La prima sa participare la un Turneu al Campionilor, Grigor Dimitrov și-a asigurat calificarea în semifinale după victoria categorică (6-0, 6-2) obținută în fața lui David Goffin. Bulgarul ajunge acum la 7 semifinale în acest an și încheie anul în stil, exact cum l-a și început de altfel, cu titlul de la Brisbane și semifinala de la Australian Open.
Contra unui Goffin vizibil afectat de accidentarea la genunchi (pe care a resimțit-o și în meciul maraton cu Nadal), Dimitrov a dominat categoric meciul de la început și până la final, nu a arătat nicio urmă de slăbiciune și a căutat să profite pe cât posibil de deplasarea deficitară a belgianului. La fel ca și în meciul cu Thiem, Dimitrov a pornit tare, agresiv și foarte precis. L-a ținut sub presiune pe Goffin cu acele lovituri luate foarte repede, nu a ezitat să atace și a dominat majoritatea schimburilor. Loviturile lui au avut tot ce trebuie azi: lungime, profunzime, multă precizie și o selecție a loviturilor excelentă.
Iar aici cred că e unul din marile lui progrese în acest an (pe lângă deplasare). Pentru un jucător cu foarte multe soluții, precum el, uneori acestă înghesuială de opțiuni poate dăuna, după cum povestea cândva Svetlana Kuznetsova. Ea mărturisea că uneori are atât de multe soluții încât nu știe ce să joace și ce să aleagă pentru a fi eficientă. Asta am văzut mult timp și la Dimitrov; un jucător extrem de talentat, cu multe soluții, dar ineficient pentru că nu găsea ușor un echilibru între hot shot-uri, veniri la fileu, jocul avântat și consistența de pe baseline. Acum însă, pe lângă deplasarea mult îmbunătățită (jocul de picioare e grozav), Grigor îmi dă senzația că a înțeles ce trebuie să joace, că a început să se cunoască și știe ce anume trebuie să facă pentru a fi eficient. Și în meciul de azi cu Goffin, și cu Thiem, dar și în multe alte meciuri în acest an l-am văzut foarte cumpătat, stăpân pe situație, capabil să transforme defensiva în ofensivă, să pună presiune, să atace, dar să obțină și greșeala prin defensiva excelentă.
Ce-i drept, azi nu a avut nevoie de prea multe lucruri. A fost solid, a speculat slăbiciunile adversarului (l-a chemat des la fileu cu scurte și a încercat să lungească raliul pe cât posibil) și a servit excelent (în primul set a pierdut 2 puncte cu serviciul). Lucruri suficiente în contextul zilei. Goffin a fost foarte reținut tot meciul, cumva de înțeles pentru a nu înrăutăți accidentarea. La serviciu nu a forțat mai deloc (dacă viteza medie a lui Dimitrov la prima servă era 125 mph pentru Goffin a fost 104 mph), la multe dintre mingile ceva mai îndepărtate nu a mai alergat, și au fost multe situații când a lovit doar din braț. E mare lucru însă că a decis să ducă acest meci până la capăt, chiar dacă a încasat o înfrângere dură.
First #NittoATPFinals. First semi-final secured.@GrigorDimitrov cruises to the latter stages in London, beating David Goffin 6-0 6-2. pic.twitter.com/j51kvI5sIe
— Tennis TV (@TennisTV) November 15, 2017
Iar fair play-ul a continuat și după meci, când i-a dat credit lui Dimitrov, nu a adus în discuție nicio clipă accidentarea și a pus înfrângerea pe seama jocului foarte bun al bulgarului. Grigor mărturisea și el că pentru astfel de zile a muncit atât de mult și e minunat când vede că toată muncă depusă îi e răsplătită.
Chiar și cu această înfrângere, Goffin încă păstrează șanse de a se califica în semifinale. Și asta sublinia și el în conferința de presă: “E doar o altă înfrângere. Acum cel mai important lucru e să mă pregătesc pentru următorul meci. Știu deja ce trebuie să joc împotriva lui Thiem, am deja o tactică împotriva lui pentru că am jucat de multe ori cu el și îl cunosc foarte bine”. Meciul celor doi va decide al doilea calificat din această grupă.
În ce-l privește pe austriac, el a reușit să-l învingă pe Pablo Carreno-Busta, rezerva care a intrat în turneu în locul lui Rafael Nadal. A fost 6-3, 3-6, 6-4 în 2 ore și 7 minute pentru Thiem; el a ratat 9 din cele 13 șanse de break avute, dar a livrat la timp, pe linia de sosire a decisivului, asta după ce fusese întors de la 3-1 la 3-4.
He did it the hard way…@ThiemDomi defeats #NittoATPFinals debutant Pablo Carreno Busta in a three-set thriller, 6-3 3-6 6-4. pic.twitter.com/Cvw7Pu6uz7
— Tennis TV (@TennisTV) November 15, 2017
Azi, Federer îl întâlnește pe Marin Cilic, în reeditarea finalei de la Wimbledon; meciul e de la ora 16:00, în vreme ce meciul decisiv pentru semifinale dintre Zverev și Jack Sock se joacă seara, de la ora 22:00. În deschiderea sesiunii de seară, de la 20:00, Horia Tecău și Jean Julien Rojer își închid sezonul cu meciul împotriva perechii Harrison/Venus.