Finally! Andy Murray, în finală la Wimbledon. Poate merge până la capăt?

Despre Andy Murray şi asaltul său asupra Wimbledonului se pot scrie romane. Sau bancuri, depinde în ce tabără te afli. Anul acesta, Andy a făcut un pas înainte comparativ cu ultimii doi ani, când în faţa sa a stat neclintit în semifinale Rafa Nadal (Sper că Andy i-a trimis măcar un bilet de mulţumire lui Lukas Rosol). Azi, în locul siluetei bronzate şi aducătoare de veşti rele a lui Nadal, Andy s-a pomenit în faţa siluetei mult mai puţin înspăimântătoare a lui Jo-Wilfried Tsonga. Diferenţa s-a văzut imediat în atitudinea cu care Andy a intrat pe teren. Ştiu că pare ciudat să folosesc cuvântul „relaxat” şi „Murray” în aceeaşi propoziţie, dar Murray a jucat primele două seturi cel mai relaxat tenis al său. Ca să înţelegeţi cam cât de relaxat a fost Murray, nu voi da decât o cifră: în primul set Andy a făcut 11 winner-uri, iar Jo 8. 

Când Andy Murray face mai multe winner-uri decât Tsonga, e o zi mare. Adevărat, francezul a intrat pe teren cam derutat şi nesigur în privinţa planului său de joc. S-a pierdut în schimburi din spatele terenului, hipnotizat de slice-urile lui Andy. La fileu, Jo a fost pasat prompt şi repetat. Nu l-a ajutat deloc nici faptul că Murray i-a demontat complet al doilea serviciu, dar asta era de aşteptat. Andy Murray are un retur foarte bun. Dar nimeni, inclusiv publicul britanic păţit de-a lungul anilor cu semifinalele la Wimbledon (înainte de Andy l-au avut pe Tim Henman) nu s-a aşteptat ca Andy să menţină acest nivel zen de joc. 

Bineînţeles, realitatea şi-a arătat colţii în setul 3, când Jo şi-a adus aminte că e Jo şi Andy şi-a adus aminte că e Andy. Un game prost al lui Murray a fost suficient pentru ca francezul să facă break. Totuşi, Andy n-a cedat fără luptă. În ultimul game, Tsonga a făcut  o incursiune la fileu care avea să-l coste scump. Pentru că Andy Murray a scos la iveală latura sa Lendl-iană şi l-a pocnit pe Jo acolo unde îl durea cel mai tare. Jo a căzut secerat, însă tot a câştigat setul cu 6-3. Pam Shriver, care se afla în acest timp pe Henman Hill, întreba publicul dacă Murray va câştiga, şi primea câteva „da-uri” cu jumătate de gură.

În setul patru, Jo a început din nou să nu mai găsească terenul cu returul, Andy a trăznit nişte drepte passing din alergare mai ceva ca Sampras, iar publicul s-a mai înviorat. Stresul de pe teren şi din tribune s-a evaporat când Murray a făcut break pentru 3-1. Jo face însă rebreak imediat, cu ajutorul unor lovituri spectaculoase. Publicul îşi reia activitatea de frângere a mâinilor. Andy Murray începe să alunece şi să cadă. Jo cade şi el, dar pentru că se aruncă după volee cu succes. Ambii joacă la maxim, nivelul meciului e cât se poate de ridicat, iar Jo reuşeşte să-şi ţină serviciul pentru 4-4, după un game monumental. În următorul game, e rândul lui Andy să reziste eroic, de la 15-40. Se ajunge la 6-5, Jo serveşte să stea în meci. Aici Murray a presat (foarte necaracteristic pentru el, dar foarte lăudabil) şi a luat meciul cu un forehand în cros lovit cu toată setea, considerat out de arbitru, dar pe care Hawkeye l-a arătat milimetric pe linie. 

În uralele tribunei, Andy Murray are onoarea de a fi primul britanic în finala Wimbledon după 74 de ani. În ciuda acestui context incredibil și atât de mult așteptat, Andy a fost el însuşi la conferinţă, delectând audienţa cu următoarele replici clasice:

Cum crezi că s-au simţit părinţii tăi urmărindu-te azi?
Nu ştiu. Dar ştiu sigur că mie mi-a fost mult mai greu.

Care este contribuţia lui Maggie şi Rusty (câinii lui Murray) la progresul tău la Wimbledon anul acesta?
Lor nu le pasă dacă câştig sau nu când mă duc acasă. E bine să ai pe lângă tine şi oameni care gândesc la fel.

Cât de mult savurezi acest moment? Nu pari că te distrezi prea tare.
Din punctul ăsta de vdere, m-am distrat azi când am câştigat. Sper să mă distrez şi duminică.

Ai vorbit cu mama şi cu prietena ta?
Nu, am vorbit doar cu băieţii din echipă. Şi cu Tim Henman. 

Care a fost reacţia lui Tim?
„Bravo, felicitări”. Iar Ivan (n.a. Lendl) m-a întrebat: „La ce oră vrei să faci mâine antrenament?”

Cum o să sărbătoreşti?
O să mănânc cu prietena mea, nimic special. Am auzit că se dă o petrecere în cinstea mea, am fost invitat, dar probabil că nu mă voi duce.

Tsonga: “Murray să joace pentru el acum, nu pentru public”

Între timp, toată Marea Britanie pare să răsufle ușurată. Măcar o parte din treabă a fost făcută, un britanic a ajuns în finală. “Ne-a scăpat pe toți de o greutate imensă. E mai bine că a câștigat în patru seturi, nu cred că mai făcea nimeni față tensiunii unui set decisiv”, a spus Tim Henman, cel care, la rându-i, a fost în câteva rânduri foarte aproape de aceeași performanță. Învinsul lui Murray din semifinale, francezul Tsonga, a cerut, subtil, ușurarea presiunii la care e supus an de an Andy. “Gata, e în finală, a îndeplinit misiunea, cred. Acum, totul e un bonus pentru el. Sunt convins că acum va putea să joace liber, să o facă doar pentru el, nu pentru toți acești oameni care așteptau calificarea în finală”, a spus francezul, eliminat al doilea an la rând în semifinale la Wimbledon. 

Până și primul ministru, David Cameron, și-a spus părerea despre marea performanță a lui Andy. “Great news! Mă voi uita și eu la finală și, ca restul țării, îi voi ține pumnii lui Andy”.