în Shop. Am anunțat mult-așteptata revistă dedicată titlului câștigat de Simona Halep la Wimbledon, un produs unic în lume. Am anunțat, de asemenea, și un prim tricou inspirat de acea performanță, azi l-am anunțat și pe al doilea, iar în curând vor mai veni și alte surprize în Shop.
Avem premii interesante, atât garantate, cât și prin tragere la sorți, pentru aceia dintre voi care vor plasa o comandă în Shop pe perioada turneului din Canada (adică între 5-11 august).
Dar înainte de a intra în detalii despre această campanie, avem de anunțat câștigătorii de la precedentul concurs, cel care a fost dedicat tuturor celor care și-au făcut abonament la 30-0+ în ultimele 4 zile ale turneului de la Wimbledon. Am avut mai multe categorii de premii, așa că iată câștigătorii!
Câștigător prosop oficial Wimbledon: Andreea Florea
Câștigător The Wimbledon Compendium: Daniel Tudor
Câștigători 3 Pack Socks 30-0: Adelina Ursu, Roxana Popescu (Necula), Daniela Diaconescu.
Primii 15 abonați din momentul anunțării campaniei au câștigat automat, fără tragere la sorți, o carte de tenis oferită de prietenii noștri de la Editura Publica, a căror colecție bogată de tenis o puteți comanda de aici. Cei 15 care au fost rapizi și au făcut abonamentul la 30-0+ au fost, în ordine: Răzvan Zlăvog, Eliza Nițoi, Delia Balaj, Monica Ichimescu, Adelina Ursu, Daniel Lal, Roxana A. Popescu, Laurențiu Timofte, Rares Sisu, Monica Luca, Cristina Man, Victor Corbu, Sorin Toma, Alex Pintilie, Augustin Burcea.
În fine, alte 5 cărți de tenis tot de la Publica au fost oferite, prin tragere la sorți, unor abonați 30-0+ deja existenți înainte de acel concurs – drept mulțumire suplimentară pentru susținerea lor. Iar numele câștigătorilor sunt: Adrian Șerban, Doina Anca Crețu, Cristian Ioan Constantin, Ionuț Fiscu, Ania Ceaușescu.
Toate premiile vor fi trimise prin curier rapid sau prin Poșta Română (în cazul câștigătorilor din străinătate), iar câștigătorii vor fi contactați pe mail cât de curând.
Un nou prosop oficial de Slam pus în joc, plus alte premii faine!
Bun. Revenim la noua campanie, care pune la bătaie alte câteva premii foarte simpatice, atât garantate, cât și prin tragere la sorți.
Iată-le!
Premiul cel mare: 1 x prosop oficial Roland Garros 2019
1 x abonament pe un an la pachetul 250 în 30-0+
3 x set de 3 socks 30-0
10 x cadouri surpriză (cărți de tenis, manșete de tenis Wimbledon, magneți RG, vouchere de 30 de lei în Shop-ul 30-0).
Primele 30 de comenzi primesc garantat cadou un carnețel 30-0.
Alte 10 carnețele vor fi oferite, cadou, prin tragere la sorți, celor care au făcut deja comandă la Simona, Al Doilea Slam, înainte de această campanie.
Regulile sunt simple:
-Ca să intri în tragere la sorți, plasează o comandă în valoare de minim 50 de lei (indiferent de produs) în Shop-ul 30-0 de acum și până la finalul săptămânii, pe perioada turneelor de la Montreal și Toronto. Comenzile deja plasate pe 5 august până la ora acestui anunț vor fi și ele incluse în tragere la sorți.
-Câștigătorul abonamentului pe un an la 30-0+ va avea fie opțiunea să-și prelungească propriul abonament (în cazul în care e deja abonat 30-0+) fie să-l dăruiască altei persoane.
E, așadar, momentul perfect să îți iei fie Simona, Al Doilea Slam. Povestea de la Wimbledon, fie unul dintre tricourile sau totebags-urile 30-0, unul dintre foarte frumoșii noștri Socks 30-0 sau una dintre precedentele publicații pe care le-am tipărit.
Spor!
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română