Gonzo iese din circuit şi ia cu el şi cel mai năpraznic forehand existent vreodată (video)

De fiecare dată când un jucător mare se retrage, fanii tenisului oftează amarnic, în amintirea momentelor de geniu oferite de cel care decide că nu mai are nimic de oferit tenisului. Este şi o ocazie de a revedea secvenţele care l-au făcut celebru pe cel în cauză. Fernando Gonzalez nu a fost neapărat un jucător mare, dar a fost, cu siguranţă, un jucător foarte, foarte bun şi, în mod cert, unul pe care nu-l uiţi prea uşor.

Un personaj colorat şi cât se poate de viu, Gonzo va rămâne faimos prin forţa incredibilă a forehandului lui, comparabil ca efect cu un trăsnet. N-a fost însă doar posesorul unei lovituri puternice. Chilianul este finalist la Australian Open 2007, semifinalist la Roland Garros 2009 şi câştigător a trei medalii olimpice, câte una de fiecare culoare (gold la dublu şi bronz la simplu la Atena 2004 şi argint la Beijing 2008), medalii care i-au mai şters din sentimentul de neîmplinire pe care trebuie că l-a avut în turneele de Mare Şlem. 

Rămâne, totuşi, unul  dintre puţinii jucători care au reuşit sferturi de finală la toate cele 4 Grand Slam-uri, cu două prezenţe la Turneul Campionilor şi cu amintirea unei finale în Australia pierdută la cel mai bun jucător al momentului respectiv, Roger Federer, după un traseu în care i-a eliminat pe Hewitt sau Nadal.  ”El Bombardero de la Reina”, cum era poreclit Fernando, mai are în cont 11 titluri ATP şi un loc 5 drept cea mai înaltă clasare din carieră.

Gonzo a decis, aşadar, că nu mai are pasiunea pentru joc pe care şi-ar fi dorit-o, şi e cumva de înţeles, după problemele medicale serioase pe care le-a avut la şoldul şi genunchiul drept. Ultimele sale apariţii: turneele de zgură din Sao Paulo şi Buenos Aires şi, punctul final, Mastersul de la Miami.

Cinci “momente Kodak”, marca Fernando Gonzalez

Dincolo de tristeţea retragerii unui jucător care provoacă nişte stări, rămânem cu suficiente amintiri. Bunăoară nenumăratele rachete rupte, Gonzalez fiind un fin concurent al lui Safin la acest capitol. Sau scenele cu arbitrii, faimoasă fiind secvenţa în care, furios pe bună dreptate pe un arbitru de linie care i-a luat un punct, chilianul şterge cu fundul urma, într-un meci cu Soderling, de la Roland Garros. Mai e o fază pe care n-o ştiam: deranjat de Stepanek care întârzia reluarea jocului, în speranţa că-l va irita pe chilian (cehul fiind expert la astfel de trucuri), Gonzalez trimite un smash ucigător direct în fundul lui Stepanek.

Mai jos, o sesiune de secvenţe video care merită cu prisosinţă câteva minute din timpul vostru. Fie o să râdeţi, fie o să rămâneţi uimiţi de forţa incredibilă a loviturilor lui Fernando Gonzalez, a cărui altă poreclă a fost “Mano de Piedra” (Mână de Piatră).

Ca un etern fan al forehandurilor direct câştigătoare – dacă se poate şi atât de puternice cât să trimită un mesaj, cu atât mai bine – o să-i duc dorul lui Gonzo. 

1. O rupere de rachetă foarte creativă într-un meci cu Federer. Publicul aclamă, Gonzo intră în joc

2. Stepanek întârzie jocul, Gonzo se enervează, trage în direcţia cehului. Stepanek încasează demn, semn că se ştia vinovat

3. Episodul “şterge urma cu fundul”. Deposedat pe nedrept de un punct, Gonzalez protestează într-un mod, iarăşi, original

4. Cu Nadal, la Australian Open 2007. Meci de foarte bună calitate. Bonus: Nadal cu părul lung şi pantaloni trei sferturi. Poate vă era dor

 

5. Finala Australian Open 2007, cu Federer. Câteva secvenţe absolut senzaţionale, un tenis brutal de bun. Şi o explicaţie a domniei autoritare a lui Federer din acei ani. Must-see.