Favorita 1, eliminată: Maria Sharapova, învinsă de Lisicki, pierde primul loc după Wimbledon

Camelia Butuligă | 2 iulie 2012

Favorita 1, eliminată: Maria Sharapova, învinsă de Lisicki, pierde primul loc după Wimbledon

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

Seria surprizelor n-a contenit la Wimbledon nici în Manic Monday: însăși favorita numărul 1 a părăsit turneul. 

Maria Sharapova a început în forţă meciul cu Sabine Lisicki, cu un break. Masha era, teoretic, favorită contra talentatei, dar inconstantei Lisicki: o bătuse în toate cele trei meciuri anterioare (Wimbledon şi Miami 2011, AO 2012). Lisicki a ripostat însă luându-şi breakul imediat înapoi cu nişte lovituri torpilă, care nu anunţau nimic bun pentru Sharapova. Sabine a făcut un break iar pentru 3-1 şi apoi şi-a câştigat serviciul pentru 4-1. Dar Masha n-ar fi Masha dacă n-ar lupta: 4-2 şi şansă de break, însă Sabine era hotărâtă să n-o lase pe Sharapova înapoi în meci: 5-2.

Era momentul pentru o schimbare de strategie. Deşi Masha s-a deplasat bine, Sabine e mai avantajată pe iarbă de corpul ei mai compact, care o ajută să se lase în jos cu uşurinţă pentru mingile care nu sar mult. Sharapova a încetat să-i mai dea lui Sabine lovituri în unghiuri, deoarece nemţoaica răspundea cu nişte bombe în nişte unghiuri şi mai dificile. În schimb, Masha a început să ţină mingea pe mijloc, obligând-o pe Lisicki să-şi asume ea riscul prima şi astfel, să greşească. Strategia a dat rezultate: Sharapova a făcut break pentru 5-4 şi setul părea relansat. Game-ul următor, Masha a avut 40-15 pe propriul serviciu, însă o dublă greşeală şi un retur imparabil a lui Sabine au conspirat pentru a-i da lui Lisicki break-ul şi primul set cu 6-4. 

Jocul s-a oprit din cauza ploii în primul game al setului doi. După pauză, serviciul Mashei a părut şi mai şubred decât până atunci: două duble greşeli şi două mingi de break. Ghici ce se întâmplă: bineînţeles, Sabine bubuie un retur şi face 2-0. Sharapova încearcă să varieze jocul. Devreme ce forţa era contracarată cu şi mai multă forţă de Lisicki, Masha începe să vină la fileu (da, da, aşa de gravă era situaţia). Sabine e netulburată: continuă să facă winner-uri pe retur şi să-şi ia serviciul la zero. 

Masha (şi odată cu ea, fanii nedumeriţi) se trezeşte că serveşte la 5-2 ca să stea în meci. La 5-3 şi 30-30, Sabine trânteşte un as la T, Sharapova contestă decizia, Hawk-eye arată că a fost bun. Match point. Şi cum altfel să-l ia Sabine decât cu un as. Pe al doilea serviciu! O încununare perfectă a unui meci extrem de curajos făcut de Lisicki, care nu i-a dat voie Sharapovei nicio secundă să joace. Pentru a treia oară, Sabine scoate la Wimbledon pe campioana en-titre de la RG: Kuznetsova în 09, Na Li în 2011 şi Masha în 2012. Mai mult, Sabine a câştigat cu acelaşi scor cu care a bătut-o Sharapova aici anul trecut în semifinale!

“E incredibil, a declarat Lisicki. Sunt aşa de fericită. Am lovit cu convingere din prima clipă. E turneul meu favorit, iubesc acest loc!”

Sferturi în 09, semifinală în 2011, din nou sferturi anul acesta: se pare că şi Wimbledonul o iubeşte pe Sabine. În meciul următor, Boom Boom va avea onoarea să fie parte dintr-un sfert de finală nemţesc, contra lui Kerber, un alt Boom Boom, dar model ceva mai nou.

Cât despre Masha, această înfrângere, cumulată cu Victoria Azarenkăi contra lui Ivanovic vor duce la pierderea locului 1, fie Vika, fie Radwanska urmând să-i ia locul. Masha a fost, ca întotdeauna, filozofică la conferinţă: “În fiecare zi pot să se întâmple surprize. Aşa e în sport.” Însă a subliniat: ”Această înfrângere este o motivaţie şi mai mare pentru a-mi atinge scopurile pe care mi le-am fixat. Ce-am realizat acum câteva săptămâni la RG nu va putea fi şters niciodată. Lumea tenisului merge înainte”.

Serena trăiește periculos, al doilea meci la rând câștigat la limită

După setul de aur aplicat lui Errani în turul trei, Yaroslava Shvedova a jucat azi împotriva Serenei Williams. Serena, care a părut vulnerabilă în meciul greu cu Jie Zheng din turul anterior, a declarat mai în glumă, mai în serios, că primul ei scop e să câştige cel puţin un punct în primul set. Ceea ce a şi făcut, destul de prompt, la a doua minge. De fapt, la începutul setului părea că Serena va fi cea care va oferi un covrig adversarei sale: 3-0. Shvedova a reuşit însă să ia un game până la urmă, deci a primit doar un sticks/grisină (trebuie să ne punem de acord asupra termenului tehnic): 6-1 în 25 de minute pentru Williams. 

În setul doi însă, Shvedova începe să-şi găsească loviturile: îi face break Serenei pentru 4-2, în condiţiile în care Williams nu-şi mai pierduse serviciul din turul întâi! După ce, în primul set, Serena a jucat, probabil, cel mai bun tenis al ei la Wimbledon, în setul doi l-a jucat pe cel mai prost: deplasarea şi anticiparea se duseseră pe apa sâmbetei. 6-2 pentru Slava şi Serena primește avertisment după ce dă cu racheta de pământ.  

Setul trei le-a găsit pe cele două amazoane încleştate într-o luptă egală până la 3-3, câd Serena face rost de un breakpoint, pe care Slava îl salvează cu ajutorul unui fileu absurd de norocos. Meciul continuă cu aceeaşi furie, ambele trăznind lovituri câştigătoare cu ochii închişi. La 4-4, Serena are trei mingi de break consecutive pe care nu reuşeşte să le câştige: 5-4 pentru Shvedova,  şi Serena serveşte ca să stea în meci. Reuşeşte, şi la 5-5, din cauza burniţei care începuse să cadă, Shvedova îşi scoate ochelarii. Acesta ar putea fi lucrul care a salvat-o pe Serena. Fără ochelari, Slava face două duble greşeli consecutive şi Serena face break. 

La 6-5, cu Serena servind pentru meci în ploaie, publicul englez se apucă să facă valul, bineînţeles. Iar pentru că Yaroslava Shvedova e o femeie care vede mereu partea plină a paharului – la o conferinţă la RG a povestit cu nostalgie ce bine s-a simţit la nişte challenger-uri obscure jucate prin Mexic, unde a fost cazată la nişte localnici acasă – zâmbeşte larg şi se distrează odată cu publicul. În tribune, mama ei participa şi ea la val. Deci buna dispoziţie e moştenită din familie.  Aş vrea pe această cale să felicit Wimbledon-ul pentru că i-a dat Yaroslavei Shvedova un wild card.

În mijlocul acestei veselii, o Serena deloc veselă  face rost de un match point cu un lob şi-şi câştigă serviciul şi totodată meciul cu un rever imparabil: 6-1, 2-6, 7-5 şi sferturi cu Kvitova.

După meci, Serena: “Dramă din nou! Iubesc drama!” Cât despre lobul dinaintea mingii de meci: “N-am avut nicio intenţie să dau lob! Eu voiam să lovesc un rever în lung de linie, dar acesta s-a transformat cumva într-un lob în cros.” Planul pentru meciul cu Kvitova (care este teoretic cel mai crunt sfert dintre toate): “Mă simt bine, nu sunt obosită. Partea bună e că pot să joc mult mai bine decât am jucat azi. Azi n-am servit bine, dar pot să mai îmbunătăţesc multe aspecte.”

Kvitova a trecut de Schiavone, italianca, nemulțumită de condițiile de joc

Petra Kvitova, care a jucat cu Francesca Schiavone, şi-a adus cu ea în geantă tot ce-i trebuia, în afară de retur, pe care clar l-a lăsat în vestiar. Francesca a luat primul set cu 6-4, Kvitova nefiind în stare să câştige niciuna dintre cele 10 mingi de break avute! Amândouă au jucat prost, statisticile fiind cam jalnice. Raportul winner-uri/greşeli neforţate: 2/16 pentru Schiavone, 8/14 pentru Kvitova. Şi cu toate astea, Schiavone a luat setul. Să mai înţelegi ceva din statistici. 

Setul doi a mers umăr la umăr până la 5-6 şi egalitate, când, din cauza burniţei, au trebuit să se oprească. Jocul s-a reluat suficient ca Petra să se strecoare, luând setul pe o greşeală neforţată a lui Schiavone, care se plânsese anterior că e prea alunecos. 

În continuare nemulţumită de condiţiile de joc, Francesca îşi pierde serviciul imediat la începutul setului trei: 2-0. A fost suficient ca Petra să se desprindă: 6-1 în decisiv. Nici ea, nici Williams nu au jucat suficient de convingător azi, dar amândouă sunt cunoscute ca jucătoare inconstante, capabile să bată pe oricine într-o zi bună. Inclusiv una pe cealaltă.

 

Kim Clijsters, la ultimul meci la Wimbledon

Pe cât de disputate au fost meciurile Serenei, Kvitovei si Sharapovei, pe atât de diametral opuse au fost cele ale Azarenkăi, Radwanskăi şi Clijsters. Dacă Aga a trecut. după cum era şi de aşteptat, de italianca venită din calificări Camila Giorgi cu 6-2 6-3, nimeni nu prea se aştepta ca Ivanovic şi Kim să piardă atât de drastic. Vika a executat-o pe Ana 6-1 6-0, iar Kim a pierdut la o Kerber aflată în transă 6-1 6-1. 

Vika a jucat concentrat şi a demontat cu rapiditate jocul foarte demontabil al lui Ivanovic. Deplasarea superioară a Vikăi, faptul că nu are slăbiciuni şi returul foarte bun au fost armele principale într-o victorie în care Ana a arătat ca un fotomodel care mai joacă din când în când şi tenis.  O victorie azi ar fi propulsat-o pe Ivanovic în top 10, dar jocul ei e departe de top 10: aruncarea mingii la serviciu e îngrozitoare, reverul este vulnerabil şi loviturile ei sunt in general proaste atunci când e forţată să le lovească din alergare. 

Vika se va vedea cu Tamira în sferturi: “E la fel ca anul trecut”, a declarat Vika. “Ştiu că e în mare formă pe iarbă anul acesta. Va fi un meci dur, dar abia aştept”

Kim, pe de altă parte, a dat peste o jucătoare inspirată, care timp de 50 de minute, a făcut winner-uri din toate părţile. Kim a explicat foarte bine după meci: “E prima dată când am jucat cu ea, şi a făcut un meci incredibil, aproape perfect. N-am avut nicio şansă să intru în meci, nu şi-a redus nivelul nicio secundă. A servit mai bine, a returnat mai bine şi în schimburi a lovit adânc şi a luat mingea repede. A fost prea bună, pur şi simplu.”

N-a fost tocmai cel mai inspirat adio pentru Clijsters de la un turneu pe care n-a reușit să-l câștige niciodată, dar, dacă luăm în calcul seria interminabilă de accidentări ale lui Kim, optimile de finală sunt un rezultat chiar decent.

Clijsters se va concentra acum pe Jocurile Olimpice, marele ei obiectiv. Apoi va merge la US Open, ultimul turneu al carierei ei.

Kerber, despre viitorul meci, contra lui Sabine Lisicki: “Nu va fi un meci uşor, Sabine e foarte bună pe iarbă. A bătut-o pe Sharapova azi. Dar e foarte bine pentru tenisul german, una dintre noi două va fi în semifinală”.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi