Federer. Capitolul “Sunt primul și n-am de gând să cobor prea curând”

Cum spunea chiar el, Federer fie joacă excepțional la Cincinnati, fie pierde în primele tururi. Așa s-au derulat lucrurile cu campionul elvețian în ultimii ani la Mastersul de la Cincy, un turneu pe care l-a câștigat pentru a cincea oară. HI5TORY, cum ar spune faimosul cont de parodie de pe Twitter, @PseudoFed. Aparent, 2012 a fost rândul lui “excepțional”. Cincy are o suprafață ceva mai rapidă decât restul turneelor nord-americane pe hard, iar asta nu putea decât să-i surâdă lui Fed. Amintiți-vă de declarația lui Murray de după Dubai: “Imaginați-vă dacă majoritatea suprafețelor ar fi la fel de rapide. Tipul ăsta ar mai câștiga Slam-uri ani buni de acum înainte”.

Toată săptămâna, Federer a părut ca peștele în apă. Nici urmă de ceva semne de mahmureală după eșecul neplăcut din finala olimpică. Orice amintire fusese ștearsă cu autoritate după primele câteva puncte ale primului meci din turneu. De altfel, pe primele trei le-a câștigat petrecând, în medie, o oră pe teren. În semifinale, cu Wawrinka, a fost ceva mai galant, poate înduioșat de prietenul său. Iar în finală… primul set vorbește de la sine. Federer nu și-a pierdut serviciul tot turneul, amănunt care echivalează de unul singur cu jumătate de cronică. A mai făcut asta doar de două ori în carieră, la Doha, în 2005, și la Halle, în 2008. A servit excepțional pe parcursul celor cinci meciuri, a atacat fileul de fiecare dată inspirat și a dominat cu forehand-ul ca în vremurile lui cele mai bune. Tot de pe Twitter, expresia săptămânii, una care nu mai necesită niciun fel de traducere: “Fed played some filthy forehands”. Răutăcios. Și cel care a lansat fraza, dar și jocul lui Federer, în sens bun, desigur.

“E genul de reacție pe care o așteptam de la mine”, a spus Federer. În mod clar, nu a fost genul de reacție pe care Djokovic o aștepta de la el. Campion la Toronto, cu o săptămână înainte, ce-i drept, într-un tablou destul de rarefiat, s-ar fi zis că Nole, salvat de ciment, e aproape să dea startul revenirii. Sârbul încerca să devină abia al patrulea om, din ’90 încoace, care să facă dubla Toronto/Montreal – Cincinnati, o combinație considerată la fel de dificilă precum lipitul a două trofee în seria de Mastersuri pe zgură. Mă rog, dificilă până când Rafa a transformat-o într-o rutină.

Toate elementele erau, așadar, adunate ca să avem parte de o nouă răfuială pe cinste între acești doi mari campioni. A 28-a, cu Federer câștigând-o pe cea mai recentă, în semifinalele de la Wimbledon, dar cu Djokovic impunându-se în ultimele patru directe de pe hard, inclusiv cele două răsturnări dramatice, de la mingi de meci, de la ultimele două US Open.

Ideea de răfuială a devenit, repede, ușor ridicolă, pe parcursul unui prim set istoric. Ar trebui să scriu “Federer – Djokovic 6-0. Final de analiză” și cam atât. Ar fi suficient. Un set nu doar istoric. Ci și unic. Pentru prima oară în istoria meciurilor directe, am avut parte de un 6-0. Nu doar unic, ci și, implicit, extrem de rapid. În 20 de minute totul era gata. 

Djokovic a început timid, apoi din timid a schimbat în ezitant, chinuit, incoerent în execuții și, într-un final, depășit la toate capitolele. Parcă, prin absurd, sârbul uitase toate lucrurile de bază. În contrapartidă, Federer a ieșit cu toate armele la atac, dominând din toate pozițiile și reușind execuții într-atât de simple, încât senzația a fost de copleșire. E suficient să urmăriți primele minute din rezumatul de mai jos ca să vă convingeți (merită însă să-l vedeți pe tot, bineînțeles). Federer s-a jucat cu slice-urile de rever, l-a chinuit pe sârb de-a dreptul cu scurte impecabile, și l-a plimbat cu dreapta când într-un colț, când în altul. Pe serviciul său, elocvent a fost game-ul de 4-0, încheiat în fix 61 de secunde. Dacă ai clipit, riscai să pierzi un punct. Federer a câștigat 16 dintre primele 21 de puncte ale setului, iar chinul unui Nole de-a dreptul confuz, nelămurit și fără repere s-a încheiat apoteotic, cu un alt winner cu dreapta, în lungul liniei. 

Numărul 1 versus numărul 2 în lume. 6-0. Total puncte: 25-10. Lovituri direct câștigătoare/erori neforțate: Federer 13/1, Novak 3/9. Totuși, nu e o premieră pentru Roger, care, din calitate de lider mondial, se află la al patrulea set la zero administrat unui număr 2. Precedentele trei? Două lui Nadal, unul lui Roddick.

Lucrurile s-au mai potolit, cumva, în setul secund. Împins de la spate atât de public, cât și de propria-i mândrie, Djokovic a intrat, tiptil, în joc, însă momentele în care a fost școlit de Federer nu s-au împuținat câtuși de puțin. Nole a început să-și facă serviciul, chit că a fost sub presiune în mare parte din game-uri, dar n-a putut să-i pună probleme la retur lui Federer, din simplul motiv că n-a avut prea multe șanse. Când n-a servit as sau ireturnabil, Federer a jucat faimosul său “one-two punch”, a venit la fileu sau l-a împins, întins și depășit pe Novak. Forehandurile elvețianului au semănat, toată ziua, toată săptămâna, de fapt, cu un cuțit încins care intră într-un pachet de unt, așa că topirea lui Djoko era inevitabilă. 

Elocvent în acest sens e punctul de 40-15 de la 0-1 în setul secund, îl veți regăsi în rezumat: Djokovic patrulează zona fileului ca un câine de pază, încercând să închidă punctul, însă Federer găsește și de această dată passing-ul. La 3-4, după ce a trimis un forehand afară, Nole și-a strigat frustrarea, însă setul s-a scurs către prelungiri, cu toate că ai fi zis, uzând de limba de lemn a comentatorilor de fotbal, că break-ul plutește în aer. Chiar și așa, în tot acest peisaj de “numai și numai Federer”, Djokovic a avut șansele lui. Spre final de set, a impresionat cu două forehanduri defensive excepționale, care au amintit de returul din altă lume, din semifinalele US Open 2011. Iar în tiebreak, când, în fine, Federer a judecat greșit tactic o minge importantă, Djokovic a condus cu 4-3, plus serviciul. Punctul imediat următor a readus aminte de primul set: o greșeală neforțată absolut horror. Nole a ajuns în situația de a avea minge de set, salvată cu autoritate de Federer, care a închis, la rându-i, la a doua șansă de meci. 6-0, 7-6, și deja a doua victorie consecutivă a lui Federer asupra lui Djokovic.

Statistic? A fost al șaselea titlu al anului pentru Federer, din opt finale. Al 76-lea al carierei, și al 21-lea titlu de Masters, egalând recordul lui Nadal. 

Ce înseamnă asta în perspectiva US Open? Nu neapărat foarte multe. Să nu ne lăsăm păcăliți de acel 6-0, el poate să însemne doar faptul că Djokovic a prins o zi mai proastă, așa cum și Federer a prins o zi mai proastă de exemplu la Roma, când victoria lui Novak a fost incontestabilă. Cei doi rămân principalii doi favoriți pentru ultimul Slam al anului, iar o altă reîntâlnire într-un meci pentru trofeu n-ar mira pe nimeni. Novak rămâne un jucător absolut fantastic pe hard și, în trei seturi din cinci, are, la start, cel puțin șanse egale cu învingătorul său de duminică. Diferența e că Federer, care s-a asigurat, prin triumful de la Cincinnati, că va rămâne pe primul loc în lume și după US Open, și, implicit, în toată luna septembrie, revine la Flushing Meadows pe un val de încredere uriaș, pe care, bunăoară, nimeni nu l-ar mai fi anticipat acum aproape un an, când acea înfrângere răvășitoare dădea drumul unor speculații care făceau referire inclusiv la o retragere a lui Federer. 

Reacția elvețianului a fost, însă, senzațională. De atunci și până acum, Federer, același Federer considerat în septembrie 2011 drept “terminat”, a câștigat 9 titluri, dintre care un Slam, patru Masters-uri și Turneul Campionilor, a luat o medalie olimpică de argint și a revenit pe primul loc în lume, depășind și recordul lui Sampras. Asta, într-o epocă dominată de Djokovic și de Nadal. Sunt câteva rânduri care sumarizează perfect performanțele imense ale lui Roger, ajuns, între timp, la 31 de ani. Obișnuită, poate, cu victoriile lui, lumea tenisului tinde să subaprecieze capacitatea fantastică de rezistență a acestuia. Sub masca de eleganță și lipsă de efort, se ascunde o putere de reacție cel puțin la fel de impresionantă precum tenisul lui. 

Întors pe primul loc, iar, între timp, și reconfirmat, Federer este într-un moment absolut fantastic al carierei, iar planetele par să-i fie aliniate și în lunile următoare. Urmează unul dintre Slam-urile sale preferate, apoi sezonul de indoor, condiții în care a câștigat, atenție, 38 din ultimele 39 de meciuri. În plus, Federer se simte ca peștele în apă în postura de lider, de front-runner, și toate semnele indică spre faptul că are de gând să încerce să se mențină cât mai mult pe primul loc.

“Pentru mine, revenirea pe primul loc a fost, cu siguranță, un obiectiv. Când îl pierzi, îl vrei numaidecât înapoi. Apoi trec trei luni, trec șase luni, și realizezi cât de dificil este să ajungi înapoi acolo. Știi că îți trebuie cel puțin un Slam, sau măcar între 5-10 titluri. Trebuie să câștigi turneele mari și trebuie să-i bați pe jucătorii importanți în mod constant. Trebuie să rămâi puternic pe plan mental. Altfel, dacă nu faci toate lucrurile astea, nu o să reușești. Presupune foarte multă muncă, sacrificiu, multe deplasări pentru toți cei din echipa mea. Așa că, atunci când revii pe primul loc, e un sentiment grozav, deoarece știi că n-ai ajuns acolo întâmplător. Trebuie să privesc lucrurile pe termen lung, pentru că vreau să rămân prin preajmă atât de mult cât va fi posibil”.

Rezumatul finalei de la Cincinnati

 

 Numai pentru fanii lui Federer – un video despre performanțele acestuia din ultimul an