Gabriela Ruse, după calificarea în semifinalele de dublu de la AO: „Este cel mai important rezultat al meu. Un Grand Slam nu se compară cu nimic altceva”

Gabi Ruse ține de tradiții. Iar în acest traseu excelent de la Australian Open, tradiția a fost ca ea și Marta Kostyuk să se premieze pentru fiecare victorie reușită. Și cum victoriile s-au tot adunat, cele două prietene au făcut ceva ture la cumpărături zilele astea. De data asta, au găsit o formă suplimentară să se motiveze. Și-au ales cadoul încă înainte de meci, cu promisiunea că-l vor cumpăra în caz de victorie. „Uite acum doar ce l-am plătit, mergem mâine dimineață să-l luăm”, începe ea. „N-avem ce să facem, trebuie să ne motivăm!”, ridică ea din umeri. Ce să faci, într-adevăr, n-ai încotro. Nu poți să schimbi ceva ce funcționează.

E multă bucurie la Gabi, molipsitoare, ca întotdeauna. N-ai cum să nu te bucuri pentru ea; de acum are o semifinală de Grand Slam în palmares, obținută după un traseu deloc simplu, cu victorii la favoritele 4 și 9. Victorii solide, în care au depășit varii situații cheie. Precum au fost cele de azi, cu pierderea setului doi, un moment de cumpănă pentru Marta, care a căzut emoțional, trăgând-o și pe Gabi după ea; apoi, finalul, în care favoritele 4 amenințau cu revenirea.

„Era cât pe ce să pierdem meciul”, spune Gabi, povestind că Marta a devenit foarte încordată în setul al doilea. „A fost un moment în care n-am știut cum s-o calmez, pentru că, până la urmă și eu eram în același teren cu ea, încercam să mă liniștesc și pe mine, să o liniștesc și pe ea. Și până la urmă m-am enervat pentru că am simțit așa că ne trece meciul pe lângă noi, și noi nu reușim să stăm liniștite. La 2-5 în setul 2 și-a revenit, a zis scuze, am greșit aici, hai să fim echipă și să ne bucurăm de ce se întâmplă, pentru că altfel ne trece meciul și se întâmplă ce s-a întâmplat la Paris (unde au scăpat un avantaj de 4-2 și serviciul în decisivul din sferturile de finală). Până la urmă, s-a terminat cu bine”, spune Gabi.

Iar aici trebuie observat cât de important e să mai fi trecut anterior printr-o experiență comparabilă, o experiență din care să fi extras învățăturile necesare. Firește, e de apreciat și că Gabi a intuit pericolul, a observat că există riscul să piardă meciul printre degete. „Câteva puncte și totul se poate întoarce”, adaugă ea. „Și când știi că joci pentru semifinale…” Altfel se simte.

„Marta a greșit la un moment dat un serviciu, s-a precipitat și tot îmi spunea că nu mai poate să joace, ‘am emoții, am emoții’. Nu știam nici eu cum s-o calmez. Dar având experiența de la Paris, am zis, ok, nu mă mai alarmez, și dacă pierdem setul 2, asta e. Mai bine mă gândeam la o soluție decât „aoleu, ce să fac”. 

Astfel de experiențe – indiferent, la trasul liniei, de rezultatul final – sunt neprețuite.

„Asta îi spuneam lui Iulian (n.a. Vespan, antrenorul ei) după meci, că e atât de important să fii în tensiunea asta de turneu, simplu, dublu, orice ar fi, pentru că, uite, sfert de finală, set decisiv, 5-4, trebuie să servești, nu e simplu deloc. Și asta mă face să fiu mai bună de la zi la zi și să am încredere în mine, pentru că nu oricine poate să facă asta. E o experiență nouă. Și e diferit. Total diferit de WTA 250, 500. Ești la un Grand Slam unde te bați pe viață și pe moarte.”

Iar faptul că a mai fost anterior într-o situație similară a ajutat-o când a contat mai mult.

„Exact asta spun, da. La 5-4 în decisiv, mă gândeam, dacă îmi pierd serviciul, ok, jucăm. Nu m-am mai simțit atât de copleșită, să-mi simt brațul de 20 de kilograme. A fost mai lejer. Nu m-am mai gândit atât de mult la ce-o să fie, am luat cu punct cu punct și a ieșit. Toate trebuie să se lege ca să putem să câștigăm: să jucăm bine, să ai un pic noroc, sunt multe lucruri care trebuie să se unească. Dacă nu, pierzi la două trei mingi”. Marja de eroare, diferența între o eliminare în turul 1 și o semifinală e, într-adevăr, foarte mică.

Apropo de „diferit”, Gabi nu e foarte des în situația de a sta atât de mult într-un turneu. Ea fiind, explică, o jucătoare care preferă să joace mult. 

„E neobișnuit să stau atâtea zile într-un turneu, dar o să înceapă să fie și obișnuit. 

Când câștigi, totul e diferit. Pentru că eu sunt genul care se simte mult mai bine când joc. Eu sunt în stare să joc și o lună de zile în fiecare zi. Dar e fiecare important să fiu în turneu. Pentru că dacă săptămâna asta pierzi în primul tur, după aia trebuie să stai o săptămână până să joci iar, deja e foarte obositor. Pe mine mă obosește asta. Dar dacă sunt în turneu, mă activez.”

Gabi vorbește și despre dinamica ei cu Iulian Vespan. „Mai mult decât vorbitul cu Iulian, comunicăm foarte mult emoțional. Când e el agitat pe margine, îl simt că e agitat, și el pe mine. El nu vorbește foarte mult. De mai multe ori îl întreb eu”, povestește ea, amintindu-și cum, la început de colaborare, nu reușea să înțeleagă nimic, din cauza obiceiului lui Iulian de a vorbi încet și cu „un cuvânt în chineză, unul în rusă, unul în italiană”.

„Pentru mine e cel mai bun antrenor. Sunt foarte atașată de el și nu există un antrenor care să mă înțeleagă mai bine ca el. E un om bun cu suflet mare și cred că ne asemănăm. Pentru mine contează foarte mult caracterul omului și nu pot sta lângă un om pe care nu-l simt ok.”

„Am vorbit deja cu ai mei. Mi-au scris imediat pe grup, erau foarte fericiți. La mine nu există să nu se uite la meci, indiferent de cât e ceasul. Până la urmă, familia e cea mai apropiată. Ei m-au crescut, au stat cu mine și la bine și la rău. Ei îmi sunt mereu alături, nu se schimbă nimic, orice ar fi, indiferent ce se întâmplă. Suntem o familie foarte unită.” – Gabriela Ruse 

Nu simte că i s-ar potrivi o carieră exclusiv de dublu

În ciuda preconcepției că la dublu e mai ușor, Gabi spune că efortul e la fel de intens. „Viața asta de dublist e grea, 2 ore 30 nu e ușor. E foarte intens. Mental la fel, mai ales când trebuie să o încurajezi și pe parteneră.” 

Și exact partea asta în care simte că nu are control, că nu totul depinde de ea, e ceea ce o face să simtă dificultatea probei.

„Cred că mă ajută foarte mult că joc simplu. Dacă vii doar pentru dublu e foarte greu. Personal, nu mă văd vreodată jucând doar dublu. Pentru că mi se pare o presiune foarte mare, totul e 50/50, depinzi de parteneră. Dacă ea nu e ok, nu prea merge treaba. E greu când te bazezi pe cineva. Mi se pare foarte greu. Și le respect foarte mult pe fetele care joacă doar dublu. Plus că o jucătoare de simplu o să fie mereu mult mai în meci decât una exclusiv de dublu. Și de aceea fetele de la simplu joacă deseori mai bine sau câștigă în fața celor care joacă dublu.”

Urmează Krejcikova/Siniakova

Potențial cel mai greu test posibil într-un turneu de dublu urmează la orizont pentru fete.

„Toate meciurile au fost serioase, pentru că am jucat doar cu favorite. Suntem în semifinale, despre ce vorbim. Normal că e greu, nu pot să joc cu mama mea”, râde ea. „E greu, greu. Dar, ce să mai. Servim, lovim, jucăm”. 

„Nu prea contează. Sunt convinsă că și ele vor intra 100 la 100 motivate. E o semifinală. Ele au multă experiență în fața noastră, nici nu se pune problema. N-am eu degete la mână câte Grand Slamuri au ele. Dar și pentru noi e o motivație foarte mare. Pentru că jucăm bine. Așa cum am zis, dacă putem să câștigăm, de ce să n-o facem?” 

E cel mai important rezultat al carierei ei? Sau unde îl plasează, comparativ cu titlul de simplu câștigat la Hamburg?

„Sută la sută, da. Nu se compară. Este cel mai important rezultat al meu. Un Grand Slam nu se compară cu nimic. Că e simplu, dublu, dublu-mixt, e Grand Slam. Și asta mă motivează mult să fiu din ce în ce mai bine și la simplu.” 

Ne despărțim, urându-i „încă una! apoi încă una!” Gabi râde și-și aduce aminte ce o învăța bunicul ei.

„Bunicul meu mereu m-a învățat așa, încă de când am început să joc tenis. Când te duci la un turneu le iei tot: fileu, tușă, mingi, tot!”

*

Abonează-te aici gratuit la ATLT, noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat!