Exclusiv | Sorana Cîrstea: „Sunt foarte multe lucruri de care sunt mândră. Sunt și multe lucruri pe care aș fi putut să le fac mai bine”
Adrian Țoca | 21 ianuarie 2022„Sunt într-un moment bun al carierei mele. Cred eu că joc cel mai bun tenis de când mă știu. Am maturitatea necesară, și pot, în același timp, să mă bucur de moment. Și, da, sunt mândră de faptul că am făcut pace cu foarte multe lucruri din trecut. Trăiesc în prezent și cred eu că fiecare vârstă vine cu frumusețea ei.”
Cu fix 10 ani în urmă, Sorana Cîrstea o învingea chiar pe Rod Laver pe favorita gazdelor, Samantha Stosur, atunci campioană en-titre la US Open, unde o învinsese pe Serena în finală. La ediția de anul acesta, Sorana și Sam au jucat în același timp pe arene alăturate, iar zgomotul de la ultimul meci al carierei de simplu a lui Stosur, care și-a luat la revedere de la fani, a ajuns de multe ori pe terenul unde Sorana a reușit să câștige pentru al doilea tur la rând în minimum de seturi.
Dacă Stosur a pus punct, Sorana e într-un moment în care dă senzația că abia acum începe cu adevărat. E în continuare pe sub radarul multora, însă schimbările în bine din jocul ei n-au scăpat neobservate oamenilor din tenis. “Sorana este cu siguranță talentată și pare a fi într-o formă grozavă”, spune analistul Eurosport, Mats Wilander.
Ce frapează acum de fiecare dată când o auzi pe Sorana vorbind e cum se simte foamea ei de rezultate. Dorința ei de a arăta pe teren ce poate, de a converti abilitățile ei într-un rezultat cu adevărat important. Cum spunea ea și anul trecut pentru 30-0, într-un interviu cu multe nuanțe, și-a învățat lecțiile și a ajuns într-un punct în care înțelege cum să aprecieze tenisul.
Constanța din ultimele sezoane s-a îmbunătățit și ea. Sorana a ajuns în turul III la cinci din ultimele șase turnee de Grand Slam jucate, și a avut oportunități de mai mult de atât. La Australian Open 2022, după un start grozav cu Kvitova, a făcut și ce, adesea, e mai greu: să confirme victoria la o favorită în turul următor, cu o oponentă mult mai slab clasată.
“Cred că am jucat destul de bine pe toată durata meciului, atât în primul, cât și în al doilea set. Cred că în setul al doilea, la 5-2, ea a devenit un pic mai agresivă. Se întâmplă uneori, mi se întâmplă și mie când sunt condusă cu set și un break, îmi asum mai multe riscuri și lovesc și mai liber. A avut două game-uri foarte bune, iar pentru mine a fost foarte important să iau acel game la 5-4 și să nu-mi complic viața mai mult cu un eventual 5-5. În final, a fost important pentru mine să închid în două seturi”, a analizat Sorana meciul câștigat cu Kucova.
“În primul rând, m-a mulțumit faptul că am putut să țin același nivel de joc ca și în primul tur. Totul solid, de la serviciu până la retur. Iar în schimburi am simțit că făceam diferența și că eu eram cea care dictam jocul. Asta m-a bucurat cel mai mult, faptul că am reușit să transfer jocul din prima zi în meciul de astăzi, cred eu că e un lucru îmbucurător. Îmi știu nivelul, știu cât de bine pot să joc, însă important e să arăt asta și în meci. Și să mențin acest nivel atât cât durează meciul. Cred că ăsta-i lucrul cel mai important.”
Sori era și ea conștientă de riscurile pe care le presupunea acest meci, așa numitul let down spot. Adică un meci-capcană. Atunci când, după o confruntare pe un teren mare, cu un oponent valoros, cu palmares impresionant, pe care îl învingi, joci în turul următor pe un teren de exterior, într-o atmosferă mult mai seacă, împotriva unui oponent care n-are niciunul din acele lucruri de mai sus. Sunt mulți jucători care au admis deschis că le e greu să se concentreze pentru astfel de meciuri.
“Da, clar, mi s-a întâmplat și mie de foarte multe ori în carieră. După o victorie mare a venit un meci cu un nivel mai slab. Este ceva normal. Însă aici cred că intervine experiența și faptul că am mai fost pusă în această situație de multe ori. De asta spun că știu forma în care sunt și nivelul pe care-l pot atinge, însă e important să arăt în timpul meciurilor. Faptul că am reușit să duc patru seturi de la început la final la un nivel constant e un lucru foarte bun. Asta e ce iau eu din acest meci de azi.”
Sori ar vrea arbitrii de linie înapoi
Întrebată în conferința ei de presă ce părere are despre sistemul electronic care a înlocuit arbitrii de linie, Sorana spune că preferă lucrurile cum au fost de la începuturile carierei ei: „Să fiu sinceră, prefer lucrurile cum erau, cu arbitri de linie. Mi se pare că e gol și ciudat terenul fără ei. Sunt una dintre acele persoane cărora le e dificil să se adapteze la toate aceste inovații digitale care au apărut în special în perioada pandemică. Sunt un pic mai old-school. Îmi plac lucrurile cum erau înainte. Nu-s neapărat de acord ca totul să fie digital zilele astea. Și chiar dacă cu arbitri de linie mai apar greșeli, prefer acele greșeli, dar să avem arbitri de linie pe teren. Chiar dacă uneori unele greșeli au fost împotriva mea, alteori au fost și pentru mine. E normal, suntem oameni. Prefer să avem viață pe teren. Nu-mi prea place era asta digitală în care trăim.”
Și seria amintită mai sus, de 5 calificări în turul al III-lea din ultimele 6 Slamuri, este un alt semn bun pentru ea, confirmă Sorana. “Clar. Caut acea constanță de la săptămână la săptămână, să pot să joc. Așa cum am spus, anul trecut cred că, adunate, am avut 6 luni în care am putut juca, timp în care am avut acea constanță. Din păcate, am avut acele accidentări care au fost destul de lungi, dificile, care mi-au luat câteva luni din programul competițional și m-au costat. Însă cred eu că am reușit anul trecut să fiu mai constantă. Anul acesta am schimbat mai multe lucruri în preseason și încep să se vadă. Cel mai important e să fiu împăcată cu ceea ce joc, cu munca pe care o fac și cu ce arăt pe teren.”
Sorana o va întâlni pentru un loc în optimile de finală pe Anastasia Pavlyuchenkova. “O știu pe Nastia, nu atât de bine din punct de vedere al jocului, dar suntem de vârste similare, de mult timp pe circuit. Va fi un meci greu, normal; amândouă suntem în turul trei, asta înseamnă că amândouă jucăm bine. Știu că ea a avut un an bun anul trecut, cu acea finală de la Roland-Garros. Nu știu clasamentul, că nu mă uit, dar știu că e favorită, deci probabil că e undeva Top 20 (n.a. 11). Deci e clar o jucătoare bună, dar din nou trebuie să mă concentrez pe partea mea de fileu, ce am eu de făcut, și apoi să-mi stabilesc planul, și să rămân cu mintea acolo concentrată.”
Sorana tocmai ce a început al 16-lea ei sezon în circuitul WTA, așa că am mai întrebat-o de ce anume e mai mândră din toți acești ani, fie un rezultat sau un alt tip de realizare.
“Sunt foarte multe lucruri de care sunt mândră. Sunt și multe lucruri pe care aș fi putut să le fac mai bine. Însă, așa cum am mai zis, sunt într-un moment bun al carierei mele. Cred eu că joc cel mai bun tenis de când mă știu. Am maturitatea necesară, și pot, în același timp, să mă bucur de moment. Și, da, sunt mândră de faptul că am făcut pace cu foarte multe lucruri din trecut. Trăiesc în prezent și cred eu că fiecare vârstă vine cu frumusețea ei. Fiecare etapă aduce altceva și cred eu că sunt într-o etapă frumoasă de care mă bucur cât pot eu de mult.”
PROMO ÎN SHOP!
Nu te putem ajuta să ai un forehand mai bun peste noapte, dar te putem ajuta să intri în atmosfera de Slam.
Comandă tricourile 30-0, precum Grand Slam Life sau Grand Slam and Chill, ori șosetele colorate cu teme din tenis, cu un vibe foarte australian. Ai discount 40% la orice comandă până duminică, 23 ianuarie.
Cum? Folosește codul de voucher HappySlam300 când plasezi comanda în Shop-ul 30-0.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română