Gabi Ruse: „Sunt mândră de ce am reușit la Roland Garros, chiar dacă n-am jucat cel mai bun tenis al meu”
Andrei Năstase | 31 mai 2022„Cred că pentru amândouă este o lecție bună. Și mergem mai departe – sunt sigură că vor veni multe lucruri bune.”
(PARIS)
Gabi Ruse și Marta Kostyuk au fost foarte aproape să continue în proba de dublu la Roland Garros. Au revenit frumos după pierderea primului set, au câștigat ușor manșa secundă, apoi au condus și-n setul decisiv cu Madison Keys și Taylor Townsend. Însă jucătoarele americane au izbutit cumva să treacă linia de sosire și să avanseze în semifinale.
Asta deși, din tribunele frumoasei arene Simonne-Mathieu, Gabi și Marta au părut mai bune. La discuția noastră de după meci, am întrebat-o pe Gabi dacă au simțit la fel și din teren.
„Da, nici nu se pune problema“, a răspuns ea. „Cred că au fost cele mai slabe adversare cu care am jucat în turneul acesta. Dar poate că și noi ne-am dorit prea mult să câștigăm. (…) Eu știam, la un moment dat, că lucrurile se vor complica, pentru că Marta era foarte emoționată și nervoasă, și n-am reușit nici eu să o liniștesc. La 4-2 (în setul decisiv) ea plângea. Și dacă nu ești liniștit pe teren, nu ai cum să iei deciziile corecte. Am încercat să o liniștesc, dar n-am găsit soluția astăzi. Și-mi pare rău, pentru că am fost foarte aproape să jucăm prima noastră semifinală de Grand Slam.“
Pentru Gabi, meciul ar fi trebuit să se termine în două seturi, dacă ea și Marta ar fi reușit să se liniștească. „Și să vedem că dacă noi ne facem treaba noastră, atunci n-ar trebui să avem nicio problemă. Însă meciurile de tenis se joacă, de fiecare dată, la câteva mingi. Și dacă ești încordat, dacă ți-e frică de victorie, e greu. Iar eu cred că ne-a fost frică de o victorie pe care simt, în același timp, că ne-am dorit-o poate prea mult.“
Gabi își amintește repede că „primul set trebuia să fie al nostru, am condus și în tiebreak cu 3-0, dar ne-am precipitat. Și asta fără să fie cazul. În cazul Martei, fiind mai mică (19 ani), poate e normal să fie mai emotivă. Dar la un moment dat și eu m-am enervat puțin, pentru că am simțit că începea ea să mă certe pe mine. I-am spus să se liniștească, că altfel nu avem șanse; că dacă nu rămânem o echipă, nu putem face nimic. Și-a dat seama că a greșit, și chiar pe bancă a început să plângă. A fost foarte emoționată, dar o înțeleg, pentru că știu ce înseamnă asta.“
Simte că au fost mai relaxate în setul al doilea, de aici și jocul mult mai bun: „Am înțeles că trebuie să ne schimbăm atitudinea; că la noi era cheia.“
În final, crede Gabi, setul 3, în care au condus cu 2-0 și 4-2, s-a decis la trei puncte. „Adversarele nu au fost mai bune decât noi, dar ne-am cam bătut singure. Chiar și la 5-5 au fost câteva șanse pe care nu le-am luat. Însă Taylor Townsend are un serviciu cu mult efect, pe care nici eu, nici Marta nu l-am citit prea bine. Ea e o jucătoare foarte atipică, nu-ți dă niciun fel de ritm“, explică Gabi, înainte să se uite către lucrurile bune din acest parcurs lung la Roland Garros.
O bucură că echipa ei cu Marta arată foarte încurajator. Și e optimistă că pentru ele pot urma și alte rezultate importante.
„Cred că pentru amândouă este o lecție bună. Și mergem mai departe – sunt sigură că vor veni multe lucruri bune. Și ea este o jucătoare foarte bună, cu siguranță vom mai juca împreună. Pentru că am făcut un rezultat bun și aici, și la Strasbourg, chiar dacă acolo ne-am retras; am învins niște jucătoare foarte experimentate, cu multe turnee de Slam și multe rezultate extraordinare și la simplu, și la dublu. Deci o să jucăm. Eu vreau să mă axez și pe simplu, și pe dublu.“
„Niciun antrenament nu se poate compara cu un meci, și a fost important pentru mine să stau aici”
Vestea cea mai bună pentru Gabriela este că a reușit să rămână concentrată și motivată după înfrângerea ei din primul tur la simplu.
„Nu mi-a fost ușor să mă antrenez în fiecare zi și să mă pregătesc pentru dublu, pentru că sunt în primul rând o jucătoare de simplu. Dar am încercat să trec peste durerile cauzate de înfrângerea cu Elise (Mertens). Și sunt mândră de ce am reușit aici, chiar dacă n-am jucat cel mai bun tenis al meu; nici la simplu, nici la dublu. Și sunt conștientă de lucrul ăsta.“
Apoi, continuă Gabi, e important pentru ea că a reușit să mai stea pe teren și să joace mai multe meciuri. După pauza ei recentă de o lună, meciurile de la RG sunt importante și pentru încredere, dar și pentru tonusul ei, pentru acel foarte important match fitness.
Așa cum zice Gabi, „Niciun antrenament nu se poate compara cu un meci, și a fost important pentru mine să stau aici. Chiar dacă voi pierde probabil primul turneu pe iarbă (Nottingham), pentru că mă simt epuizată și cred că am nevoie de câteva zile libere. În primul rând mental, pentru că m-am forțat mult să rămâi concentrată două săptămâni.“
Deci Gabi ar putea lua o pauză de câteva zile înaintea sezonului de iarbă, chiar dacă își propusese, împreună cu Monica Niculescu, să joace la dublu toate turneele de iarbă. Dacă ratează Nottingham, ea va începe cu Eastbourne, va continuat apoi cu Birmingham și Wimbledon.
„Să vedem, o să vorbesc și cu echipa, cu antrenorul și cu preparatorul fizic, să decidem ce facem. Inclusiv Nicoleta, fizioterapeuta mea, trebuie să dea verdictul – dacă sunt aptă sau nu să joc.“
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română