Federer, despre Rafa: „Niciodată să nu subestimezi un mare campion!”. Djokovic: „Extraordinară realizare!”
Triumful uriaș al lui Rafa Nadal din finala Australian Open, primul al său cu revenire de la 0-2 la seturi într-o finală de Grand Slam, a provocat zeci și zeci de reacții în social media. Și, natural, cele mai așteptate au fost cele ale celor doi rivali, Roger Federer și Novak Djokovic.
Roger Federer a postat pe Instagram un mesaj de felicitare care a făcut repede înconjurul tuturor rețelelor sociale.
„Ce meci! Pentru prietenul și marele meu rival, Rafael Nadal, felicitări din inimă pentru că ai devenit primul bărbat care câștigă 21 de titluri de Grand Slam. Acum câteva luni, glumeam împreună despre cum eram amândoi în cârje. Extraordinar. Niciodată să nu subestimezi un mare campion. Incredibila ta etică a muncii, felul în care te dedici și spiritul tău de luptă sunt o inspirație pentru mine și pentru numeroși alții de peste tot din lume. Sunt mândru să fac parte din această eră alături de tine și sunt onorat că am contribuit împingându-te să cauți să obții mai mult, așa cum și tu ai făcut pentru mine în ultimii 18 ani.
Sunt sigur că vei mai avea multe alte realizări în față, dar acum bucură-te de aceasta!”, a scris elvețianul.
La rândul său, Novak Djokovic l-a aplaudat și pe Rafa. „Felicitări lui Rafael Nadal pentru al 21-lea titlu de Grand Slam. Extraordinară realizare! Un spirit de luptă întotdeauna impresionant, care a triumfat încă o dată. Felicitări! Daniil Medvedev a dat tot ce-a avut și a jucat cu pasiunea și cu determinarea pe care ne-am obișnuit să le așteptăm de la el”, a scris Nole, care a adăugat și un mesaj de felicitare și pentru finalistele de la simplu. „A fost un tenis extraordinar anul acesta la Australian Open, iar finalele au fost excepționale. Felicitări lui Ash Barty pentru o performanță fantastică în fața fanilor ei, și lui Danielle Collins pentru un turneu incredibil”.
Simona Halep s-a alăturat și ea numeroaselor nume importante din tenis care l-au felicitat pe Nadal, mesajul ei fiind rapid preluat și apreciat de mulți fani.
Rod Laver l-a felicitat și el pe Rafa pentru al doilea triumf pe arena care-i poartă numele. „O finală de dimensiuni herculiene, vă mulțumesc, Rafa și Daniil, pentru o luptă sclipitoare. Două trofee la Australian Open și 21 de titluri de Slam. Ținând cont de tot ce ai îndurat, această victorie e specială pentru tine, Rafa. A fost un privilegiu să te urmăresc la lucru, făcând ceea ce iubești să faci. Felicitări!”, a postat marele campion australian, care a adunat 11 titluri de Grand Slam și este, la rându-i, considerat unul dintre cei mai mari ai tuturor timpurilor.