Finalele de la Miami: Djokovic și Azarenka sunt favoriți, dar pot Nishikori și Kuznetsova produce vreo surpriză?

Asta se pare că este blestemul #generationnext în ATP. Toți sunt incompleți. Raonic și Nishikori sunt dedicați și disciplinați, dar primul va fi mereu limitat tehnic și ca deplasare, iar al doilea la capitolul forță și accidentări. De Dimitrov nu mai vorbesc. Ăștilalți doi măcar știu ce joacă, Grigor este încă în durerile facerii. Apoi, Kyrgios, care are tot ce-i trebuie pe teren, dar foarte puține în afara lui. Thiem are reverul cu o mână, lovitură pretențioasă, care cere ani până este transformată în armă. Goffin trebuie să mai pună ceva kilograme pe el. Și astea toate fără să mai vorbim de cel mai mare hop, pe care încă nu l-au sărit: încrederea interioară că-i pot bate, fair and square, pe barosani. 

Goffin a făcut o figură decentă ieri, dar Novak era sfârșit de căldură. Așa, David s-a putut ține de el în schimburi, i-a pus întrebări destule și a jucat cu curaj. Uitându-mă la ei, n-am putut să nu observ cât de mult se asemănă stilurile lor: baselineri rapizi, care iau mingea repede și caută deschiderile din terenul advers. Dar când s-a strâns șurubul, la 4-4 în tiebreakul primului set, Goffin a clipit.

If #Goffin doesn't win the match he might regret losing this key point in the TB. #Djokovic https://t.co/kRsZ9udpkC https://t.co/7s7jsaqTD7

— TennisTV (@TennisTV) April 1, 2016

De fapt, aici s-a făcut diferența, a câta oară în meciurile dintre cei mari și cei mici: punctele importante, nevralgice. Bănuiesc că Rafa m-a învățat prost. Îl aștept încă pe acel adolescent sau tânăr care să intre pe teren, să patruleze pe baseline ca la el acasă și să nu clipească când trebuie să înfigă pumnalul la 6-5. Până acum însă, la 6-5 Dimitrov face duble, Nishikori pune scurte dezastruoase, Kyrgios se ceartă cu oricine e în raza vizuală, iar Raonic și Goffin îngheață.

E posibil să fie un proces care să ceară timp, vorba Anei Ivanovic. Dar, oricum, nu pot să nu mă simt dezamăgită. Poate sunt eu absurdă, dar mi-ar plăcea să văd meciuri unde cei mari să joace cu adversari cărora să nu le fie frică de ei. Indiferent de rezultat.

De asta îmi place Vika Azarenka, în ciuda tuturor defectelor din jocul și personalitatea ei. E lipsită de frică. Chiar când îi este frică și nu poate să servească pentru meci contra Serenei, e furioasă pe faptul că îi este frică. E sfidătoare pe teren și în afara lui și îi repede pe ziariști la conferință după, dar știi că meciul următor va fi acolo, prezentă, cu acea încruntătură permanentă, stropșindu-se la ea și la copiii de mingi și pregătită pentu următorul atac. Chiar dacă pierde, Azarenka nu intră niciodată învinsă dinainte pe teren. Și o respect al naibii de mult pentru chestia asta. Sincer, îmi doresc să fi existat un echivalent al Azarenkăi printre tinerele și mai puțin tinerele speranțe din circuitul masculin; dar nu există.

Love watching Vika when she's like this. Dancing around like a boxer. Straight up, unabashed aggression.

— Frith (@pluckyloser) March 26, 2016

De asta aștept cu mult mai multă nerăbdare finala feminină de azi, între ea și Kuznetsova, decât cea de mâine între Djokovic și Nishikori. Cu toate competențele lui Nishikori, palmaresul lui contra top 10 nu e deloc încurajator: a pierdut ultimele 11 meciuri contra lor. A pierdut ambele finale de Slam/Masters pe care le-a jucat până acum, iar contra lui Djokovic are 2-6. Un avantaj pe care îl are totuși Nishikori față de colegii săi de generație este că este bun și pe hard și pe zgură, ajungând în finale de Masters pe ambele suprafețe. Singurii în afară de Big 4 care au reușit asta sunt Berdych și Ferrer.

Hope you're right, but the Djokovic-Nishikori London and Melbourne matches were both rough watches. https://t.co/wLt1Jue769

— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) April 2, 2016

Dacă va fi ca Nishikori să-i vină de hac lui Novak, va fi cu ajutorul căldurii. Nu știu ce rațiuni au cei de la Miami să programeze meciuri la ora 1, cu umiditate spre 70. Sunt sigură că au motivele lor (programul televiziunilor), dar pentru jucători este inuman. Nu-mi face nicio plăcere să mă uit cu inima strânsă de anxietate că vreunul din combatanți va cădea lat pe teren de epuizare și deshidratare. Respect faptul că jucătorii pot să sfârșească meciurile în aceste condiții brutale, dar chiar este necesar acest lucru, Miami? Dacă voiam să văd chinuri, mă uitam la Saw 7, nu la tenis. Dacă organizatorii turneelor din zone cu vreme caniculară nu fac nimic, poate e timpul ca ATP să urmeze exemplul WTA și să instaureze și ei regulă pentru căldură, cu pauze mai mari între seturi sau chiar măsuri mai drastice.

Bautista Agut : „On joue dans des conditions inhumaines, il est difficile de se sentir bien avec ces températures” pic.twitter.com/s2MybXTG6e

— We Are Tennis France (@WeAreTennisFR) March 29, 2016

Novak are șansa, duminică, să mai completeze o dublă Indian Wells-Miami. În ATP, performanța s-a mai făcut în ultimul timp; Djokovic, de altfel, ar fi la a treia consecutivă! Dar în WTA, nu s-a mai întâmplat de ceva vreme: ultima care a reușit ”Dubla Soarelui” a fost Kim Clijsters, acum 11 ani. Azarenka pleacă cu prima șansă: este jucătoarea momentului în WTA, cu un palmares de 21-1 anul acesta, are un stil de joc perfect pentu aceste suprafețe lente de hard și este pornită să recapete ce-a pierdut acum doi ani când s-a accidentat. Adversara ei este exemplul clasic de ”underdog”: talentată dar inconstantă. Într-o conferință la Miami, Kuzi s-a explicat mai bine decât oricine. ”Antrenorul meu îmi spune că nu am un buton intermediar: fie joc foarte prost, fie foarte bine.” Întrebată dacă este de acord cu această caracterizare, Kuznetsova a făcut o observație interesantă, care ar trebui să-i îngrijoreze un pic pe fanii Azarenkăi (dacă aceasta ar avea fani): ”Am observat că joc din ce în ce mai bine cu cât adun mai multe meciuri. Două, trei meciuri, și încep să intru în ritm. Acum oricine poate bate pe oricine. Dar este o diferență între jucătoarele care pot bate pe oricine și a doua zi pierd și cele care pot câștiga constant. Eu vreau să fiu diferită. Când adun suficiente meciuri, mă pornesc și mă simt mult mai bine.”

Avem, deci, o finală între Azarenka, mânată în luptă de ambiția ei permanentă de a fi cea mai bună, și Svetlana, o jucătoare inspirată atunci când adună meciuri și victorii și care știe ce înseamnă să fii cea mai bună, deși nu o motivează neapărat acest lucru la fel ca pe Vika. Seria Azarenkăi durează de mai mult timp, mai precis de la începutul anului. A Svetei s-a pus în mișcare abia la Miami. De aceea o creditez pe Vika cu prima șansă la victorie, dar nu-mi va părea foarte rău dacă va câștiga Kuznetsova. Pentru mine, finala fetelor este deja win-win.