Roger Federer, înapoi într-o finală de Slam, meci cu Novak Djokovic pentru titlul la Wimbledon

Roger Federer revine într-o finală de Grand Slam pentru prima oară din 2012, când a jucat și câștigat titlul la Wimbledon. Elvețianul, posesorul recordului de cele mai multe titluri de Grand Slam, cu 17 titluri, l-a învins confortabil pe Milos Raonic în a doua semifinală de azi, 6-4, 6-4, 6-4.

Djokovic – Dimitrov e genul de meci după care poți să spui atât lucruri bune, cât și lucruri proaste despre ambii competitori, dar parcă mai pregnante rămân alea proaste. N-a fost deloc un spectacol, deși evoluția scorului, drama răsturnărilor și show-ul de patinaj pe iarbă pus în scenă de cei doi ne-ar putea păcăli în acest sens. A fost mai degrabă o luptă surdă, dominată de inconstanța ambilor, cu dese schimbări de direcție, dar fără ca unul dintre cei doi să adune ceva momentum. Grigor, de exemplu: ok, a fost prima semifinală de Slam, ceea ce e remarcabil. Dar pentru un jucător de potențialul lui, rămâne, pentru mine cel puțin, mai puternică senzația că bulgarul a ratat o șansă enormă să facă rezultatul carierei. Avea în față un Novak vulnerabil, ezitant și adesea dispărut din joc. Plus de asta, se juca pe suprafața mai slabă a sârbului. Șansa se prezentase acolo, gata să fie înșfăcată. Și totuși, cu toate eroismele lui, Grigor n-a putut măcar să împingă meciul în decisiv, cu toate că a avut patru mingi de set într-un final de set patru bramburit de-a binelea. Toate acele oportunități s-au răzbunat într-un final, când Djokovic a scos din desagă o copie în miniatură a faimoaselor lui reveniri de pe timpuri, iar Dimitrov a rămas să răspundă la aceleași întrebări enervante despre când se întâmplă marele salt, când se vede într-o finală de Slam și alte asemenea. Grigor primește foarte mult credit în general, și pe bună dreptate. Dar, uneori, pur și simplu arată că nu e încă suficient de bun să-i rănească pe cei patru (și nu aș vrea să-i discreditez victoria cu Murray, e remarcabilă, dar Murray e la ani lumină de nivelul său cel mai bun). Iar Dimitrov are 23 de ani, cu doar patru ani mai puțin decât Djokovic, și totuși încă este pomenit drept exponentul noii generații. Printre altele, aceeași diferență de vârstă e între Federer și Nadal.

Să nu fiu înțeles greșit. Cred că Dimitrov va câștiga Slamuri, nu unul, ci mai multe, dar mult mai glorios pentru el și pentru cariera lui ar fi să joace măcar o finală acum, cât Big Four e încă activ și în forță. Bulgarul știe asta: “Aș minți acum dacă aș spune că nu m-a afectat. Probabil că n-o să dorm la noapte din cauza acelor mingi de set, dar fac parte din sport și astfel de momente. Însă trebuie să-mi ridic nivelul data viitoare când voi mai ajunge într-un astfel de punct al unui meci cu Novak, cu Andy sau cu cine voi mai juca”.

Novak, la rândul lui. Da, a scos-o la capăt într-un final, dar ce se întâmplă cu el și cu aceste căderi care continuă să apară din senin, în special în momente în care conduce confortabil meciul? Doar trei exemple la repezeală, toate recente: Cilic, Dimitrov și Nadal, la RG. Sârbul a fost înghesuit la conferință cu o serie de întrebări despre acest subiect și despre frustrările acumulate după ultimele finale de Slam ratate, semn că presa de limbă engleză, altminteri destul de sensibilă când vine vorba de stabilirea unor șabloane, se pregătește să-i aplice lui Novak o astfel de ștampilă, dacă aceste eșecuri în finalele de Slam vor mai continua.

E un motiv pentru aceste căderi? Djokovic: “Da, există unul, cu siguranță. Lucrăm la asta. Am identificat problema, știu ce nu e în regulă. Uneori, pur și simplu se mai întâmplă și astfel de situații. E important însă să revii mereu, chiar dacă ai pierdut un set sau două, să fii în stare să recuperezi. Eu am putut să revin, iar asta e partea plină a paharului”.

Novak arată uneori neinvestit în meciuri, transmite mesaje pe care adversarul n-ar trebui să le afle chiar de la Djokovic. Plus dispariția din joc de la 3-1 la 3-6 în setul doi. Dialogurile lungi cu boxa de azi, gesturile lungi de frustrare, toate astea sunt greu de înțeles de la un jucător recunoscut nu demult pentru că era un excelent frontrunner, adică se descurca foarte bine în momentul în care trecea în avantaj.

Sigur că Djokovic a putut să revină și să depășească aceste căderi de cele mai multe ori, însă marea provocare pentru el – implicit, și presiune – e să facă același lucru în cazul în care va fi condus în finala de la Wimbledon. O finală de care are nevoie ca de aer s-o câștige, tocmai pentru a pune capăt acestei serii nefaste din finalele de Slam.

“Cred că tot meciul a fost up and down, cu destule căderi ale nivelului de joc”, a concluzionat Grigor. “Up and down” și la figurat, dar mai ales la propriu. Posibil să se fi bătut recordul la alunecări și căderi pe iarbă într-un meci care nu-l implică pe Gael Monfils. La schimbări de pantofi, de asemenea. Interesant e că, întrebat ceva mai târziu dacă a găsit suprafața mai alunecoasă decât în general, Roger Federer a spus că nu i s-a părut nimic în neregulă, mai ales că intrase pe teren un pic alarmat de ce văzuse.

Că tot am ajuns la Federer. Elvețianul a reintrat în rolul de Clinical Fed, câștigând cu precizie elvețiană un meci cu Milos Raonic care, cum bănuiam, n-a avut ritm, n-a avut substanță și n-a avut istoric. Federer a făcut câte un break în fiecare set cu relativă ușurință, o dată în chiar primul game al meciului, apoi în două rânduri la 4-4, și și-a luat o porție sănătoasă de încredere înainte de marele meci de duminică. Un matchup cu Raonic e exact ce poruncise doctorul pentru Fed într-o astfel de fază a competiției. Milos, cu toate ambițiile lui de mărire și cu tot progresul remarcabil și incontestabil pe care l-a făcut de când lucrează cu perechea Piatti – Ljubicic, e victima propriilor calități într-un astfel de meci. Prizonier al propriului serviciu, Raonic n-a putut să propună un plan B atunci când jocul lui de bază n-a mers, și a fost expus în voie de Federer, care l-a manevrat pe canadian cu multă înțelepciune, expunându-i deplasarea. Federer l-a atras de câteva ori la fileu cu slice-uri joase și scurte mai mult decât înșelătoare, iar Milos a trebuit să muște momeala. De neînțeles, de exemplu, de ce Raonic nu și-a asumat mai multe riscuri în setul trei, când oricum nu mai avea nimic de pierdut.

Una peste alta, o victorie de rutină, dar solidă, pentru Federer, care revine după doi ani în finala de la Wimbledon, a 25-a finală de Grand Slam a carierei. Mai important decât asta, jocul său chiar îi dă speranțe mari pentru duminică. Cum scriam și după primul meci din turneu, Roger e din nou impunător pe iarbă și funcționează la parametri optimi la aproape toate capitolele. Nu și-a pierdut decât o dată serviciul în tot turneul, are încredere și cred că e destul de lipsit de presiune, ba chiar îmbrățișează momentul, știind că n-o să mai aibă toată viața la dispoziție pentru a face finale la Wimbledon. „Înseamnă foarte mult pentru mine să am din nou șansa să trec prin emoțiile unei finale la Wimbledon. Știu că nu mai am mult timp la dispoziție, de aceea voi încerca să mă bucur cât pot de aceste clipe”.

Stats

– Federer și-a asigurat revenirea pe locul trei în lume începând de luni, indiferent de rezultatul din finală. Djokovic rămâne pe 2 dacă pierde, dar trece pe primul loc dacă va câștiga.

– Federer va deveni, cel mai în vârstă finalist de Slam de la Andre Agassi încoace. Andre avea 35 de ani când l-a întâlnit chiar pe Federer în meciul pentru titlu de la US Open 2005.

– Este a doua finală de Grand Slam pe care o joacă Nole în 2014 și a treia la Wimbledon în ultimii patru ani, el câștigând aici în 2011 și pierzând anul trecut, cu Murray. 

– Federer și Djokovic au jucat o singură finală de Grand Slam în rivalitatea lor, rivalitate marcată mai degrabă de foarte multe întâlniri în semifinale. Respectiva finală s-a jucat acum șapte ani, la US Open, câștigată de Federer în trei seturi. La Wimbledon s-au întâlnit tot o singură dată, în 2012, când Federer a câștigat în patru seturi. Per total, Federer conduce cu 18-16 în meciurile directe cu Djokovic (2-1 anul acesta).

– Cele mai multe finale de Grand Slam jucate în carieră: 1. Federer 25, 2. Nadal 20, 3. Lendl 19, 4. Sampras 18, 5. Borg 16, 6. Connors și Agassi – 15, 7. Djokovic – 14.