Grăbește-te, Andy! | Victoria lui Murray, pe fast-forward în cursa cu ceasul

Dacă ați crezut că le-am trăit pe toate în această primă săptămână nebună de Wimbledon, ei bine, nu. Finalul ei a fost apoteotic, oferindu-ne, la capătul unei alte zile complexe și plină de neprevăzut, primul meci de tenis-contratimp pe care mi-a fost dat să-l văd. Murray și Baghdatis au fost protagoniștii, într-o altă seară fantastică și plină de dramă pe Central, a treia la rând după episoadele Nadal – Rosol și Federer – Benneteau.

Să o luăm cu începutul. Chiar dacă Wimbledon are acum acoperiș pe Central, asta nu-l scutește, se pare, de meciuri întrerupte sau în pericol de a nu se termina în aceeași zi în care au început. Conform unei decizii luate de organizatori, meciurile de pe Central nu pot depăși sub nicio formă ora 23:00, ora locală, indiferent de rezultat sau de faza în care sunt. Cu alte cuvinte, a venit ora 11, se termină punctul aflat în joc și toată lumea merge acasă. Cum glumea cineva pe Twitter, ar fi frumos ca și luminile să se stingă în același moment, pentru a spori efectul dramatic. De ce această hotărâre? Pentru că așa s-a agreat de către organizatori cu reprezentanții comunității, zona în care se află arena fiind una rezidențială. Așadar, agitația din zonă nu poate perturba, mai mult de 11, liniștea localnicilor.

Până acum această regulă n-a perturbat cu nimic programul turneului. Dar s-a ajuns la ziua a 6-a, iar programul de pe Central l-a avut, în încheiere, pe eroul local, Andy Murray, față în față cu Marcos Baghdatis. Doar că, din cauza întârzierii meciurilor anterioare, meciul n-a putut începe până la 7:12, ora locală, 9:12 ora Bucureștiului. Cum, după o oră și 51 de minute, cei doi abia își împărțiseră primele două seturi, iar lumina naturală n-ar mai fi permis continuarea meciului, s-a luat din nou fatidica decizie a închiderii acoperișului. Era ora 9:03, ceea ce înseamnă că, în momentul revenirii pe teren, peste 36 de minute, Murray și Baghdatis mai aveau la dispoziție doar 81 de minute ca să termine meciul.

Dacă nu l-ar fi terminat? Ei bine, meciul urma să fie întrerupt. Dar, cum Wimbledon e un turneu faimos pentru felul în care ține la tradiții, el n-ar fi putut fi reluat a doua zi, duminică adică, din simplul motiv că duminica nu se joacă la Wimbledon, fiind zi de pauză, singurul Slam care procedează astfel. Ca atare, oricât de ridicol ar suna asta, Murray și Baghdatis s-ar fi văzut în situația de a reintra pe teren ca să-și termine meciul abia luni, în aceeași zi în care este programată ceea ce englezii numesc Manic Monday, adică o zi fabuloasă, în care sunt programate toate optimile de finală, atât cele masculine, cât și cele feminine. Scurt pe doi, învingătorul ar fi intrat pe teren în aceeași zi. Englez să fii, și oricât de aplecat către tradiții ai fi, e imposibil să nu accepți ideea că Murray, cel pe care toată Marea Britanie îl vrea campion la Wimbledon, ar fi avut astfel un dezavantaj serios.

În tot acest context, așadar, e lesne de înțeles în ce nebunie și sub ce stres au intrat cei doi jucători pe teren. Murray-Baghdatis s-a reluat, așadar, de la 7-5, 3-6. S-a jucat într-un ritm alert, aproape nebunesc, iar atmosfera a fost orice, numai aproape de tradiționala liniște britanică de la Wimbledon. Închiderea acoperișului pare că are de fiecare dată un efect aparte atât asupra spectatorilor, transformându-i într-un public mult mai dinamic și mai gălăgios, asemănător cu cel de la US Open, cât și asupra jucătorilor, outsiderii părând să se motiveze suplimentar, vezi cazurile lui Rosol și Benneteau.

Așa a fost și situația lui Baghdatis, fostul finalist de la Australian Open, cândva pe locul 8, acum pe 42, a revenit, pe alocuri, la nivelul pe care i-l știam cândva. Marcos a salvat două mingi de break la 1-2, apoi a profitat imediat de un game slab al scoțianului, făcând el însuși break pentru 3-2. La 4-3, Murray a forțat iarăși două mingi de break, apropo, un capitol la care Andy a stat prost toată seara, concretizând-o, în cele din urmă, pe a doua.

Cum se întâmplă de regulă atunci când te grăbești, setul s-a prelungit cât o zi de post. La 5-5, alt moment de criză. Ca și cum n-ar fi fost suficiente ciudățenii pentru o seară, Murray a fost penalizat cu un punct pentru că, pentru a treia oară în decursul meciului, a pierdut, în timpul punctului, o minge purtată pe teren. Punctul de penalizare a făcut scorul să devină 30-30, iar o greșeală a lui Murray i-a oferit cipriotului șansa unui break care l-ar fi pus în situația de a servi pentru 2-1 la seturi. Andy a salvat, și-a făcut serviciul, apoi a forțat din toate încheieturile, câștigând setul în game-ul următor, printr-un passing de rever pe lângă un Marcos venit neinspirat la fileu. Murray a sărbătorit succesul cu un urlet prelungit și nenumărate ‘Come on!’-uri, realizând importanța uriașă a setului.

Dar asta nu-l scutea de întreaga problemă pe scoțian. Mai rămăseseră de jucat aproximativ 24 de minute, iar Baghdatis, oricât de dărâmat mental era în clipa respectivă, după pierderea unui set pe care l-a avut în mână, n-avea de făcut decât să stea în meci cât mai mult cu putință și să aștepte salvarea de la decizia de amânare. În timp ce pe Twitter ziariștii acreditați la Wimbledon se distrau temeinic pe seama absurdului situației, Murray alerga înflăcărat după punctele de care avea nevoie ca să scape de grija revenirii pe teren abia luni. 

La 2-1, scoțianul, altminteri persoana potrivită pentru o astfel de ocazie în care ai nevoie să-ți faci adversarul să greșească, a beneficiat de patru mingi de break, însă Baghdatis s-a agățat cu disperare, salvându-și pielea în câteva rânduri. Fatalmente, o dublă greșeală i-a pus capac, iar Murray s-a desprins la 3-1 și, purtat pe val de tribune, a făcut 4-1 aproape instant. Cu câteva minute rămase, Murray nici măcar n-a mai stat pe scaun la schimbarea terenurilor, alergând practic pentru a relua meciul. Baghdatis a așteptat până la limita legală, apoi s-a îndreptat, zâmbind amuzat de comicul momentului, către serviciu, la 10:57. Un game câștigat l-ar fi salvat, dar cipriotul a clacat, pierzând game-ul în exact trei minute. 

Într-o hărmălaie care numai a Wimbledon nu aducea, dar, altminteri, foarte frumoasă pentru spectacolul general, Murray s-a îndreptat către arbitrul de scaun pentru a vedea ce se întâmplă. Era ora 11:00 fix, și, în teorie, meciul ar fi trebuit întrerupt și reluat abia luni. Dar până și la Wimbledon se mai închide câte un ochi. Așa că, sub aprobarea arbitrului turneului, Andrew Jarrett, Murray a primit ok-ul să servească. A câștigat game-ul la 0 și, odată cu asta, și meciul: 7-5, 3-6, 7-5, 6-1. Vorba reclamei: another golden Wimbledon moment.

Baghdatis merită aprecieri pentru că n-a frânat meciul

Dincolo de întreaga nebunie și agitație, câteva lucruri merită subliniate: de exemplu, merită apreciat Baghdatis, care n-a făcut nici măcar o dată vreun gest care să-i câștige timp, sau care să frâneze evoluția foarte rapidă a meciului. Sunt foarte mulți jucători care ar fi apelat la tot soiul de trucuri, precum legatul de șireturi, șters cu prosopul în repetate rânduri, alesul mingilor cu grijă, serviciul peste limita celor 25 de secunde, discuții prelungite cu arbitrul, sau, de ce nu, crema cremelor, un timeout medical, ceea ce ar fi fost o adevărată lovitură de artă dată lui Murray. Spre cinstea lui, Baghdatis s-a comportat ca un domn, așa cum îl știm de altfel, acceptând înfrângerea cu bărbăție și cu demnitate, ba, mai mult, cu zâmbetul pe buze. Și merită felicitat pentru asta.

De asemenea, trebuie să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat la ora 11:00 dacă Murray era cel condus. Ar mai fi permis englezii o astfel excepție? Sau, dacă n-ar fi fost 5-1 la ora 11:00, ci, să zicem, 1-2 în setul 4, deci premise pentru un set lung, ar fi încălcat ei tradiția și i-ar fi readus pe cei doi pe teren duminică?

Lăsând la o parte aceste dileme, ceea ce s-ar fi putut face pentru a evita această întreagă șaradă ar fi fost închiderea acoperișului din prima, imediat după meciul precedent, în așa fel încât să se evite pauza de mai bine de jumătate de ceas între setul 2 și setul 3.

Aceasta a fost, așadar, povestea finalului unei alte zile nebune, într-o săptămână nebună. Asta după ce, mai devreme în timpul zilei, avusesem parte de tot soiul de momente spectaculoase. Cum ar fi al doilea cel mai lung meci din istoria Wimbledon (Cilic – Querrey, 5 ore și 31 de minute, 17-15 în decisiv), de primul set de aur din istoria tenisului feminin,  Shvedova câștigând 24 de puncte la rând în primul set cu Errani, de calificarea în optimi a lui Baker, omul care, anul trecut, se ruga să primească wildcard-uri în calificările unor turnee Futures obscure din Statele Unite, sau de eliminarea lui Andy Roddick, despre care au și început speculațiile că ar fi fost ultima sa apariție la Wimbledon. Dar, despre toate astea, cu altă ocazie.

Până una alta, bucurați-vă de pauza de duminică. De luni, nebunia se reia, și, după toate semnele, ne așteaptă și mai multe momente dramatice, pline de neprevăzut și de suspans.