Interviu 30-0 | Georgia Crăciun: „Știu ce trebuie să fac mai bine. Îmi e tot mai clar drumul din fața mea”

În lounge-ul premium al jucătoarelor de la Transylvania Open, în care unele jucătoare stau la povești, altele beau un cappuccino sau citesc o carte pe o sofa, Georgia Crăciun și iubitul ei, care-i este și preparator fizic, joacă biliard: un moment de răsfăț și o amintire care să rămână acolo, în minte, despre ce înseamnă să ajungi să joci în turnee serioase din circuitul WTA.

După mai mulți ani petrecuți în lumea dură a turneelor ITF, unde astfel de condiții sunt doar o iluzie, și după ce a renunțat la ideea de a se retrage din tenis, Georgia și echipa ei încearcă să se bucure cât mai mult de fiecare victorie și de fiecare pas înainte, pe noul drum. La 25 de ani, Georgia și-a învățat lecțiile, iar succesele în turneele de anul trecut sunt cea mai bună bază pentru ambiții tot mai mari.

Georgia, ai jucat unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din calificările Transylvania Open 2025. Cum a fost debutul tău la TO, care au fost senzațiile tale pe teren?

A fost o bucurie să vin aici, să joc la cel mai mare turneu din viața mea și la cel mai frumos turneu din lume! M-am simțit bine pe teren, dar am avut emoții, nu e ușor să joci în fața lumii. Țin să le mulțumesc foarte mult suporterilor pentru că m-au încurajat pe tot parcursul meciului. E prima oară când vin aici și sunt foarte plăcut surprinsă de ce văd. Mă gândeam, „Wow, așa frumos e aici?! Îmi doresc să mai vin, îmi doresc să mai particip la astfel de turnee!”. Atmosfera e incendiară, e o senzație de nedescris să fii aproape de fani, plus cu toate fetele noastre aici. Sunt supărată că nu am putut câștiga meciul, dar e o învățătură, și sper ca la anul să revin la Cluj mult mai puternică.

Cu ce învățăminte ai rămas după meci?

Am avut minge de set și cred că mi-a lipsit mai mult curaj și mai multă încredere. Chiar îmi zicea antrenorul: „De ce nu ai dat un as acolo, la mingea de set?!”. Îți dai seama că aș fi vrut să dau as, dar emoțiile și-au spus cuvântul. E clar, trebuie să fiu mai curajoasă și mai stăpână pe mine.

Ediția TO25 e una specială și pentru că sunt aici toate jucătoarele noastre de top, în frunte cu Simona Halep, Sorana Cârstea și Irina Begu. S-a tot vorbit zilele acestea despre faptul că, inevitabil, la un moment dat, va veni și vremea retragerii lor din activitate. Ce a însemnat pentru tine să crești în perioada cea mai glorioasă a acestor jucătoare și a tenisului feminin românesc?

Generația aceasta este cea mai bună motivație pentru noi. Ele ne-au învățat că se poate visa dincolo de orice limită. Dacă ele au putut, înseamnă că putem și noi. Dacă nu să le depășim, măcar pe aproape de ele să ajungem…

Ai câștigat anul trecut câteva turnee ITF. Cât de mult înseamnă să legi mai multe victorii la rând. Cum te încarci după un astfel de turneu?

Pe mine m-au ajutat foarte mult turneele din România. Au fost unul după altul și, fiind sănătoasă, am putut să le joc. Antrenorul meu și prietenul meu au fost împreună cu mine, și atunci am avut, automat, și doza aceea mare de încredere pe care ei mi-o dau ei. Am jucat multe meciuri, am legat victoriile și mi-am dat seama că încă pot să joc bine și să ajung la un nivel înalt. Contează enorm când te simți bine pe teren, abia aștepți să vină un nou turneu. Datorită acestor turnee jucate și câștigate am avut șansa să vin acum la Cluj și să joc la Transylvania Open.

Dacă te uiți în urmă, vizualizezi un moment peste care ai reușit să treci ca să ajungi ceea ce ești acum, în plan personal și în plan sportiv?

Timp de 4 ani, eu nu mai câștigasem nimic, n-am mai avut susținere financiară, îmi era tot mai greu să merg la turnee. E dificil să vorbesc despre asta, dar am fost foarte aproape de a mă lăsa de tenis. Cu ajutorul familiei, al antrenorului și prietenului meu, care s-au ținut de mine să nu renunț, să merg înainte, am reușit, cumva, să o iau de la zero. A fost un moment în care doar familia mi-a rămas alături și chiar simt că, trecând peste acest moment, am luat-o, practic, de la zero. Acum sunt sănătoasă și am alături niște oameni minunați, printre care și sponsorul meu, domnul Florin Cîrligea, fără de care nu aș fi putut continua tenisul.

Cele câteva luni de pauză au fost un bun prilej de reflecție pentru mine, cred că mi-am învățat lecțiile, cred că știu ce trebuie să schimb și ce trebuie să fac mai bine. A fost un reset total. Dar, când m-am reapucat, după pauză, nu mai eram aceeași. Neîncrederea și întrebările acelea – „Ce fac eu acum?”, „Ce fac cu viața mea?”, „Ce o să fac, când eu doar tenis știu să fac?” – mă urmăreau la tot pasul. Una peste alta, acum sunt bine, sănătoasă și mă simt norocoasă să am echipa pe care o am alături de mine. Simt că voi fi mai puternică anul acesta, îmi e tot mai clar drumul din fața mea.

Unde te vezi în acest moment al carierei și care sunt planurile tale pe termen scurt și mediu? Cum folosești maturizarea și experiențele din ultima vreme?

Când vii din ITF și ajungi la Cluj, ai senzația că ai pășit în rai! Cât de frumos e! Evident că sunt mai matură, am învățat din greșeli. Obiective îmi pun doar pe termen scurt, pentru că așa funcționează la mine. Vorbeam zilele astea cu antrenorul să ne punem un obiectiv pentru următoarele 3 luni, să am un clasament cu 2 în față. Apoi, o să vină și obiectivele mai ambițioase, Grand Slam-uri etc. Până atunci, trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut acum.

Dacă ar fi să alegi o singură calitate predominantă a ta, sau o trăsătură de caracter care te-a ajutat să ajungi până aici, acum crezi că ar fi aceea?

Cred foarte mult că sunt o luptătoare. Chiar când am zis că nu mai pot, că nu mai rezist, tot am mai găsit un dram de speranță de care să mă agăț.

Dincolo de rezultate și de clasament, cum te-a ajutat călătoria aceasta în tenis? Este tenisul o bună școală pentru viață?

În mod cert, în tenis te maturizezi mai repede, faci sacrificii foarte multe, nu ești tocmai un om obișnuit. Tenisul te învață foarte devreme că viața e făcută, deopotrivă, din lucruri bune și lucruri rele, și că trebuie să treci peste și să o iei mereu de la capăt. Apoi, rămâi cu atâtea lucruri frumoase! Întâlnești oameni buni, oameni răi, vezi lumea. Deși e foarte obositor, îmi place mult să călătoresc, asta face parte din viața mea, văd mereu partea bună a lucrurilor.

Ca tenismenă, ești evaluată în fiecare săptămână. E greu să accepți că pierzi în fiecare săptămână?

Cum suntem noi, oamenii. Când câștigăm un turneu, bucuria durează foarte puțin. În schimb, dacă pierdem, e ceva monstruos, ducem după noi starea aceea mai multe zile. Ar fi minunat să putem să facem cumva să prelungim mai mult momentele de bucurie și să le scurtăm pe cele de disperare. Aici mai am de lucru foarte mult: la încrederea că și după un meci pierdut poate urma o zi minunată.

Spuneai că antrenorul și prietenul tău au avut un rol esențial în decizia ta de a te reîntoarce la tenis. Cum au reușit să te convingă?

Mereu au crezut în mine. Atunci când eu nu mai credeam, ei m-au încurajat. Au văzut în mine calitatea și determinarea necesare pentru a reuși. Au dus o luptă foarte grea cu mine, pentru că eu nu sunt neapărat o fire optimistă. Din fericire, ei sunt extra optimiști, am găsit un balans bun, iar asta a însemnat foarte mult pentru mine. N-am cuvinte să le mulțumesc pentru că sunt lângă mine.

Cum e atmosfera din IFT comparativ cu ce ai văzut aici, la Cluj?

În ITF e foarte greu. E ca un fel de mocirlă, trebuie să te zbați să ieși de acolo ca să dai frumusețea de aici. E greu aduni puncte, trebuie să călătorești foarte mult, să mergi la turnee de 15 sau 35.000 de euro, sunt puncte foarte puține acolo, iar de cheltuit tu cheltui bani. Am fost acum în Thailanda și în India, la un 75k și un 50k: rezultatele nu s-au legat, în schimb am cheltuit foarte mulți bani. Acum o să merg la un 15.000 și un 35.000 în Turcia și trebuie să câștig. E foarte greu.

Asta a fost durerea cea mai mare după înfrângerea de la Cluj. Dacă câștigam, luam automat 10 puncte, iar 10 puncte înseamnă un turneu câștigat la 15.000. Din fericire, mai nou merg la turnee cu prietenul meu, Adelin Voinescu, care e și antrenorul meu pe partea de pregătire fizică. S-a lăsat de fotbal pentru mine, mai rar așa băiat! A jucat și în Liga 1, la Voluntari, în ultima vreme era în liga a III-a. El stătea la Pitești, eu la București, ne vedeam doar în weekend, așa că a decis să mă ajute, crede în mine mai mult ca oricine. De când mergem împreună, de 9 luni, au venit și rezultatele din vara aceasta. A contribuit foarte mult la succesele mele din ultima vreme.