Ghici ghicitoarea mea: Baczinszky rezolvă puzzle-ul, Monica Niculescu rămâne cu cea mai bună performanţă a carierei la Wimbledon

Probabil când a decis că va lovi doar tăiat pe dreapta, Monica Niculescu a cântărit cu grijă punctele pro şi contra şi fără îndoială că primele au fost mai importante. Setul 1 din meciul de azi a arătat care sunt acestea. În primul rând este vorba de noutate: adversarele pur si simplu nu sunt obişnuite să lovească asemenea mingi atât de des într-un meci. Apoi, pe iarbă, este vorba de faptul că loviturile tăiate sunt şi mai greu de jucat – mingea rămâne mai jos decât pe restul suprafeţelor. Luaţi aceste două elemente şi cumulaţi-le cu diversitatea traiectoriilor şi avem o reţetă infailibilă pentru derută şi greşeli din partea cealaltă a fileului.

În primul set, Timea Bacsinszky a fost vizibil deranjată de aceste elemente. Am o bănuială că multe dintre cele cele 14 erori trecute ca neforţate în statisticile de pe site-ul turneului au fost de fapt erori forţate de spinul imprevizibil de la o minge la alta. Apoi, Timea a început meciul concentrându-şi tirul loviturilor pe reverul Monicăi, care a rezistat cu brio în schimburi şi a a ripostat cu agresivitate. După 34 de minute, scorul era un sec 6-1 în favoarea româncei.

În setul doi, prima ajustare pe care am observat-o la elveţiancă a fost că şi-a mutat tirul de pe reverul Monicăi pe dreapta ei. Şi de aici au început să-şi facă simţită prezenţa neajunsurile acestei lovituri speciale. Una dintre ele este că, fiind prin natura ei o lovitură defensivă, exact asta face: transformă mai devreme sau mai târziu schimbul într-unul defensiv. Dacă este pistonată de mai multe ori consecutiv, devine vulnerabilă. De asmenea, pe măsură ce meciul înaintează, principala şi cea mai periculoasă caracteristică a ei, elementul de noutate, începe să se subţieze.  Baczinszky a început să se obişnuiască şi pe măsură ce schimburile se lungeau, îşi câştiga ritmul pe care în primul set nu şi-l putuse construi.

Tenisul are nişte zicale care datează probabil de pe vremea când doamnele îl jucau în corset şi cu pălării şi există un motiv bun pentru longevitatea lor: sunt adevărate şi vor rămâne aşa atâta timp cât regulile jocului nu se vor schimba. „You are only as good as your second serve”, „It’s not a break until you hold” și “The crucial 7th game”. Două dintre acestea au fost ilustrate cu brio şi în meciul nostru de azi, aşa cum sunt ilustrate în fiecare meci de pe faţa pământului, indiferent de nivel. În setul doi, la 3-3, crucialul game şapte a fost prima dată când Monica s-a împiedicat şi şi-a pierdut serviciul. Jocul semnificativ mai agresiv al Timeei s-a accentuat – a deschis game-ul cu două winnere şi apoi, pentru a ajunge la 15-40 şi a-şi face rost de două mingi de break a forţat o greşeală pe forehandul Monicăi. Aceasta a ripostat atacând şi ea dreapta adversarei cu succes, dar la 30-40 Bacsinskzy a cules roadele presiunii aplicate: o altă eroare forţată, de data asta pe rever.

Dar. „It’s not a break until you hold”. Restul setului avea să fie un tango al breakurilor şi rebreakurilor, cu excepţia ultimului, de la 6-5, cu care Timea a câştigat şi setul. A fost un game strâns, în care s-a mers cap la cap până la 30-30. Acolo Timea a presat,  prima dată de rever, obţinând o eroare forţată. Iar ultimul punct l-a câştigat forţând o eroare pe dreapta lui Moni. Aceeaşi lovitură care o zăpăcise pe Timea în primul set se transformase în călcâiul lui Ahile al Monicăi. Asta e natura paradoxală a acestei lovituri: este ca un cifru pe care este posibil să nu-l desfaci niciodată, dar odată desfăcut, efectul este fatal.

Primul break făcut de Timea imediat la începutul setului decisiv a fost doar efectul schimbării de momentum care se construise încet încet de-a lungul setului doi. Monica a simţit probabil ireversibilitatea sa, de unde şi agitaţia ei crescută. Al doilea break l-a cedat cu două duble şi un out lovit la nervi. În total trei breakuri a făcut Baczinsky în setul 3, din doar patru mingi de break, un procentaj de conversie excelent, care arată cine controla meciul. Monica şi-a recuperat un break cu o ultimă zvâcnire de mândrie, dar cifrul fusese deja spart.

La sfârşitul meciului, Timea Baczinsky a izbucnit în plâns. După seninătatea ei aparentă din timpul meciului, lacrimile ei au fost surprinzătoare: un reminder pentru cât de dificil a fost de fapt acest meci pentru ea, cât de înverşunată lupta şi cât de nesigură victoria. Lacrimile ei de uşurare sunt un compliment indirect adus Monicăi şi jocului ei, care i-a făcut viaţa grea azi.

Monica Niculescu joacă într-un anumit fel. Acest joc, cu care azi a pierdut, i-a câştigat însă suficiente meciuri pentru a se afla în optimi la Wimbledon şi pentru a urca pe locul 41 în clasament. Azi s-a întâmplat să piardă pentru că a dat peste o jucătoare care reuşit să descifreze puzzle-ul înainte să expire timpul. Credit deci Timeei, o jucătoare inteligentă şi răbdătoare, dar credit şi Monicăi, una dintre cele mai dificile probleme de rezolvat în tenisul feminin actual.