Cu această finală, Gabriela Ruse urcă până aproape de poarta Top 100. Va fi pe locul 105 de săptămâna viitoare. Va fi foarte interesant să vedem cum va gestiona ea momentul, dar până atunci să ne bucurăm că tenisul feminin românesc câștigă încă o certitudine.
Gabriela Ruse a pierdut finala turneului de la Palermo, 6-4, 6-2 cu Danielle Collins, favorita 1, în ceea ce a fost a doua finală WTA a carierei și a doua jucată la rând, într-un interval de trei săptămâni.
Marcată fizic după efortul depus în ultimele zile, în special în cele trei ore consumate pe teren ieri, în semifinala cu Oceane Dodin, Gabriela n-a mai putut da o replică la nivelul arătat recent. Deși a condus cu 4-2 în primul set, Gabriela și-a pierdut de acolo intensitatea, iar în setul al doilea, și-a pierdut toate resursele rămase.
A avut nevoie de un medical time-out la 2-2 în setul secund, dar, deși clar nu mai era la fel de competitivă, a ales să termine meciul pe teren. E unul dintre motivele pentru care Gabriela va fi apreciată după această finală.
Cu această finală, Gabriela Ruse urcă până aproape de poarta Top 100. Va fi pe locul 105 de săptămâna viitoare.
Următoarea ei apariție va fi la Cluj, la Winners Cup, unde a primit un wild card.
Gabi este a doua jucătoare din România care joacă două finale WTA în acest sezon, alături de Sorana Cîrstea (1-1 la Istanbul și Strasbourg).
Gabriela este, de asemenea, a doua româncă ajunsă în finala de la Palermo, după Irina Spîrlea, care a câștigat în 1994 și 1995.
*
În contextul în care s-a jucat această finală, primul set era esențial. L-a câștigat Collins, dar lucrurile au fost foarte strânse. Doar două puncte le-au despărțit pe cele două (36 vs. 34) și multă vreme Gabriela a fost cea care a condus; ea a fost prima care a făcut break-ul în finală, ea a fost prima care s-a distanțat la două game-uri, conducând cu 4-2. De la acest scor, finala s-a echilibrat o idee, iar loviturile americancei au început să prindă mai des terenul.
Dar diferența s-a făcut abia la 5-4, când Gabi a servit pentru a rămâne în set. Întâi, a salvat două mingi de set într-un mod extraordinar, prin lovituri direct câștigătoare, revenind de la 15-40, apoi două erori neforțate au făcut ca setul să meargă în dreptul lui Collins. Au fost două erori venite prin combinația favorită a Gabrielei – serviciu bine plasat, urmat de un forehand câștigător din retragere -, dar cărora, din multe puncte de vedere, nu li se pot reproșa multe. Într-un moment important, Gabi a încercat ceva ce îi iese frecvent, doar că execuția a trădat-o tocmai pentru că se afla într-un moment de mare presiune și era cu spatele la zid.
Pentru o jucătoare aflată la al 15-lea meci în decurs de două săptămâni, calificată în a doua finală consecutivă după un meci încheiat în peste trei ore de joc contra favoritei 6, Oceane Dodin, primul set era esențial pentru Gabi, în special mental. Resursele Gabrielei erau aproape inexistente la ora finalei, dar mental, cu primul set în buzunar, ar fi putut privi mai relaxată spre ceea ce urmează și ar fi avut motive și surse noi de energie. Ar fi putut să tragă de ea, să se forțeze să treacă linia de sosire.
Că aceste resurse aproape nu existau s-a văzut în game-ul patru din setul doi, când Gabrielei i s-a făcut rău (starea de oboseală, cumulate cu umiditatea și căldura de la Palermo) și a avut nevoie de intervenția medicului, care i-a luat tensiunea, apoi a avut nevoie și de o intervenție a fizioterapeutului pentru o problemă la nivelul abdomenului.
Collins e o jucătoare extrem de periculoasă – nu doar prin armele ei, ci și la nivel de experiență. E drept, Palermo a fost prima ei finală WTA din carieră (și primul titlu), dar să nu uităm că vorbim de o semifinalistă de Slam, cu multe victorii contra jucătoarelor de Top 10, deci asta arată că știe ce să facă pentru a câștiga meciuri mari – și ca atitudine (vezi cât de mult s-a încărcat din certurile cu arbitrul de scaun), și ca ieșire din impas, găsind rapid soluții și reintrând în meci.
Peste toate, e jocul ei, care atunci când îi merge, aproape oricine poate părea vulnerabil: lovește repede, e foarte agresivă atât ca poziționare în teren, cât și prin modul în care lovește și nu oferă timp, se năpușteste peste adversară la orice punct și atacă absolut tot. Când intră în acel ritm în care orice atinge se transformă în winner, e greu de oprit.
După MTO-ul din setul al doilea, a devenit evident că Gabi nu mai are alți ași în mânecă, iar seria ei se va opri aici. Era o chestiune de timp, și e de apreciat că românca a decis să termine finala pe teren și nu a ales varianta mai ușoară a retragerii. Ea a încercat să se încarce prin interacțiunea cu fanii, cu câteva lovituri mai intense, dar a punctat doar la impresia artistică. În cele din urmă, Collins și-a obținut revanșa pe care și-a dorit-o atât de mult, după înfrângerea suferită în fața Gabrielei acum două săptămâni la Hamburg.
Cu o Gabriela obosită și stoarsă de energie și cu o Collins care în multe momente a fost impecabilă, rezultatul nu e o surpriză. Astăzi, în aceste condiții și în acest context, atât s-a putut face – iar Gabi trebuie să fie mulțumită cu ceea ce a oferit în această finală.
Seria ei recentă rămâne, însă, și când o vom privi la rece, o să se simtă chiar mai valoroasă. E greu să ajungi într-o finală, dar e și mai greu să ajungi în două la rând. Gabriela a ridicat ștacheta acum, nu va mai fi o necunoscută care să ia lumea prin surprindere. Va fi foarte interesant să vedem cum va gestiona ea momentul, dar până atunci să ne bucurăm că tenisul feminin românesc câștigă încă o certitudine.
Lista titlurilor și a finalelor reușite de jucătorii români în sezonul 2021, simplu și dublu, WTA și ATP
Titluri
Raluca Olaru – dublu, St. Petersburg, WTA 500 (cu Nadiia Kichenok)
Sorana Cîrstea – simplu, Istanbul, WTA 250
Horia Tecău – dublu, Halle, ATP 500 (cu Kevin Krawietz)
Gabriela Ruse – simplu, Hamburg, WTA 250
Mihaela Buzărnescu – dublu, Budapesta, WTA 250 (cu Fanny Stollar)
Finale
Horia Tecău – dublu, Rotterdam, ATP 500 (cu Kevin Krawietz)
Monica Niculescu – dublu, Doha, WTA 500 (cu Jelena Ostapenko)
Mihaela Buzărnescu – dublu, Bogota, WTA 250 (cu A.L. Friedsam)
Horia Tecău – dublu, Barcelona, ATP 500 (cu Kevin Krawietz)
Sorana Cîrstea – simplu, Strasbourg, WTA 250
Raluca Olaru – dublu, Bad Homburg, WTA 250 (cu Nadiia Kichenok)
Horia Tecău – dublu, Hamburg, ATP 500 (cu Kevin Krawietz)
Gabriela Ruse – simplu, Palermo, WTA 250
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română