Gabriela Ruse, despre frica de eșec și cât de important e „să fii bun cu tine”

Andrei Năstase | 29 mai 2022

(Paris)

Pentru a doua oară în cariera ei, Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală pe tabloul de dublu al unui Slam: acum a reușit asta la Roland Garros, alături de Marta Kostyuk, după ce anul trecut, la US Open, a jucat în sferturi alături de Monica Niculescu.

Gabi și Marta au reușit o victorie nu doar importantă, dar și foarte spectaculoasă contra favoritelor 4 de pe tabloul de dublu, Caty McNally și Shuai Zhang. Și a fost un meci întors, într-o bună măsură, de energia contagioasă a Gabrielei: și-a încurajat mereu colega, s-a încurajat și pe sine, a jucat cu zâmbetul pe buze și a părut pe cât de motivată, pe atât de relaxată.

„A fost un meci foarte lung și foarte greu, pentru că am jucat cu niște adversare foarte experimentate. Au multe meciuri de dublu în picioare, erau favoritele 4 aici – bine, am aflat asta după meci”, începe Gabi, zâmbind.

Se vede că o bucură mult performanța asta alături de Marta Kostyuk. Mai ales că a avut un sentiment bun în legătură cu colaborarea lor.

„Chiar din momentul din care mi-a scris mesajul și m-a întrebat dacă vreau să joc dublu cu ea, am simțit că o să jucăm bine; și m-am gândit – oare de ce n-am format echipa asta mai demult? Pentru că amândouă suntem foarte bătăioase, suntem unite pe teren și încercăm să ne facem fiecare treaba, sunt importante toate lucrurile astea.”

La fel de important, crede Gabi, este nivelul și calitatea energiei comune. S-a ocupat foarte bine de aceste rezerve azi.

„Încec mereu să-mi încurajez partenera, pentru că nici mie nu mi-ar plăcea să mă certe colega mea. (…) La un moment dat, la set și 2-0 pentru ele, Marta s-a întors spre mine și mi-a spus că avem nevoie de un singur moment pentru a întoarce meciul. Și am întors chiar în game-ul acela; acolo am simțit amândouă că am revenit și am reintrat în febra meciului. Ne destabilizesem puțin după primul set, care că a fost decis la doar câteva meci. Dar am stat conectate și până la urmă am reușit. Pentru mine e a doua oară în sferturile de finală, am făcut sferturi și la US Open, alături de Monica, și încerc să mă bucur de momentul ăsta.”

Proiect oferit de

„Cred că se pune foarte mult accent, când suntem mici, pe faptul că atunci când câștigi e bine, iar când pierzi e rău. Și copilul crește cu frica de eșec.” – Gabriela Ruse

Gabi a avut rezultate bune la dublu și alături de Jaqueline Cristian. Și-ți dă senzația, când o vezi jucând dublu, că are o ușurință aparte în a lega parteneriate bune. Poate și pentru că e foarte comunicativă și optimistă. Și mai e ceva: nu doar că e bună cu colegele ei, dar parcă e mai bună și cu ea.

„Cred că mereu mă relaxez mai bine la dublu. Și mereu încerc să-mi încurajez adversara – indiferent dacă câștigăm sau pierdem meciul. Conteaxă mult să ne simțim amândouă bine pe teren, pentru că atunci când nu ai presiune pe teren joci cel mai bun tenis al tău. La simplu nu-mi iese tot timpul (să fiu așa relaxată), dar și acolo încerc să fiu bună cu mine. Cred că este cel mai important atu al meu, că încerc mereu să fiu pozitivă – cel puțin în timpul meciului.”

Privind-o din tribună, e simplu să înțelegi de ce îi e mai ușor să-și accepte greșelile la dublu: pentru că e foarte atentă să-i ofere încurajări colegei ei.

„Da, la dublu îmi e mai simplu să-i spun colegei că e ok, că-i bine, că nu-i nimic dacă greșește. Nu știu de ce. Probabil că în timp o să progresez și o să fiu la fel de bună și cu mine, la simplu. E lucrul pe care eu îl lucrez cel mai mult cu psihologa mea. Pentru că îmi cer foarte multe lucruri și niciodată nu e suficient pentru mine ce fac pe teren.”

Cât de mult lucrează pe partea emoțională și mentală? Și cât de repede simte că schimbă programele limitative pe care vrea să le schimbe? Sau care dintre programele astea i se par cele mai păcătoase?

Gabi punctează întâi că „această educație vine de când ești mic.” Și oferă un exemplu: „Cred că se pune foarte mult accent, când suntem mici, pe faptul că atunci când câștigi e bine, iar când pierzi e rău. Și copilul crește cu frica de eșec. Odată ce ai frica asta, nu mai ești complet liber pe teren. E sfatul pe care îl dau către părinți: să nu-și educe copiii în ideea că e bine doar când câștigă. Și e rău când pierd.”

În ce o privește, ar fi vrut să înceapă lucrul pe partea mental-emoțională încă de când a început să joace turnee. „Pentru că e la fel de important: așa cum antrenezi partea de tenis (loviturile și deplasarea), trebuie să antrenezi latura mentală și emoțională.”

Gabi va continua să lucreze pe partea asta. O poate face în continuare și prin meciurile ei de dublu: o așteaptă încă unul dificil în sferturile Roland Garros, unde, alături de Marta Kostyuk, le va întâlni pe Madison Keys și Taylor Townsend.

DRIVEN este o serie editorială oferită pe 30-0 de Porsche. De-a lungul anului, citește interviuri, analize și reportaje clasice 30-0 cu și despre jucătoarele de top din România și nu numai.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Cele mai noi