Grupa McEnroe se separă și ea, dar lipsa de spectacol de pe teren e suplinită prin cel de pe marginea lui
Camelia Butuligă | 15 noiembrie 2016După două zile și patru meciuri de simplu, cel mai disputat set a rămas primul, acel 7-6(10) câștigat de Thiem contra lui Djokovic duminică. De atunci, niciun set nu a trecut de 6-4, în majoritatea învinșii reușind să câștige doar câte două sau trei gameuri. Nici meciurile de dublu nu au furnizat mai mult suspans: toți învingătorii au trecut în minim de seturi.
Ca și în Grupa Lendl, și în Grupa McEnroe s-au detașat clar doi jucători dominanți. Dacă era oarecum de așteptat ca Djokovic și Raonic să iasă deasupra colegilor lor debutanți, aseară au plecat cu victoria Murray și puțin surprinzător, Nishikori. Este surprinzător pentru că Grupa McEnroe a fost declarată mult mai echilibrată decât Lendl și cu toate astea, scorurile de aseară au fost mai categorice decât cele de duminică. Ne așteptam cu toții cred la niște meciuri mai disputate, mai pe muchie de cuțit.
Wawrinka a fost primul care a părut pierdut pe teren. Echipamentul negru (parcă mai potrivit decât cele roz bombon) a fost singurul lucru amenințător la Stan aseară. Bandajul kineto de pe genunchi a ridicat multe semne de întrebare: este Stan accidentat, se va retrage cumva? Wawrinka a părut lent pe teren, dar nu doar atunci când trebuia să-și folosească genunchiul, ci per total. Jocul său a fost pur și simplu insuficient pe toate palierele: serviciu, retur, numărul de neforțate. Stan nu a reușit să facă rost de nicio minge de break; asta spune multe despre serviciul lui Nishikori (absolut impenetrabil) dar și despre returul lui Wawrinka (absolut neinspirat). Invers, serviciul lui Stan nu i-a pus mari probleme lui Kei, care a returnat deseori fatal, à la Djokovic: adânc și în picioarele adversarului. În schimburi, tot japonezul a fost mai lucid și eficient, alegând să vină la fileu pentru a scurta punctele și a nu-i da lui Wawrinka ocazia de a-și găsi loviturile-pedeapsă.
În al doilea meci, Murray a intrat pe teren vigilent (ultima lor întâlnire, finala de la Cincinnati, fusese câștigată de Cilic), dar tenisul etanș al scoțianului a fost prea mult pentru croat, care a ținut pasul doar la începutul seturilor, până când neforțatele au început să apară. Cilic nu are încă nicio victorie la Londra, el pierzând toate cele trei meciuri jucate în 2014; e de înțeles de ce era cam sumbru la sfârșitul meciului.
Dincolo de tenisul jucat până acum, atmosfera a fost fantastică, lucru observat și apreciat de toți jucătorii, dar mai ales de Murray, favoritul nr 1 al clasamentului și al tribunelor. ”Am avut parte de o primire extraordinară. Evident, este minunat să joci într-o astfel de atmosferă, ajută mult. Altfel ești motivat să te pregătești pentru meciuri când știi că vei fi susținut așa.” Murray este favorit, joacă acasă și traversează o perioadă foarte bună, însă nu este singurul care s-a declarat impresionat de atmosferă. Cei doi debutanți, Thiem și Monfils au remarcat cât de emoționați au fost când au intrat pentru prima dată pe teren ca participanți la Turneul Campionilor.
Turneul Campionilor și la organizare
Este remarcabil cât de bine au reușit organizatorii englezi să transmită și spectatorilor și jucătorilor ideea de turneu de elită, exclusivist, special, mai presus de turneele obișnute unde toată lumea are acces. Această idee de grup închis, unde fiecare participant este important și unic este transmisă prin facilitățile acordate jucătorilor: vestiar individual, cadouri personalizate, prosoapele inscripționate cu numele fiecărui jucător. Thiem a declarat că a primit o geantă cu crose de golf inscripționată cu numele lui și că deși nu joacă golf, se va apuca. Aceasta este puterea numelui tău pe diverse obiecte: te face să te simți important, special și te obligă. Dacă organizatorii cred că poți juca golf și-ți dau geantă de crose cu numele tău, atunci te gândești serios să te apuci de golf.
Puterea mizanscenei nu trebuie niciodată subestimată, iar englezii sunt maeștri când vine vorba de pompă și grandoare. Nimeni nu se pricepe la asta mai bine decât fostele imperii monarhice; au în spate secole de experiență în care au emoționat, raliat și impresionat mulțimi prin folosirea excelentă a simbolurilor. Ca anecdotă personală, m-am nimerit să sosesc acum câțiva ani la Paris și Londra chiar a doua zi după niște sărbători naționale importante. Ce diferență de atmosferă între Champs Elysees și The Mall, bulevardele pe care avuseseră loc procesiunile în ziua dinainte. Pe Mall-ul gol și impecabil fluturau maiestuos niște steaguri gigantice legate de stâlpi prin niște odgoane aurite cu ciucuri de un metru, iar pe Champs Elysees era o brambureală ca după ultima zi la un festival de muzică. Francezii or avea ei fler artistic, dar când e vorba de soliditate impunătoare, englezii sunt cei cărora trebuie să le dai jobul.
Iar la acest Turneu al Campionilor, fac de la an la an o treabă din ce în ce mai bună. Acum câțiva ani, când candidatura orașului gazdă a fost repusă în discuție, m-am gândit că trebuie să fii nebun să iei WTF din Londra și m-am bucurat când ATP a fost de aceeași părere. Pe lângă faptul că au Arena O2 și unul dintre cele mai înstărite și mai avizate într-ale tenisului publicuri din lume, cei care se ocupă de organizare dau un masterclass despre cum să transformi un eveniment sportiv într-un SHOW.
Pentru că asta e provocarea, nu, și ăsta e viitorul, sportul ca entertainment. Pentru că sportul este mai întâi sport: doi oameni sau două echipe pe un teren se luptă să câștige meciul. Asta se poate întâmpla pe orice maidan, teren comunal sau carpetă roasă din P-ța Gorjului. Ce ridică meciul la rang de eveniment, de divertisment, este contextul, orchestrația și coregrafia a tot ce se întâmplă în jurul terenului. Iar tot ce se întâmplă în jurul terenului are un singur scop: să emoționeze, să ralieze și să impresioneze mulțimea.
Să luăm de exemplu tabelele electronice care înconjoară atât terenul, cât și jumătatea tribunei: sunt folosite excelent pentru a marca atât momentele importante din meci (break point, as, set, match point) dar și dinaintea meciului. Din arenă, sunetul care însoțește grafica îți lasă un gol în stomac la început. În momentul în care jucătorii încep să meargă prin tunel spre teren, sala este scufundată în întuneric și singurele luminate sunt aceste cordoane care pulsează în ritmul unei bătăi de inimă care se aude și care îi face pe spectatori să aplaude împreună cu ea. Este simbolic – inima care se aude poate fi a jucătorilor, simbol al emoției care îi îneacă în timp ce se îndreaptă spre teren. Este simplu și este puternic pentru că este simplu, profund și în același timp participativ. După cum arată aceste imagini de anul trecut.
Să luăm apoi cadrele care îi arată pe jucători în timpul pauzelor dintre game-uri. Pe brațul băncii sunt așezate strategic prosoapele personalizate cu numele jucătorului vizibil, astfel încât ai chipul lui și dedesubt, pe prosop, numele lui. Este cinematografic, este iconic, este dat naibii. Toate aceste detalii, totul gândit la maxim pentru a face fiecare moment memorabil. Și alte turnee au MC cu voce tunătoare care anunță și îndeamnă publicul să aplaude jucătorii, dar la Londra sunt prezentați și esți îndemnat să aplauzi și copiii care îi însoțesc pe jucători. Și alte turnee au jocuri e lumini și mașini cu aburi la intrarea jucătorilor pe teren, dar Londra le luminează calea, la propriu, scriindu-le numele mare pe bucata de podea care duce spre teren. Și în timp ce merg pe ea, îi filmează de sus. Cinematografic, emblematic, simbolic.
Deci chiar dacă showul pe teren au fost mai timid în aceste două zile, cel din jurul terenului a fost de-a dreptul excelent. Pe englezește, tremendous and brilliant. Pe românește, dat naibii. Tot ce sper este că până la sfârșitul acestui turneu, jucătorii se vor ridica la nivelul lui.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
