Grozava Andreea Mitu o învinge pe Pliskova, se califică în turul al treilea la Roland Garros!

În viața fiecăruia dintre noi sunt zile în care se alege praful de tot. Ne certăm cu cei apropiați și cu cei cu care lucrăm. Găsim ceva negativ în orice. Partenerii ne dau telefoane urgente și nervoase. Deadline-uri nu-s respectate, promisiuni nu sunt ținute, nevoi ardente nu sunt atinse. Totul devine stresant, toată lumea vrea ceva de la noi, iar de aici și până la a ceda, până la a nu mai vedea nimic bun, până la a nu mai vedea ieșirea, nu mai e decât un pas. Cumva, așa s-a întâmplat la scară mai largă și cu jucătorii noștri în aceste ultime două zile de la Roland Garros. Ieri, toate corabiile ni se scufundaseră, după eliminările Simonei Halep și Alexandrei Dulgheru. E așa simplu să ne pierdem prea repede speranțele și să identificăm vinovați cu orice preț. Azi zâmbim iar. Ni se pare că tenisul ne surâde iar. În ciuda norilor negri de la Paris. Întâi Irina, apoi Andreea Mitu au reușit victorii excelente și merg amândouă în turul al treilea. Deși, cel puțin în cazul uneia dintre ele, nimeni nu i-ar fi acordat prea mult credit. Avantajul de a avea mai multe opțiuni la îndemână, de a nu pune toate ouăle într-un coș, e mare lucru, nu?

Pe șarmantul teren 2, Andreea a obținut ceea ce este, la mare luptă cu victoria din Fed Cup, victoria carierei. A trimis-o afară din turneu pe Karolina Pliskova, una dintre jucătoarele începutului de an și s-a calificat, la abia a doua prezență pe tabloul unui Grand Slam, în turul al treilea. Asta este mare lucru, mare de tot, pentru cineva care și-a câștigat pâinea în circuitul ITF cea mai mare parte a carierei. Deși, pentru cine a urmărit-o azi, nu e clar cum a putut sta atât de mult timp ascunsă.

Cum a fost posibil? Întâi, românca a depășit cu bine furtuna din primul set, când n-a putut stăvili furtuna de agresivitate a Pliskovei. Cehoaica a servit bine, a țintit reverul Andreei și a surclasat-o cu putere și cu viteză. Un pic prea statică, românca n-a putut să pună probleme la retur și s-a acomodat mai greu cu tenisul unei jucătoare despre care spune că e mult mai incomodă decât pare atunci când o privești de la televizor.

Și-a atins nivelul, a câștigat un meci și gata, pleacă acasă – și-au zis probabil un sfert dintre cei care urmăreau, asortându-și nemulțumirea cu un pufnit. Dar, treptat, Andreea a început să intre în meci și să relaxeze brațul. Când e ON, Andreea e o plăcere de urmărit. Dezvoltă incredibil de ușor o forță remarcabilă, fără măcar să pară că se străduiește: este, probabil, cel mai strident element din jocul ei. Calmul ei este altceva decât ce este întipărit pe fața Pliskovei (deși racheta ruptă în setul trei spulberă și mitul pokerface-ului perfect al Karolinei). Dacă Pliskova lasă senzația că nu o poate mișca nimeni și nimic, Andreea lasă să se vadă emoțiile, pozitive sau negative, dar nu se lasă niciodată pradă lor. Ba mi-a făcut impresia că știe să le folosească în favoarea ei. Se resetează imediat pentru următorul punct și își reia trasoarele, la fel de puternice, executate cu la fel de puțin efort indiferent că e vorba de forehand sau backhand.

Construită ca să atace, Andreea a arătat azi că se poate apăra, la nevoie. Eforturile ei defensive în câteva puncte cheie au sfârșit prin a o frustra pe Pliskova, care și-a pierdut treptat luciditatea, sfârșind cu racheta distrusă după ce și-a pierdut rapid break-ul proaspăt recuperat în setul al treilea, când Mitu a făcut 3-2. Era încă devreme în set, mai era timp ca Pliskova să recupereze, dar cehoaica înțelesese că lucrurile sunt serioase, că a ratat o șansă mare de a recăpăta controlul și că îi va fi foarte dificil de la acel punct înainte. 

Andreea a câștigat așadar acest meci nu doar cu ușurința cu care generează lovituri direct câștigătoare, comparabilă cu strivitul unor muște, ci și cu atitudinea pozitivă pe care a etalat-o. Calmă până la Dumnezeu și înapoi. Indiferent de șansele ratate în setul al doilea – și au fost numeroase –  a continuat să meargă înainte. La 5-4 pentru ea, după ce recuperase break-ul Pliskovei în setul doi, Andreea a avut trei mingi de set, dar Karolina a servit imperturbabilă trei ași la rând! Câte jucătoare experimentate nu ar fi profitat de acel moment ca să-l declare un turning point defavorabil lor? Andreea a depășit momentul și a continuat să atace, sesizând oportunitatea. Tiebreak-ul a fost aproape perfect, gestionat cu mare siguranță, și încheiat la prima din cele cinci mingi de set pe care a jucat-o cu serviciul ei. Iar momentumul a fost dus în începutul setului al treilea, cu un alt break. 

La 1-0 în setul al treilea, Andreea a căzut urât, încercând să ajungă o minge care a mușcat fileul. A părut speriată pentru moment, dar a evitat pierderea serviciului, deși în astfel de situații am văzut multe jucătoare experimentate pierzându-și un pic focusul. Eliberată de griji, românca a avut o scurtă perioadă de transă, în care a lovit winners senzaționali, spre încântarea francezilor din tribune.

Singurele momente când Andreea a suferit au fost cele de final. La 5-2, ea a fost evident încordată. A scuturat de mai multe ori brațul, ca și cum ar fi vrut să alunge emoțiile. „E greu să închizi un astfel de meci. E greu de închis orice meci”, a reflectat ea ulterior, între două zâmbete. La a patra minge de meci a pus capăt meciului, după un mic moment încordat, în care am așteptat cu toții cu sufletul la gură verificarea urmei. „Eu am văzut-o afară, nu știu cum de-a fost bună. Dar înseamnă că a fost bună dacă a dat-o”. În aplauzele românilor din tribune, sub ochii lui Ion Țiriac, victoria a fost confirmată. 

Față de acum mulți ani, când am văzut-o în challengerul de la București pierzând în meciul cu Laura Pous-Tio, Andreea a adăugat mult la capitolul sânge rece. Calitățile ei ieșeau ușor în evidență încă de pe atunci, și adesea oamenii s-au întrebat de ce Mitu nu e mai sus în clasament. Dar drumul acestor fete nu e mereu ușor, nu toate răzbat la fel, fiecare trebuie să înfrunte niște obstacole și să se dumirească în ce fel pot să câștige cu armele pe care le au la dispoziție.

Andreea are arme cu care ar putea ajunge foarte departe, pe măsură ce reușește să-și rotunjească jocul; pentru unele voci, ea era o anonimă acum câteva luni. Între timp, continuă să stabilească premieră după premieră, într-atât de multe anul acesta, încât deja devine repetitiv să le înșirăm. Numai de-am tot avea astfel de griji. Abilitatea ei de a genera atâta forță atât de ușor este la un nivel la care ne putem face speranțe mari în continuare în ce o privește. E absolut remarcabil progresul făcut de aceste fete, care au ajuns atât de departe pornind de la niște turnee jucate în anonimat și ajung, după un timp, să se bată de la egal la egal cu jucătoare cunoscute în turnee mari. Te face să te gândești dacă le acordăm creditul meritat și, mai ales, creditul potrivit. Privitorilor de la distanță li se poate părea ceva firesc, dar nu e! Evoluția nu e întotdeauna așa de fluentă: joci bine la juniori, ai potențial, crești, câștigi turnee, ajungi în Top 100, faci bani, devii faimos. Nu.

Cât despre creditul acordat, oamenii înțeleg prin credit să laude sălbatic la victorii și să judece aspru la înfrângeri, dar cred că e mai potrivită o susținere mai echilibrată, în care să ne raportăm adecvat la resursele fiecărei fete și să le respectăm munca și eforturile de a ajunge printre premiantele unei lumi întregi. Privind-o pe Andreea de la doi pași cum a soluționat problema Pliskova, realizezi încă o dată că astfel de rezultate nu cresc în copaci.  

Andreea e bine. Merită un rând de tweet-uri cu #AndreeaMitu. Plus că va trebui să-și schimbe iar biletele. Mai trebuie să învețe să salute și publicul la final, dar e bine. Lacrimile tatălui ei, care mi-au dat un imbold incontrolabil să-l sun imediat pe al meu, stau mărturie.