Federer. 287

Adrian Țoca | 16 iulie 2012

Federer. 287

 

Unul dintre cele mai importante și simbolice update-uri ale clasamentului ATP din ultimii ani, dacă nu cumva chiar din istoria tenisului, s-a petrecut azi. Nu, n-a fost niciun turneu important săptămâna trecută. Nu, primii patru jucători ai lumii sunt cu toții în vacanță, încărcându-și bateriile după o primă parte de sezon absolut epuizantă. Însă, chiar și așa, fără niciun meci ieșit din comun în programul săptămânii trecute, clasamentul publicat astăzi de ATP marchează o bornă incredibilă depășită de Roger Federer, o performanță care va fi, probabil, foarte greu de întrecut, o reușită care e destinată să-l lege pentru totdeauna pe Federer de titlul neoficial de cel mai bun jucător de tenis al tuturor timpurilor.

Deținătorul recordului absolut al celor mai multe turnee de Grand Slam câștigate, 17 la număr, Federer a petrecut poate cea mai liniștită și onorantă săptămână în vârful ierarhiei ATP. Redevenit lider după titlul cucerit la Wimbledon, Federer este, de astăzi, deținătorul recordului all-time al celor mai multe săptămâni petrecute pe primul loc în lume: 287. Nimeni în istoria jocului n-a condus clasamentul mai mult decât a făcut-o Roger. Nimeni n-a dominat mai autoritar tenisul decât a făcut-o Roger. De acum, e demonstrat și de cifre: borna pe care Federer și-a dorit atât de mult s-o depășească a fost lăsată în urmă. Unul dintre ultimele recorduri importante care încă nu-i aparțineau a fost luat în stăpânire începând de astăzi. 

Să te apuci să înșiri toate performanțele importante ale elvețianului poate fi o întreprindere complicată și laborioasă. Sunt enorm de multe. Să ne rezumăm, așadar, la esențial. Federer a urcat pentru prima oară pe primul loc în lume în 2004, pe 2 februarie. Avea atunci 22 de ani și 5 luni. A petrecut 237 de săptămâni consecutive în fruntea clasamentului, un record all-time. Ca o comparație, Jimmy Connors, deținătorul recordului anterior, petrecuse 160 de săptămâni la rând pe primul loc. Federer a stat acolo până pe 11 august 2008, când, la câteva săptămâni după ce pierdea fantastica finală de la Wimbledon cu Rafa Nadal, îi ceda marelui său rival prima poziție. S-a speculat atunci că e finalul unei ere. A fost doar simbolic, și doar pentru moment. Chiar dacă n-a mai dominat tenisul cu autoritatea incredibilă din anii anteriori, Federer a rămas la vârf, fiind mereu angrenat în lupta pentru Slamuri și pentru restul turneelor importante. 

După 46 de săptămâni în umbra lui Nadal, Federer a revenit în frunte pe 6 iulie 2009, vară de vis pentru superstarul elvețian: a cucerit atunci Roland Garros, și-a recăpătat titlul la Wimbledon și a devenit tată de gemene. A mai stat alte 48 de săptămâni în frunte, și, când mai avea doar două săptămâni pentru a-i depăși recordul lui Pete Sampras, a fost încă o dată detronat de Nadal, pe 7 iunie 2010. Rafa, la rându-i, a petrecut un an și 4 săptămâni în frunte, cedându-i apoi ștafeta lui Novak Djokovic, lider, la rându-i, pentru 53 de săptămâni.

Într-o epocă de aur a tenisului masculin, cu trei dintre cei mai buni jucători ai tuturor timpurilor transformând tenisul masculin profesionist în propria lor bătălie (29 dintre ultimele 30 Slamuri sunt câștigate de ei), Federer a intrat într-un con de umbră. Nouă Slamuri au trecut, de la Australian Open 2010, data ultimului său succes relevant, pe lângă elvețian, fără ca acesta să mai poată triumfa în vreunul. Comparativ cu perioada lui de glorie a fost un mare pas înapoi: între 2005 și 2010, Federer câștigase 13 dintre cele 17 Slamuri ale sale, jucând 20 de finale.

Cu dominația Nadal – Djokovic deja instaurată, toată lumea și-a pus problema dacă Federer mai poate să le pună probleme celor doi. Mai direct, dacă mai poate, trecut deja de 30 de ani, să triumfe vreodată într-un turneu major. Având și exemplul lui Agassi, care s-a reîntors pe primul loc la 33 de ani în 2003, Federer și-a propus recâștigarea primului loc, chiar dacă tot mai puțini specialiști îi dădeau șanse reale la asta. “Nu m-am îndoit niciodată că n-aș putea reveni în frunte”, a spus elvețianul. Înfrângerea monumentală cu Novak Djokovic de la US Open 2011, când Federer a pierdut semifinala în cinci seturi, după ce a avut 2-0 la seturi și după ce a irosit două mingi de meci pe propriul serviciu în decisiv, a fost considerată de mulți drept începutul sfârșitului. Culmea, a fost fix invers. Începând de la acel moment și până acum, Federer a bifat un bilanț incredibil, ca în zilele lui bune: 63 de victorii și 6 înfrângeri, plus trofeele de la Basel, Paris, Londra, Rotterdam, Dubai, Indian Wells și Madrid. Iar în urmă cu 8 zile, când Federer a reușit să câștige a șaptea oară titlul la Wimbledon, inevitabilul s-a produs: cu doar patru săptămâni înainte de a împlini 31 de ani, Federer s-a reîntors în frunte. A petrecut săptămâna 286 ca lider, iar azi a început-o pe cea cu numărul 287. Și este sigur că va rămâne acolo cel puțin până la finalul Jocurilor Olimpice, păstrând șanse teoretice destul de mari pentru a-și apăra locul și până la Wimbledon.

Singurul jucător din lume care a intrat în trei Olimpiade diferite ca lider mondial, Roger Federer rămâne un caz aparte al tenisului și al sportului. Cu un stil elegant și care face totul să pară mai ușor decât este, cu o planificare întotdeauna făcută pe doi ani în avans, cu un corp care i-a permis să evite accidentările serioase, Federer promite să rămână alți câțiva ani în preajmă. Ar face bine să facă așa. Mai are multe recorduri de depășit, dar deja nu mai e vorba de recorduri. Așa cum spunea unul dintre marii campioni ai acestui sport, retragerea lui va lăsa un gol imposibil de umplut.

 

Totalul săptămânilor petrecute pe primul loc:

1.Roger FEDERER – 287

2.Pete Sampras – 286

3.Ivan Lendl – 270

4.Jimmy Connors – 268

5.John McEnroe – 170

6.Bjorn Borg – 109

7.Rafael Nadal – 102

8.Andre Agassi – 101

9.Lleyton Hewitt – 80

10.Stefan Edberg – 72

*Cifre valabile la 16 iunie 2012.

 

Săptămâni consecutive pe primul loc:

1. Roger FEDERER – 237

2. Jimmy Connors – 160

3. Ivan Lendl – 157

4. Pete Sampras – 102

5.Jimmy Connors – 84

 

Istoria primului loc:

– primul lider: Ilie Năstase  – 23.08.1973 – 40 de săptămâni

– totalul schimbărilor de lider – 90

– totalul jucătorilor care au deținut prima poziție: 25

Tribut 

 

Federer:

– 853 de victorii în carieră (853 victorii – 192 înfrângeri)

– 17 titluri de Grand Slam

– 20 de turnee Masters

– 6 Turnee ale Campionilor

– 75 de titluri în total în carieră, din 106 finale

 

Clasamentul all-time al castigatorilor de Slamuri:

1.ROGER FEDERER – 17
2.Pete Sampras – 14
3.Roy Emerson – 12
4.Bjorn Borg, Rafael NADAL, Rod Laver – 11
5.Bill Tilden – 10
6.Ken Rosewall, Fred Perry, Jimmy Connors, Ivan Lendl, Andre Agassi – 8
7.John Newcombe, John McEnroe, Mats Wilander, Henri Cochet, William Larned, René Lacoste, William Renshaw, Richard Sears – 7
8.Boris Becker, Stefan Edberg, Don Budge, Jack Crawford, Tony Wilding, Laurence Doherty – 6
9.Tony Trabert, Novak DJOKOVIC, Frank Sedgman – 5 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi