Gilles Simon: „Trofeul de aici e mai preţios decât semifinala de la Monte Carlo”

Hat-trick-ul realizat la Bucureşti într-un intreval de cinci ani îl aduce pe „Gilou” în postura omului cu care se identifică istoria recentă a turneului românesc. Mai aproape de revenirea în Top 10 ATP, cu graniţa celor 6 milioane de dolari câştigaţi din tenis de-acum depăşită, francezul rezident în Elveţia rămâne definitiv posesorul cupei de cristal Ţiriac-Năstase.

Gilles, până în 2008, nimeni nu cucerise două titluri la Bucureşti şi ai stabilit o premieră atunci. Acum, ce semnificaţie are „tripla”?

Mă simt extraordinar. Am avut un meci foarte dificil astăzi. Fabbio m-a alergat mult. Mereu sunt fericit când câştig un titlu ca acesta pentru că, de multe ori, oamenii cred că este uşor, fiind cap de serie numărul 1. Dar, pe teren, este strâns. Totul se decide la două-trei puncte. Sunt mândru că voi lua trofeul cu mine, acasă.

Acum că a intrat în proprietatea ta pe viaţă, unde îl vei aşeza mai exact?

Încă nu ştiu. În primul rând, voi încerca să nu-l sparg. Nu va fi simplu să-l transport. Voi găsi o soluţie, pentru a nu fi probleme pe durata zborului. Şi sigur îi voi găsi un loc drăguţ la mine acasă.

Care este secretul reverului tău în cross, având în vedere că ai reuşit multe mingi câştigătoare, passing-uri cu astfel de execuţii?

Da, e specialitatea casei. Una dintre cele mai bune lovituri ale mele. Nu ştiu, sunt lucruri pe care le antrenezi în mod special. Nu simt că m-aş pregăti în mod deosebit pentru asta. Pur şi simplu îmi iese mai bine. Nu ştiu de ce. Din această cauză este complicat tenisul, pentru că faci multe eforturi să-ţi îmbunătăţeşti jocul şi, uneori, unele execuţii par atât de uşor de realizat, iar altele atât de dificile. Am găsit un mod de a lovi astfel şi iată că funcţionează.

Ce valorează mai mult din punctul tău de vedere: semifinala de Masters Series de la Monte Carlo sau titlul de aici, de la Bucureşti?

Nu. Nu semifinala. Ci faptul că am câştigat. Că am cucerit trofeul aici e mai de preţ. Pentru că de fiecare dată când pierzi o semifinală, chiar o finală, fie ea de Masters Series, întotdeauna îţi rămâne în minte gândul înfrângerii pe care ai suferit-o. Pentru mine, să fiu campion cântăreşte mai mult şi din perspectiva faptului că este un eveniment pe care îl trăiesc de două, maxim trei ori pe sezon. În alte turnee, chit că faci uneori cel mai bun tenisul al tău, până la urmă tot vine cineva şi te învinge. E uluitor pentru un tenisman să ajungă campion în ATP, deci, categoric, titlul de la Bucureşti e mai important.

De ce crezi că ar avea nevoie turneul de aici pentru a evolua către o categorie superioară, un ATP 500?

Nu ştiu care sunt regulile exact pentru aşa ceva. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti. Există un număr limitat de astfel de turnee. Aşa că mi-e prea greu să răspund la această întrebare.

De fiecare dată sunt foarte încrezător când păşesc aici, pe terenul central. Publicul mă apreciază, simt asta. Nu sunt multe locuri în care traversez astfel de emoţii pozitive. Ştiu că, de fiecare dată când revin, voi atinge pe teren sau mă voi apropia foarte mult  de capacitatea maximă. Şi voi fi greu de învins.

Din toate trei trofeele, cel mai uşor mi-a fost să-l cuceresc pe cel din 2008. Am jucat extraordinar, extrem de încrezător. Pentru primul a fost mai mult de tras, în finala cu Victor Hănescu. Eram la doar a doua finală a carierei, eram încordat. Iar publicul, fireşte, nu mă susţinea pe mine.

Gilles Simon

– Gilles Simon a ajuns la al treilea titlu la Bucureşti și la al 10-lea în carieră

– 10 din cele 12 mingi de break pe care le-a avut Fognini în finală au fost salvate de Simon

– 15-1 este raportul victorii-înfrângeri al lui Gilles Simon pe zgura de la Arenele BNR