Horia Tecău nu se panichează după eliminarea de la Paris: „Uneori, câteva victorii schimbă tot anul”

“Hai, hai, hai să vorbim repede, ca să vedem ce face Horia!”. Irina, zâmbitoare după victoria de la dublu contra favoritelor 8, era cu ochii în telefon, verificând evoluția scorului la meciul jucat de Horia Tecău și Jean Julien Rojer.

Irina și Saisai Zheng tocmai se calificaseră în runda a treia; a doua oară când Irina ajunge în această fază la Paris. Iar Irina spune că victoria de la dublu e binevenită ca să facă uitată eliminarea de la simplu. “Chiar convenisem cu antrenorul meu ca, în caz că lucrurile nu s-ar fi legat la dublu, să merg să joc Marseille, turneul de 100k de săptămâna viitoare. M-am simțit mai bine, nu am mai avut dureri la cot și aveam nevoie de niște meciuri, dar mă bucur că le pot avea la Roland Garros, la dublu“, spune Irina. A ajutat-o, în meciul câștigat cu Srebotnik și Spears (1-6, 6-4, 6-3), că le mai întâlnise pe cele două la Madrid, când a jucat în echipă cu Simona, și știa la ce să se aștepte. Iar cu Zheng face pereche bună, chiar dacă sunt la prima competiție împreună. S-au antrenat o dată împreună înainte de turneu și par să se completeze bine. Acum vor juca pentru sferturi cu Duan/Peng.

„Am vorbit cu Raluca aseară, am felicitat-o, mă bucur pentru ea. Cât mai multe românce mai departe, cu atât mai bine”, a conchis Irina.

În timpul acestei discuții, Horia și Juls reușeau să câștige setul doi și să forțeze decisivul contra echipei Dodig/Granollers. Cu șase victorii la rând în ultimele zile (titlul de la Geneva și meciurile de aici), cei doi erau în căutarea unei victorii la o pereche de top, care să le consolideze momentumul. N-au găsit-o, spre dezamăgirea lui Horia. (6-3, 5-7, 6-3)

“Era interesant să facem break acum, în ultimul game, și să prelungim meciul. Ăsta era un meci plăcut de jucat; Dodig și Granollers sunt doi jucători care fac totul bine, trebuie să joci cu ei, să-i bați; era un challenge bun. Am fost aproape și e păcat”, spune el, indicând spre tabloul de dublu, unde mai multe echipe “de moment” pot ajunge în fazele superioare. “Dar asta e. Ca să ajungi acolo unde ne dorim noi, trebuie să-i bați pe toți, nu contează în ce tur îi întâlnești.”

Roland Garros se termină pentru Horia și Juls în turul trei, ceea ce, pentru Horia, este un parcurs prea scurt pentru ce se putea obține aici. Se concentrează acum pe Wimbledon, marele lor obiectiv din fiecare an, pe care îl vor pregăti cu două turnee. Unul este, foarte probabil, Halle; celălalt urmează să fie ales între Hertogenbosch și Stuttgart. Le e greu să decidă, pentru că le plac toate turneele pe iarbă și toate le oferă condiții bune de pregătire și liniște.

Cu Ivan Dodig pe un fotoliu alăturat, pentru propriile-i interviuri, Horia a continuat apoi să vorbească despre întregul sezon, care ar putea fi considerat sub așteptările sale. “Sezonul a început mai greu pentru mine, cel puțin. Australia a fost o parte din an unde nu-mi găseam ritmul ca joc. Am hotărât să rămân în România pentru perioada de pregătire – am avut câteva acțiuni off-court, dar mi-am și dorit să fiu acasă după atâția ani de plecat în perioada pregătirilor. După pregătire în sală, când am ajuns acolo am simțit că sunt un pic în urmă cu jocul afară, cu pregătirea. Și mi-a luat câteva săptămâni bune doar ca să-mi intru în ritm. Și atunci Australia a trecut repede și fără să am un feeling bun.” Au urmat apoi perioade de joc bun, concretizat la Dubai, dar nu și în rest, deși Horia spune că au fost turnee unde jocul mergea bine, dar nu s-a văzut asta și în rezultate.

“Sunt momente și momente; e important să luăm punctele mari. Mingile de break, suntem acolo. Dacă am pierde 62 64 poate ar trebui să schimbăm ceva. Ne simțim bine, jocul merge bine, dar în momentele alea importante trebuie să fim decisivi. Să le câștigăm. Câteodată punctele astea vin de la sine și nici nu mai vorbești despre ele. Câteodată le pierzi, dar nu vrem acum să ne adâncim în gânduri și să cădem în analize de ce le pierdem”, explică Horia.

Relația în echipa lor rămâne una excelentă, iar motivația rămâne ridicată. “Ne înțelegem bine, poate prea bine câteodată, suntem prea buni unul cu altul”, zâmbește Horia, care vede Turneul Campionilor de la Londra, din 2015, drept nivelul de joc maxim al lor. “Și la Wimbledon am jucat bine atunci, dar doar câteva meciuri. Am salvat minge de meci în turul 2, puteam fi out”. Alt moment de tenis foarte înalt îl consideră a fi fost turneul olimpic, cu o formă luată și dusă mai departe la Cincy și la US Open, înainte de a suferi o fractură de stress, după ce a cerut foarte mult de la corpul său într-o perioadă scurtă.

Horia rămâne încrezător că lucrurile se pot schimba rapid în bine, amintind că la dublu diferențele se fac din foarte puțin. “Așa se întâmplă câteodată, trebuie să muncești mai mult pentru victorii, uneori, punctele alea importante vin mai greu, cu decizii bune, cu încredere, cu inspirație, cu un pic de șansă, că și asta e importantă. Câteva victorii pot schimba tot anul. Câteodată au venit mai ușor pentru noi, câteodată mai muncit, acum trebuie să muncim mai mult pentru ele, dar e ok, pentru asta jucăm, pentru asta muncim, ne face plăcere și așteptăm următorul turneu.”