Horia Tecău, campion a treia oară la Hertogenbosch! Titlurile curg pe bandă rulantă pentru români
Adrian Țoca | 22 iunie 2013Fantastica perioadă a tenisului românesc continuă. Sportivii noștri au ajuns la cinci titluri ATP și WTA într-un interval de șapte zile. Și mai e o finală de jucat.
Parcă trăim un vis frumos, care se prelungește și din care n-ar vrea nimeni să se mai trezească. Doar că nu e vis, ci e o realitate fantastică, o realitate pe care o vedeam la alte țări și despre care ne închipuiam cum este. Cum este să trăiești o săptămână în care tenismanii țării tale câștigă turneu după turneu. Iar grație jucătorilor și jucătoarelor noștri, o trăim acum. Am ajuns să contabilizăm cinci trofee într-o săptămână. Am ajuns să sărbătorim trei campioni la același turneu. După Simona Halep, la simplu, și Irina Begu, la dublu feminin, a venit rândul lui Horia Tecău să facă hat-trick-ul la s'Hertogenbosch, turneu pe care românii nu-l vor uita prea curând.
Horia este, ce-i drept, un client mai vechi al locului. Este deja la al treilea trofeu aici, după cele din 2010 și 2012, obținute alături de Robert Lindstedt. Competiția olandeză este warm-up-ul preferat al lui Horia înainte de Wimbledon, așa că anul acesta a revenit alături de Max Mirnyi și a reușit să-și apere titlul. Cei doi au fost la prima participare împreună după înfrângerea atât de greu de suportat de la Roland Garros, unde au lăsat să le scape printre degete o victorie aproape certă la un moment dat, contra Llodra/Mahut, cuplu care ulterior a ajuns până în finale. Revenit pe iarbă, Horia și Max au obținut un trofeu de care aveau mare nevoie pentru moral, exact la timp înainte de Wimbledon, Slam-ul la care Tecău se simte cel mai bine și la care a fost în trei rânduri consecutive în calitate de finalist.
Al doilea trofeu al anului pentru Tecău și Mirnyi, după cel de la București, s-a conturat într-o partidă controlată de cei doi. Un break a fost suficient pentru a tranșa primul set, iar în al doilea s-a mers cap la cap până în tie-break, chit că, la 4-5, Horia și Max au avut de salvat trei mingi de set. În tiebreak, un singur mini-break a fost suficient pentru a tranșa meciul, așa cum se întâmplă deseori pe iarbă. Victorie, 6-3, 7-6, și al 15-lea trofeu al carierei pentru Horia.
Și acum Wimbledon, unde Horia și Max sunt favoriți 7. Și poate că de data asta, vom avea parte de un alt gen de ceremonie de premiere.
Bilanțul titlurilor lui Horia
cu Robert Lindstedt – Casablanca (2010, zgură), Hertogenbosch (2010, iarbă), Bastad (2010, zgură), New Haven (2010, hard), Casablanca (2011, zgură), Bastad (2011, zgură), București (2012, zgură), Hertogenbosch (2012, iarbă), Bastad (2012, zgură), Cincinnati (2012, hard).
cu Max Mirnyi – București (2013, zgură), Hertogenbosch (2013, iarbă)
cu Marcus Daniell – Auckland (2010, hard).
cu Dick Norman – Zagreb (2011, indoor hard)
cu Victor Hănescu – Acapulco (2011, zgură)
Finale pierdute: 13
cu Robert Lindstedt – Wimbledon (2010, iarbă), Brisbane (2011, hard), Hertogenbosch (2011, iarbă), Wimbledon (2011, iarbă), Washington (2011, hard), Beijing (2011, hard), Rotterdam (2012, hard indoor), Madrid (2012, zgură albastră), Wimbledon (2012, iarbă).
cu Max Mirnyi – Sydney (2012, hard), Delray Beach (2012, hard)
cu Andrei Pavel – Kitzbuhel (2009, zgură)
cu Victor Hănescu – Stuttgart (2009, zgură)
Monica Niculescu n-a reușit să întregească seria
Singura româncă ajunsă într-o finală în acest weekend și care n-a reușit să îl câștige a fost, din păcate, Monica Niculescu. Ea a pierdut finala de dublu de la Eastbourne, jucată alături de Klara Zakopalova, 3-6, 3-6 cu favoritele 1, Petrova/Srebotnik. Monica n-are deloc un record prea fericit în finalele de dublu: este a opta pe care o pierde, câștigând în schimb doar două. La simplu, recordul ei este de 1-2.
Acest rezultat duce totalul României din acest weekend la trei titluri (Simona, Horia și Irina – toți la Hertogenbosch) și o finală (Monica).
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română