Garbine Muguruza, redescoperită, și Anett Kontaveit, de neoprit, închid sezonul WTA cu o finală promițătoare

Finala WTA Finals le aduce față în față pe Garbine Muguruza, cea mai experimentată și titrată jucătoare prezentă în competiție, și Anett Kontaveit, cea mai bună jucătoare a ultimelor trei luni din circuitul WTA. Într-un circuit în care oricine poate învinge pe oricine, nu e neapărat o finală previzibilă. Dar e o finală care respectă și reflectă o parte din povestea acestui sezon, aducând față în față două jucătoare relevante: Anett Kontaveit, jucătoarea care s-a descoperit și care a învins tot ce a întâlnit în cale începând din septembrie încoace, și Garbine Muguruza, cea care și-a redescoperit atât tenisul, cât și reperele în acest an, întorcându-se în primele trei ale lumii. 

Pentru Kontaveit, finala echivalează cu cel mai bun rezultat al carierei – iar un titlu ar însemna cea mai notabilă performanță a ei. În cazul lui Garbine, finala (sau titlul) va adăuga și mai multă greutate unei cariere remarcabile, după cele două titluri de Grand Slam câștigate la Roland Garros 2016 și Wimbledon 2017, respectiv locul 1 mondial. 

Cum s-a ajuns aici  

Muguruza și Kontaveit s-au calificat în finală după două victorii obținute în moduri diferite. Garbine a învins-o relativ clar, 6-3, 6-3, pe Paula Badosa, într-un meci în care Garbine a fost prea puternică. A lovit prea bine și curat pentru ca Badosa să reziste. Meciul a durat puțin peste o oră și a curs doar în direcția lui Garbine, care a salvat toate mingile de break și a pierdut doar cinci puncte cu primul serviciu. 

În contextul nivelului foarte bun pe care Muguruza l-a accesat – tenis ofensiv, lovituri sigure, s-a aruncat cu toată forța în toate loviturile și a pus o mare presiunepe adversară încă de la prima lovitură – Badosa a fost ezitantă, a greșit mult și a părut că face mari eforturi pentru a gestiona toată agresivitatea bine controlată a lui Garbine. Și nu doar asta, ci și miza și încărcătura ocaziei. 

Muguruza a arătat ca o jucătoare matură, care știe ce și cum să facă pentru a obține lucruri mari. Iar la toate astea se adaugă și condițiile de joc, pe care le iubește, începând de la altitudine, modul în care sare mingea și până la public, care a fost alături de ea de la primul meci. 

Garbi se simte extraordinar de bine în Mexic, drept dovadă că fiecare venire a ei în această țară s-a terminat și cu un rezultat bun. În 2018 a câștigat titlul la Monterrey, în 2019 și-a apărat trofeul, iar acum e din nou în finală, la Guadalajara. “Pentru mine e, probabil, o oportunitate o dată în viață să joc un turneu Masters în Mexic. Simt totul ca un cocktail, iar asta e super motivant”, a spus ea la final. 

Și un alt aspect, care demonstrează cum și în ce fel s-au schimbat perspectivele pentru Garbine. Ea a făcut o comparație între cum a tratat semifinala WTA Finals din 2015, când era la începutul ascensiunii ei, punea multă presiune și își dorea cu disperare să câștige orice meci – și semifinala de acum, care a găsit-o într-un alt punct al carierei: “Am mai multă perspectivă, am mai multă experiență și maturitate. Acum știu când să economisesc energia de care am nevoie, am înțeles că trebuie să fiu inteligentă cu asta și să nu fiu prea emoționată. Atunci când momentele grele vin, acele meciuri stresante apar, trebuie să nu te mai temi de ele. Trebuie să spui ‘Ok, știi ce, știu cum să mă descurc cu asta. Hai să vedem ce va fi și cum va merge’. E foarte important să ai tipul ăsta de mindset, atunci când înfrunți momentele dure.”

Prin calificarea în finală, Muguruza devine prima jucătoare din Spania care va juca pentru acest titlu din 1993 (Arantxa Sanchez-Vicario). În plus, va urca pe locul 3 și are șansa să încheie în stil mare un sezon grozav. Muguruza a început acest sezon fiind clasată pe 15 și a avut un start de an foarte bun, cu finală la Yarra Valley (WTA 500), o evoluție excelentă la AO, unde a fost oprită greu doar de campioana Naomi Osaka, apoi altă finală la Doha (WTA 500), urmată de titlul la Dubai (WTA 1000). Ulterior, ea a câștigat și titlul la Chicago (WTA 500). 

Probabil, sezonul ei ar fi arătat și mai strălucitor de atât, dacă nu ar fi intervenit accidentările la gleznă, chiar înainte de a începe sezonul de zgură. Accidentarea, apărută la Charleston, a făcut-o să rateze (nu prin retragere, ci prin lipsa de pregătire și timpul de care a avut nevoie pentru a se reface) tot sezonul de zgură și iarbă. 

Garbine se pregătește acum să o reîntâlnească pe Anett Kontaveit, cea care a trecut în trei seturi, 6-1, 3-6, 6-3 de Maria Sakkari. A fost o partidă dură, în care s-a muncit mult pentru fiecare punct, dar senzația generală, chiar și în momentul în care s-a ajuns în decisiv, a fost că Anett Kontaveit e mult mai pregătită pentru tipul acesta de meciuri, are mai multă încredere, nu se teme să încerce lovituri pretențioase și atacă cu o nonșalanță pur și simplu uimitoare. 

Asta a făcut, în cele din urmă diferența. Sakkari a rezistat, a fost greu de scos de pe teren, dar în acele momente mari, Kontaveit a fost, pur și simplu, prea eficientă și mereu cu răspunsurile potrivite. 

Despre Kontaveit am scris și am vorbit foarte mult, dar deși noutatea s-a mai disipat, tot pare incredibil ceea ce ea a reușit în acest sezon, dar mai ales în ultimele luni: șapte finale WTA (!), trei finale WTA consecutive (Moscova, Cluj, Guadalajara), debutul în top 10, 29 de victorii în ultimele 31 de meciuri jucate, șapte victorii vs. Top 10.

Ce urmează

Kontaveit și Muguruza se vor întâlni în finală pentru a șasea oară în carieră. Garbine conduce cu 3-2 la întâlnirile directe, ultimul meci având loc chiar aici, în grupe, partidă câștigată de Muguruza în două seturi, într-un moment în care Kontaveit era deja calificată. Prin victoria din grupe, Muguruza i-a oprit estonei seria de 13 victorii consecutive.

Istoricul celor două e unul foarte atipic. Cu două excepții, meciurile au fost scurte, câștigate categoric: la Australian Open 2016 s-a impus Muguruza (6-0, 6-4), în 2017 și-au împărțit victoriile (Kontaveit la Stuttgart, Muguruza la Roland Garros), ca apoi, recent, la Moscova, Kontaveit să piardă doar două game-uri, în sub 50 de minute. La fel de scurt a fost și meciul lor din grupe, meci încheiat în puțin peste o oră. 

Foto: Jimmie48Photography